Construcțiile, locomotiva economiei! Volumul de lucrărilor s-a majorat cu 37% în nouă luni

20 Nov. 2025, 14:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Nov. 2025, 14:22 // Actual //  Ursu Victor

În trimestrul III 2025, volumul lucrărilor lucrărilor de construcție executate a crescut cu 40,2% față de trimestrul III 2024, în prețuri comparabile. Tendința de creștere se menține și la nivelul perioadei ianuarie–septembrie 2025, când indicatorul a înregistrat o majorare de 37,3% comparativ cu aceleași luni ale anului precedent, arată datele Biroului Național de Statistică.

Creșterea din trimestrul III se datorează avansului tuturor categoriilor de lucrări: întreținerea și reparațiile curente au crescut cu 30,9%, reparațiile capitale cu 38,1%, iar lucrările de construcții noi cu 52,5%. Singura categorie în scădere a fost cea a altor lucrări, precum demolările și amenajarea terenurilor, care s-a redus cu 17,7%.

Pe tipuri de obiecte, dinamica este la fel în creștere la: lucrările la clădirile rezidențiale au crescut cu 26,7%, cele la clădirile nerezidențiale cu 56,6%, iar construcțiile inginerești cu 41,7% față de trimestrul III al anului trecut.

În perioada ianuarie–septembrie 2025, structura lucrărilor arată o majorare de 37,1% la întreținere și reparații curente, de 37,6% la construcțiile noi și de 42,9% la reparațiile capitale. Alte lucrări de construcții au scăzut ușor, cu 1,6%.

Pe obiecte, lucrările executate la clădirile rezidențiale au crescut cu 24,8%, la clădirile nerezidențiale cu 52,4%, iar la construcțiile inginerești cu 37,2%. BNS notează că evoluția pozitivă reflectă un ritm susținut al investițiilor în proiecte rezidențiale, comerciale și de infrastructură la nivel național.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 13:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 13:09 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Cumpărăturile de pe Temu, AliExpress și Joom se scumpesc în Republica Moldova din 1 noiembrie 2026. Autoritățile introduc TVA de 20% pentru comenzile online din străinătate, inclusiv pentru cele cu o valoare mai mică de 150 de euro, care până acum beneficiau de scutire. Suplimentar, cumpărătorii vor achita o taxă fixă de 12 lei pentru fiecare colet (taxa pentru ambalaj), potrivit noilor prevederi fiscale aprobate de Parlament.

Astfel, un produs comandat cu 500 de lei va ajunge să coste 612 lei, după aplicarea TVA de 100 de lei și a taxei de procesare de 12 lei. În cazul unei comenzi de 1000 de lei, costul total va urca la 1212 lei, iar pentru un colet de 2000 de lei cumpărătorul va achita 2412 lei.

Noutatea este că taxele nu vor fi incluse, deocamdată, direct în prețurile afișate de marile platforme internaționale. Autoritățile moldovenești au încercat să convingă operatorii străini să colecteze TVA în momentul plasării comenzii, însă demersul nu a avut rezultatul așteptat.

„Am transmis solicitări către toate platformele prin intermediul cărora sunt importate bunuri în Republica Moldova. Niciun nerezident nu și-a manifestat disponibilitatea de a include TVA în valoarea facturii pentru marfa livrată”, a declarat în Parlament secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Corina Alexa.

În aceste condiții, responsabilitatea colectării banilor va reveni operatorilor poștali și companiilor de curierat din Republica Moldova. Serviciul Vamal va calcula obligațiile fiscale pentru fiecare colet, iar operatorii vor transfera sumele către bugetul de stat, urmând să le recupereze de la cumpărători la livrare.

Practic, moldovenii care comandă produse de pe platformele internaționale ar putea fi nevoiți să achite suplimentar TVA și taxa fixă atunci când primesc coletul, chiar dacă marfa a fost deja plătită online.