Explicațiile SUA pentru Lukoil: „Fără aprobare separată, nicio vânzare nu este permisă”

20 Nov. 2025, 09:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
20 Nov. 2025, 09:25 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Autoritățile americane au oferit explicații privitoare la Lukoil. Licența acordată companiei autorizează până la 13 decembrie tranzacțiile necesare desfășurării activităților. Vânzarea, cedarea sau transferul unor entități sau active trebuie să fie autorizate separat.

Biroul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA a explicat, pe propriul portal, ce activități autorizează Licența Generală OFAC 131 acordată Lukoil International GmbH, scrie mediafax.ro.

„GL 131 nu autorizează tranzacții pentru a efectua vânzarea, cedarea sau transferul efectiv al oricărei entități sau active LIG. Orice contract încheiat în temeiul GL 131 trebuie să fie condiționat în mod expres de primirea unei autorizații separate din partea OFAC. Scopul sancțiunilor OFAC împotriva Rusiei este de a exercita presiuni asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului. Ca atare, Trezoreria ar evalua orice vânzare propusă a LIG pe baza factorilor care susțin obiectivele de securitate națională și de politică externă ale SUA, cum ar fi dacă tranzacția: rupe complet legăturile cu Lukoil; blochează fondurile datorate către Lukoil până la ridicarea sancțiunilor; și nu oferă un câștig neașteptat pentru Lukoil”, au transmis americanii.

Biroul pentru Controlul Activelor Străine a mai spus până când este valabilă licența. „GL 131 autorizează, de asemenea, până la 13 decembrie 2025, tranzacțiile obișnuite și necesare pentru menținerea sau încetarea operațiunilor, contractelor sau altor acorduri ale entităților LIG. Aceasta include tranzacțiile care sunt necesare pentru executarea acordurilor preexistente, cu condiția ca aceste tranzacții să fie în concordanță cu practicile stabilite anterior și să sprijine proiecte sau operațiuni preexistente. Astfel de activități ar putea include, de asemenea, plăți către angajați, furnizori, proprietari, creditori și parteneri; conservarea și întreținerea proprietăților corporale preexistente; sau activități asociate cu menținerea investițiilor de capital preexistente. Cu toate acestea, orice plată efectuată, direct sau indirect, către entități LIG sau orice altă persoană blocată trebuie efectuată într-un cont blocat (…) cu excepția cazului în care este autorizată separat de OFAC”, a adăugat biroul american.

Compania petrolieră rusă Lukoil a anunțat, săptămâna trecută, că se află în negocieri cu potențiali cumpărători ai activelor sale din străinătate, în urma eșecului acordului cu grupul elvețian Gunvor.

Într-un comunicat emis vineri, gigantul petrolier din Rusia a anunțat că este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru activele sale internaţionale. Discuțiile au avut loc după ce Lukoil a ajuns la un acord cu grupul elvețian Gunvor, însă acesta și-a retras oferta câteva zile mai târziu după ce Washingtonul a numit compania „păpușa Kremlinului” și a blocat tranzacția.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 14:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 14:26 // Actual //  Ursu Victor

Economia Republicii Moldova continuă să dea semne de stagnare, iar prognoza de creștere economică pentru anul 2026 rămâne la doar 1%. Cu toate acestea, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, consideră că situația nu trebuie să provoace o alarmare excesivă. Deputatul susține că încetinirea activității economice este determinată inclusiv de scumpirea energiei și a resurselor utilizate în producție, iar autoritățile trebuie să intervină punctual pentru sprijinirea industriilor aflate în dificultate.

În cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, Spatari a fost întrebat cum explică trecerea economiei moldovenești de la creștere la stagnare, în condițiile în care experții semnalează inclusiv probleme structurale pe piața muncii.

„Sunt perioade în care activitatea economică încetinește, mai ales atunci când prețurile la resurse, la inputuri, la energie cresc. Unii producători își pot revizui volumul de activitate, pot reduce din volumul de activitate pentru a atenua impactul costurilor”, a explicat parlamentarul.

Potrivit lui Spatari, scumpirea energiei afectează inevitabil competitivitatea întreprinderilor și poate determina reducerea producției. Totuși, deputatul afirmă că perspectivele economice pentru anul în curs și pentru 2027 rămân pozitive, chiar dacă ritmul de creștere este modest.

„Este adevărat că creșterea prețurilor la energie ne afectează, inevitabil. Pe de altă parte, prognoza pe tot anul indică o creștere față de anul trecut și prognoza pentru anul viitor este, de asemenea, pe creștere economică. Nu trebuie să ne alarmăm mai mult decât este necesar”, a declarat președintele comisiei parlamentare.

Spatari a recunoscut însă că situația necesită monitorizare atentă și măsuri de sprijin pentru sectoarele economice afectate de costurile ridicate.

„Trebuie să fim atenți la aceste evoluții și, acolo unde este necesar, să intervenim cu resursele limitate pe care le are bugetul pentru a ajuta anumite industrii”, a precizat deputatul.

Un exemplu invocat de parlamentar este industria zahărului, unde producătorii înregistrează pierderi financiare de mai mulți ani. Spatari consideră că acest sector are nevoie de măsuri specifice de susținere, indiferent de modificările fiscale discutate de autorități.

„Părerea mea este că trebuie să avem soluții țintite pentru această industrie. Pentru că firmele din acest domeniu, producătoare de zahăr, sunt pe pierdere de câțiva ani. Indiferent de cota TVA-ului, ele sunt pe pierdere”, a afirmat acesta.

Întrebat despre impactul unei eventuale majorări a TVA asupra industriei zahărului, deputatul a explicat că efectele s-ar putea resimți în primul rând asupra consumatorilor, prin creșterea prețurilor.

„Este vorba despre consumatorii care vor plăti creșterea”, a spus Spatari, adăugând că este dificil de anticipat dacă scumpirea produselor va determina o reducere a consumului.

„Poate da, poate nu. Aici este greu de știut care va fi impactul asupra consumatorilor, asupra comportamentului consumatorilor”, a explicat parlamentarul.

În opinia sa, intervențiile statului trebuie să fie orientate către întreprinderile și ramurile economice care întâmpină dificultăți reale, în locul unor măsuri generale care ar putea pune presiune suplimentară asupra bugetului.

„Trebuie să avem răspunsuri țintite pentru a ajuta industriile care sunt într-adevăr în dificultate. Cu siguranță există și alte industrii care au nevoie de sprijin pentru a trece peste această perioadă mai dificilă”, a concluzionat Marcel Spatari.

Centrul Analitic Independent Expert-Grup estimează o creștere economică de doar 1% și avertizează asupra riscului de stagflație, caracterizată printr-o activitate economică aproape stagnantă și o inflație care ar putea ajunge la 9–10% spre sfârșitul anului. Potrivit experților, scumpirea energiei, dobânzile ridicate și încetinirea exporturilor afectează perspectivele economice.

Fondul Monetar Internațional este ceva mai optimist. În urma misiunii desfășurate la Chișinău în perioada 21–28 octombrie, FMI și-a îmbunătățit prognoza de creștere economică pentru 2026 de la 1,5% la 1,7%, invocând rezultatele mai bune decât cele anticipate în agricultură. Pentru 2027, instituția estimează un avans al PIB de 2%.