Petrolistul care alimentează și Moldova pierde jumătate de miliard de euro după pactul cu Guvernul

15 Ian. 2026, 13:47
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Ian. 2026, 13:47 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Gigantul energetic OMV Petrom, cea mai mare companie din România și un jucător-cheie și pe piața din Republica Moldova, a anunțat o ajustare masivă de depreciere în valoare totală de 420 milioane de euro, care va fi reflectată în rezultatele financiare ale trimestrului IV din 2025.

Decizia vine ca efect direct al acordului semnat în decembrie 2025 între grupul OMV și Guvernul României, prin care au fost stabilite principiile pentru prelungirea cu 15 ani a licențelor de producție pentru zăcămintele de petrol și gaze.

Într-un raport transmis astăzi Bursei de Valori București, OMV Petrom arată că aceste ajustări sunt legate exclusiv de segmentul Exploration & Production (E&P) și nu afectează performanța operațională curentă a companiei.

Potrivit companiei, prima componentă majoră a deprecierii este de aproximativ 300 milioane de euro și vizează alte active financiare din segmentul E&P, în legătură cu obligațiile de abandonare a sondelor și infrastructurii petroliere, costuri care trebuie suportate la finalul ciclului de viață al zăcămintelor.

A doua componentă, de circa 120 milioane de euro, este legată de imobilizările corporale din E&P și reflectă: taxarea mai ridicată introdusă prin noul acord cu statul român, declinul mai accentuat al producției la unele zăcăminte mature.

Acești doi factori au redus valoarea economică a unor active din portofoliul Petrom, ceea ce a impus recunoașterea contabilă a pierderilor.

Impactul total este de 420 milioane de euro, dar doar „pe hârtie”. OMV Petrom subliniază că cele 420 milioane de euro vor fi clasificate drept „elemente speciale”, ceea ce înseamnă că nu afectează rezultatul operațional curent al companiei.

„Estimăm că Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale al companiei pentru T4/25 nu va fi afectat de niciuna dintre aceste ajustări”, a transmis compania.

OMV Petrom este unul dintre cei trei jucători care domină piața carburanților din Republica Moldova, având o cotă de aproape 20% la importul de benzină.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

26 Oct. 2026, 11:39
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 11:39 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Asociațiile de economii și împrumut (AEÎ) din Republica Moldova au acumulat credite compromise în valoare de 64,64 milioane de lei, la sfârșitul lunii august 2026, în timp ce valoarea totală a împrumuturilor acordate de aceste instituții depășește 1,4 miliarde de lei. Datele Băncii Naționale a Moldovei, analizate de BANI.MD, arată că peste 147 de milioane de lei sunt încadrate în categorii diferite de risc, iar cea mai mare parte a creditelor din portofoliu nu este garantată.

Potrivit statisticilor BNM, la 31 august 2026, portofoliul total al asociațiilor de economii și împrumut constituia 1,404 miliarde de lei. Din această sumă, 1,256 miliarde de lei reprezentau împrumuturi clasificate drept standard, echivalentul a 89,47% din total.

Restul de 147,85 milioane de lei, sau 10,53% din portofoliu, erau încadrate în categoriile supravegheate, substandard, dubioase și compromise.

Cele mai mari probleme sunt concentrate în categoria împrumuturilor compromise, care însumează 64,64 milioane de lei și reprezintă 4,6% din toate creditele acordate de AEÎ. Pentru aceste împrumuturi, normele de clasificare prevăd constituirea unor provizioane de 100%, ceea ce reflectă nivelul ridicat al riscului de nerecuperare.

Alte 49,03 milioane de lei sunt clasificate drept împrumuturi supravegheate, 20,23 milioane de lei drept substandard, iar 13,95 milioane de lei sunt considerate dubioase.

Un alt aspect evidențiat de datele BNM este ponderea foarte mare a împrumuturilor negarantate. Din totalul de 1,404 miliarde de lei, numai 187,38 milioane de lei figurează drept împrumuturi garantate, în timp ce 1,217 miliarde de lei, echivalentul a 86,66%, sunt negarantate.

Situația este și mai pronunțată în cazul creditelor compromise. Din cele 64,64 milioane de lei încadrate în această categorie, 60,75 milioane de lei sunt negarantate și reprezintă aproape 94% din valoarea totală a împrumuturilor compromise.

Riscurile se reflectă și în provizioanele constituite de instituțiile de creditare. Potrivit datelor BNM, asociațiile de economii și împrumut au constituit provizioane de 98,63 milioane de lei pentru împrumuturi și alte 13,61 milioane de lei pentru dobânzi. Valoarea totală a acestora depășește 112,24 milioane de lei.

Totodată, dobânzile aferente împrumuturilor acordate totalizau 30,68 milioane de lei, dintre care 12,29 milioane de lei erau asociate creditelor compromise. Astfel, aproximativ 40% din valoarea dobânzilor raportate se regăsește în categoria cu cel mai ridicat risc de nerecuperare.