Prețurile alimentelor urcă la maximele ultimilor doi ani! Ormuz-ul blocat și seceta apasă piața globală

01 Mai 2026, 11:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 11:59 // Actual //  Ursu Victor

Cotațiile globale la produsele agricole au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, pe fondul blocajelor logistice și al condițiilor meteo extreme, potrivit unei analize publicate de Bloomberg.

Creșterea este alimentată de închiderea prelungită a strâmtorii Ormuz, dar și de efectele războiului din Iran, care au amplificat costurile energetice și au perturbat lanțurile de aprovizionare. În paralel, seceta severă afectează marile regiuni agricole din SUA, Asia și Australia.

Presiunile se resimt deja în prețurile alimentelor de bază, de la pâine și paste până la uleiuri vegetale. Cele mai mari scumpiri sunt înregistrate la grâu și porumb, culturi dependente de îngrășăminte. Contractele futures pentru grâu tranzacționate la Bursa din Chicago au crescut cu 11% din februarie, atingând maximele ultimilor aproape doi ani, în timp ce porumbul s-a scumpit cu circa 6% în ultimele două luni, la cel mai înalt nivel din ultimul an.

Situația este este influențată de deciziile unor fermieri din marile state producătoare de a reduce suprafețele cultivate, în încercarea de a limita costurile. În același timp, condițiile meteo devin un factor critic: seceta persistentă din Marile Câmpii ale SUA împinge prețurile în sus, iar prognozele nefavorabile sporesc incertitudinea în alte regiuni-cheie.

Pe termen scurt, presiunile ar putea continua și asupra altor produse, precum uleiul de palmier, soia sau porumbul, în funcție de evoluția vremii. Totodată, conflictul din Orientul Mijlociu riscă să mențină prețurile ridicate la combustibili, ceea ce va majora costurile de transport pentru toate mărfurile agricole, de la cafea la bumbac.

În paralel, Banca Mondială avertizează că prețurile îngrășămintelor ar putea crește cu 31% în 2026, pe fondul scumpirii ureei cu până la 60%. Disponibilitatea acestora ar putea scădea la cel mai redus nivel din 2022, afectând veniturile fermierilor și punând în pericol recoltele viitoare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

21 Sept. 2026, 16:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 16:16 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul pregătește o reorganizare a Autorității Aeronautice Civile (AAC), însă documentele proiectului conțin o neconcordanță cu privire la numărul de angajați ai instituției și impactul financiar al modificărilor propuse.

Potrivit proiectului de hotărâre, efectivul-limită al AAC urmează să crească de la 93 la 96 de unități de personal.

În nota de fundamentare se menționează însă că implementarea proiectului nu necesită alocarea unor resurse financiare suplimentare de la bugetul de stat, iar reorganizarea ar urma să includă modificarea unor subdiviziuni și crearea unui serviciu nou de informare și comunicare cu mass-media.

Ministerul Finanțelor a atras atenția, în procesul de avizare, că majorarea efectivului de la 93 la 96 de angajați presupunea crearea a trei funcții noi și genera cheltuieli suplimentare. Impactul financiar anual fusese estimat la 986,8 mii de lei, dintre care 959 mii de lei pentru fondul de salarizare și 27,8 mii de lei pentru contribuțiile sociale achitate de angajator.

Totodată, Ministerul Finanțelor a remarcat că AAC avea deja posturi vacante. La 30 aprilie 2026, din cele 93 de funcții aprobate, nouă erau neocupate.

În urma observațiilor, autorul proiectului a indicat în sinteza avizelor că propunerea de suplimentare a efectivului-limită cu trei unități de personal a fost exclusă.

Cu toate acestea, în textul proiectului de hotărâre analizat rămâne prevăzută înlocuirea cifrei „93” cu „96”, ceea ce creează o neconcordanță între forma proiectului și răspunsurile oferite în procesul de avizare.

Într-un aviz ulterior, Ministerul Finanțelor a reiterat problema și a menționat că, la 31 mai 2026, AAC avea 93 de funcții aprobate, dintre care 84 ocupate și nouă vacante, rata de încadrare fiind de 90,3%. Ministerul a arătat că nu rezultă clar în ce măsură necesarul de personal nu putea fi acoperit din posturile vacante deja existente.

Proiectul mai extinde atribuțiile AAC în domeniul securității informațiilor cu impact asupra siguranței aviației civile. Autoritatea ar urma să desfășoare activități de certificare, supraveghere și verificare a conformității privind managementul riscurilor de securitate informațională.

De asemenea, este prevăzută crearea unui Serviciu de informare și comunicare cu mass-media, subordonat direct directorului AAC. Acesta ar urma să gestioneze comunicatele de presă, relațiile cu presa, paginile oficiale de social media, conferințele și comunicarea în situații de criză.