Rocadă la Forța Fermierilor: Slusari ar putea reveni în conducerea asociației

07 Mart. 2026, 10:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 10:18 // Actual //  Ursu Victor

O posibilă schimbare în conducerea Asociației „Forța Fermierilor” se conturează după ce fostul deputat Alexandr Slusari a confirmat că a primit o ofertă de a reveni în cadrul organizației. Declarația a fost făcută după Adunarea generală a asociației, în cadrul căreia a fost ales un nou Consiliu și un nou președinte.

Slusari susține însă că este prematur să se vorbească despre revenirea sa oficială în organizație.

„Despre întoarcerea mea la Forța Fermierilor este prematură. Ieri, în cadrul Adunării generale a asociației a fost ales noul Consiliu și președintele organizației. Urmează prima ședință a Consiliului, la care va fi desemnat directorul executiv nou. Am primit oferta de revenire la asociația Forța Fermierilor, însă am nevoie de ceva timp pentru documentarea situației și discuții cu membrii Consiliului, întrucât în ultimii doi ani nu eram implicat aprofundat în activitatea asociației. Cred că imediat după ședința Consiliului, asociația va informa oficial toate mass-media în privința noului director executiv”, a declarat Alexandr Slusari.

Alexandr Slusari a deținut anterior funcția de director executiv al al Asociației Forța Fermierilor până în martie 2024.

Funcția de director executiv al asociației a rămas vacantă după plecarea lui Alexandru Bădărău.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 10:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Proprietarii care își vând singurul apartament sau singura casă vor putea beneficia, din 2027, de scutirea de impozit pe venit chiar dacă nu au avut domiciliul înregistrat la adresa respectivă. O altă schimbare anunțată de ministra Finanțelor, Victoria Belous, le va permite vânzătorilor să ia în calcul cheltuielile pentru reparații atunci când stabilesc impozitul datorat.

Pentru ca un apartament sau o casă să fie considerată locuință de bază, iar venitul din vânzare să fie scutit de impozit, proprietarul va trebui să îndeplinească una dintre cele două condiții. Acesta fie a avut domiciliul în imobil cel puțin trei ani, fie figurează în Registrul bunurilor imobile cu acel imobil drept unica sa locuință.

„Există situații în care o persoană își vinde propria și unica locuință, dar nu beneficiază de scutirea de impozit pe venit doar pentru că, dintr-o eroare, nu avea domiciliul înregistrat oficial la acea adresă. Vrem să eliminăm aceste situații”, a explicat Victoria Belous.

În cazul vânzărilor pentru care se datorează impozit, proprietarii vor putea include în calcul și banii investiți în reparația locuinței, dacă pot demonstra cât au cheltuit.

„Dacă ați investit în reparația locuinței, cheltuielile respective vor putea fi luate în calcul la stabilirea impozitului pe care îl aveți de achitat de la vânzare. Condiția este să păstrați facturile și dovezile de plată care confirmă aceste cheltuieli”, a precizat ministra Finanțelor.

Noile reguli vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2027.