Masacru în pădurea de la Criuleni! 161 de copaci tăiați ilegal, lemnul a dispărut

05 Ian. 2026, 20:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Ian. 2026, 20:28 // Actual //  Ursu Victor

Inspectorii de mediu au depistat 161 de arbori tăiați ilegal în urma unui control inopinat desfășurat la Ocolul Silvic Criuleni, subdiviziune a Întreprinderii Silvice Chișinău. Verificările au fost dispuse de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, ca urmare a unei sesizări.

Potrivit constatărilor inspectorilor, o parte dintre intervențiile din fondul forestier au fost raportate drept lucrări de curățare, însă, în realitate, a fost vorba despre tăieri integrale de arbori, care nu corespund lucrărilor planificate și aprobate de Agenția Moldsilva.

În plus, controlul a scos la iveală că masa lemnoasă rezultată în urma tăierilor lipsește din pădure, ceea ce ridică suspiciuni suplimentare privind modul de gestionare a resurselor forestiere. Prejudiciul estimat adus mediului se ridică la aproximativ 200.000 de lei.
Materialele acumulate în urma controlului au fost transmise Procuraturii raionului Criuleni pentru examinare și pentru a fi luate măsurile legale care se impun.

Ministrul Mediului a declarat că cei responsabili vor fi trași la răspundere, subliniind că sancțiunile nu se vor limita la concedieri. „În cazul persoanelor din sistem, răspunderea va include și răspundere penală și materială, până la recuperarea ultimului leu din prejudiciul creat”, a afirmat Gheorghe Hajder.

04 Nov. 2026, 16:16
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:16 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tot mai puține companii din Republica Moldova intenționează să investească în dezvoltarea afacerilor, pe fondul incertitudinilor economice și al riscurilor regionale. Ponderea întreprinderilor care planifică investiții noi în 2026 a coborât de la 40% la aproximativ 32%, ceea ce înseamnă că doar una din trei firme mai are asemenea planuri, potrivit Raportului Comisiei Europene privind Republica Moldova, publicat miercuri, 4 noiembrie.

Potrivit documentului, declinul intențiilor de investiții este mai pronunțat în rândul întreprinderilor micro și mici, în timp ce companiile mari raportează o creștere a disponibilității de a investi. Această diferență sugerează că afacerile de dimensiuni reduse sunt mai vulnerabile la incertitudinile economice și la riscurile care afectează mediul de afaceri.

Comisia Europeană constată că, deși autoritățile de la Chișinău au intensificat eforturile pentru îmbunătățirea climatului investițional, problemele structurale ale economiei și consecințele războiului Rusiei împotriva Ucrainei continuă să afecteze activitatea companiilor.

„Ponderea companiilor care planifică noi investiții în 2026 a scăzut de la 40% la aproximativ 32%, întreprinderile mari raportând intenții sporite de investiții, iar întreprinderile micro și mici o diminuare”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul atrage atenția și asupra incertitudinii cu privire la modificările cadrului de reglementare. Potrivit raportului, agenda reformelor regulatorii nu este făcută publică, ceea ce limitează capacitatea companiilor de a anticipa schimbările legislative și de a-și planifica investițiile.

Problema devine cu atât mai importantă în contextul alinierii accelerate a legislației Republicii Moldova la normele Uniunii Europene, proces care presupune modificări frecvente ale regulilor aplicabile mediului de afaceri.

În același timp, Comisia Europeană recunoaște progresele înregistrate în ultimii șase ani în reducerea birocrației. Printre acestea se numără simplificarea procedurilor de înregistrare a companiilor, diminuarea costurilor de lansare a unei afaceri și eliminarea unor cerințe administrative.

Autoritățile au continuat, de asemenea, să ofere sprijin financiar întreprinderilor pentru modernizarea capacităților de producție, îmbunătățirea eficienței energetice și dezvoltarea inovațiilor.

Cu toate acestea, investițiile străine directe rămân la un nivel redus. Potrivit datelor prezentate de Comisia Europeană, intrările de investiții străine directe au reprezentat 1,8% din PIB în 2025, comparativ cu 2% în anul precedent.

Raportul subliniază că investițiile străine sunt afectate inclusiv de războiul din Ucraina, care continuă să genereze riscuri pentru investitorii interesați de piața moldovenească.

Pentru atragerea capitalului extern, Guvernul a extins mecanismul ghișeului unic destinat investitorilor și a creat Harta Investițională a Republicii Moldova. Totodată, noua Lege cu privire  investițiile, menită să consolideze cadrul juridic și să faciliteze proiectele strategice, fusese adoptată în prima lectură în septembrie 2026.

Comisia Europeană menționează și organizarea primei Conferințe de Investiții UE–Moldova în 2026, în urma căreia au fost semnate mai multe memorandumuri de înțelegere cu investitori privați. Aceste documente indică interes pentru anumite proiecte, dar nu echivalează automat cu investiții deja realizate.

În evaluarea sa generală, Bruxelles-ul constată că Republica Moldova a înregistrat progrese în reducerea poverii administrative și în dezvoltarea programelor de sprijin pentru afaceri. Totuși, nivelul scăzut al investițiilor străine, deficitul de forță de muncă și incertitudinile economice continuă să limiteze competitivitatea economiei.

Scăderea ponderii companiilor care intenționează să investească de la 40% la 32% reprezintă o reducere de opt puncte procentuale, echivalentă cu o diminuare relativă de 20%. Indicatorul reflectă intențiile declarate de investiții, nu o reducere deja înregistrată a volumului investițiilor efective.