Amenzi de peste 4,7 milioane de lei, aplicate de Fisc după controale. Cele mai multe încălcări – în comerț și transport

08 Mai 2026, 12:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
08 Mai 2026, 12:39 // Actual //  Grîu Tatiana

Serviciul Fiscal de Stat a aplicat sancțiuni de peste 4,7 milioane de lei în urma controalelor operative desfășurate în primele trei luni ale anului 2026. În perioada ianuarie-martie, inspectorii au efectuat 1 797 de controale fiscale, dintre care 1 314 s-au soldat cu depistarea unor încălcări, iar în total au fost întocmite 592 de procese-verbale.

Potrivit datelor prezentate de instituție, numărul controalelor a crescut constant de la începutul anului, de la 407 verificări în ianuarie la 776 în martie. Totodată, a crescut și eficiența acestora. Dacă în ianuarie rata controalelor rezultative era de 75,2%, iar în februarie de 64,3%, în luna martie aproape opt din zece verificări s-au soldat cu depistarea unor nereguli, rata de succes ajungând la 79%.

Cea mai mare valoare a sancțiunilor a fost înregistrată în martie, când amenzile aplicate au ajuns la aproape 1,924 milioane de lei. Tot în acea lună inspectorii au întocmit 358 de procese-verbale, de trei ori mai multe decât la începutul anului.

În total, în perioada analizată au fost constatate 763 de încălcări fiscale, pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare de circa 3,77 milioane de lei. Cele mai frecvente abateri au vizat comercializarea mărfurilor fără acte de proveniență și neutilizarea echipamentelor de casă și control la încasările în numerar. Pentru încălcările prevăzute de articolul 254 din Codul fiscal au fost aplicate amenzi de peste 2,3 milioane de lei, iar pentru cele prevăzute de articolul 253 – de aproximativ 1,3 milioane de lei.

Datele preliminare pentru luna aprilie arată că inspectorii fiscali au efectuat încă 622 de controale operative, iar în 349 de cazuri au fost depistate încălcări ale legislației. În urma verificărilor au fost aplicate sancțiuni fiscale de circa 863 de mii de lei și sancțiuni contravenționale de peste 410 mii de lei. Cele mai multe controale au vizat transportul rutier de pasageri, unde au fost efectuate 223 de verificări și depistate 94 de încălcări. Alte 151 de nereguli au fost constatate în domeniul comerțului cu mărfuri și materiale.

Cele mai mari sancțiuni din aprilie au fost aplicate în sectorul comerțului cu mărfuri și materiale, unde amenzile fiscale au depășit 585 de mii de lei. În transportul de pasageri sancțiunile fiscale au ajuns la aproape 150 de mii de lei, iar în comerțul cu produse din tutun – la circa 96 de mii de lei.

Fiscul a anunțat că va continua și în luna mai controalele operative în domeniile considerate cu risc sporit de neconformare fiscală. Printre acestea se numără comerțul online, transportul rutier de pasageri, comerțul cu produse din tutun, schimbul valutar, comerțul cu amănuntul și serviciile de parcare auto cu plată. Inspectorii vor verifica în special eliberarea bonurilor fiscale, declararea integrală a veniturilor și existența documentelor de proveniență a mărfurilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 09:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Nov. 2026, 09:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Cotațiile petrolului au scăzut joi dimineață cu 1,2%, pe fondul așteptărilor că negocierile privind Ucraina și Iranul ar putea reduce riscurile pentru aprovizionarea cu țiței. Barilul de Brent a coborât cu 1,14 dolari, la 91,62 dolari, iar petrolul american West Texas Intermediate (WTI) s-a ieftinit cu 1,04 dolari, până la 85,49 dolari, potrivit Reuters.

Scăderea vine după ce ambele cotații au crescut miercuri. Cu o zi înainte, Brent și WTI atinseseră cele mai mici niveluri din ultimele două luni.

La Abu Dhabi, negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, s-au încheiat miercuri cu un acord privind un schimb de prizonieri. Principalele divergențe, inclusiv cele teritoriale, au rămas nerezolvate. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că speră la progrese concrete spre încheierea războiului până la sfârșitul anului.

În Orientul Mijlociu, investitorii urmăresc perspectiva unor discuții între Washington și Teheran, precum și evoluția transportului de petrol prin Strâmtoarea Ormuz. Potrivit lui Hiroyuki Kikukawa, strateg-șef la Nissan Securities Investment, perturbările de pe această rută limitează posibilitatea unei scăderi mai accentuate a cotațiilor.

Piața urmărește și semnalele privind creșterea ofertei. Producția OPEC+ a avansat în octombrie, în principal datorită extracției mai mari din Arabia Saudită. În Statele Unite, stocurile de țiței ar fi crescut cu aproximativ nouă milioane de barili în ultima săptămână, potrivit estimărilor preliminare ale American Petroleum Institute. Datele oficiale americane sunt așteptate joi.