Podul peste Prut de la Ungheni! Tablierul metalic începe să se contureze pe șantier

03 Mart. 2026, 12:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 12:12 // Actual //  Ursu Victor

Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași anunță recepționarea pe șantier a unor noi elemente necesare montării tablierului metalic la podul peste Prut de la Ungheni – Zagarancea.

Potrivit autorităților române, până în prezent au ajuns la Ungheni peste jumătate din totalul celor 20 de module care vor alcătui tablierul metalic al podului. Acestea urmează să fie asamblate direct în șantier.

În paralel, continuă lucrările la partea de infrastructură a obiectivului. Se execută operațiuni de armare și cofrare pentru zidurile de gardă ale culeelor, precum și pentru elevațiile pilelor.

Reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași reamintesc că lucrările la podul de la Ungheni au demarat la sfârșitul lunii aprilie a anului trecut. Proiectul face parte din Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, care va asigura legătura rutieră dintre România și Republica Moldova peste râul Prut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Aug. 2026, 11:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 11:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciile funerare și întreprinderile care confecționează sicrie, coroane și alte articole funerare ar putea pierde scutirea de la plata taxei locale pentru unitățile comerciale și prestările de servicii. Modificarea este inclusă în proiectul de simplificare a legislației fiscale și vamale.

Documentul propune abrogarea literei g) din articolul 295 al Codului fiscal, care scutește în prezent de această taxă „serviciile funerare și serviciile de confecționare a sicrielor, coroanelor, florilor artificiale, ghirlandelor”.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, întreprinderile din industria funerară vor putea fi obligate să achite taxa locală pentru unitățile comerciale și de prestări servicii, în aceleași condiții ca alte categorii de afaceri.

Valoarea taxei nu este stabilită uniform la nivel național, ci este aprobată de fiecare autoritate publică locală. Prin urmare, povara fiscală pentru firmele funerare ar putea varia de la o localitate la alta.

Eliminarea scutirii ar putea majora cheltuielile firmelor din domeniu, însă proiectul nu stabilește că acestea vor fi transferate automat în prețurile achitate de familiile îndoliate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!