Noaptea Sânzienelor la Castel Mimi: muzică, tradiții și magie într-o seară de vară de neuitat

17 Iun. 2026, 15:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iun. 2026, 15:00 // Actual //  bani.md

Pe patru iulie, Castel Mimi invită iubitorii de tradiții, muzică și experiențe autentice la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii – Noaptea Sânzienelor.

După succesul ediției precedente, care a adunat peste 4.000 de participanți, sărbătoarea revine cu și mai multă energie, culoare și momente speciale. În decorul spectaculos al castelului, oaspeții vor descoperi farmecul unei nopți inspirate de legendele Sânzienelor, parfumul lavandei și bucuria unei seri petrecute sub cerul liber.

Programul include ateliere de împletit coronițe din levănțică și grâu, ghicitul în ceară, dansuri, tururi în beciul istoric și numeroase zone dedicate relaxării și fotografiilor memorabile. În centrul atenției va fi și vinul Sânzienele, creat special pentru a celebra spiritul acestei sărbători.

 

Atmosfera va fi întreținută de artiști îndrăgiți: Valentin Uzun & Formația Tharmis vor aduce ritmuri etno-balcanice pline de energie, Formația Catharsis va readuce farmecul hiturilor retro-pop, iar seara se va încheia cu un spectaculos DJ Fountain Party alături de Felicia Dunaf și DJ Kirpitch, la havuzul multicolor al Castel Mimi.

 

Participanții pot alege între biletul ALCOOL, care include trei pahare de vin Sânzienele servite într-un pahar de colecție oferit cadou, și biletul NON-ALCOOL, care include o limonadă Ritchie. Copiii cu vârsta de până la 11 ani beneficiază de acces gratuit, dacă sunt însoțiți de adulți.

Cei care își doresc să participe sunt încurajați să-și cumpere biletele din timp, deoarece în ziua evenimentului, pe 4 iulie, prețul fiecărui bilet va fi mai mare cu 100 de lei.

Biletele sunt disponibile pe site-ul Castel Mimi, la pagina dedicată evenimentului: https://castelmimi.md/events/noaptea-sanzienelor/

Pe 4 iulie, îmbracă o ie, o ținută albă sau costumul popular și vino să trăiești o seară de vară cu tradiții, muzică, dans, vin Sânzienele și momente care se transformă în amintiri.

04 Nov. 2026, 15:45
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 15:45 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Granturile încasate de Republica Moldova s-au redus drastic, de la 4,3 miliarde de lei în perioada de referință a anului trecut la numai 775 de milioane de lei în 2026. Diferența este de aproximativ 3,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o prăbușire de 82%. Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, susține că această evoluție este explicată prin diminuarea sprijinului financiar excepțional oferit de partenerii europeni în ultimii ani și avertizează că Republica Moldova nu poate conta la nesfârșit pe donațiile externe pentru acoperirea cheltuielilor bugetare.

În cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, Spatari a fost întrebat de ce Republica Moldova primește mai puține granturi, în condițiile în care încasările au coborât la mai puțin de o cincime din nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent.

„Am avut o perioadă în care am fost ajutați mult de statele europene pentru a face față crizelor și situațiilor dificile. Dacă o să ne uităm pe termen lung, veți vedea că granturile pe care le-a primit Republica Moldova în ultimii cinci ani depășesc cu mult ceea ce a primit Moldova înainte de anul 2020”, a declarat parlamentarul.

Potrivit lui Spatari, sprijinul financiar acordat de statele europene a crescut în ultimii ani, în special pe fondul crizelor energetice și al riscurilor de securitate cu care s-a confruntat Republica Moldova.

Deputatul nu a precizat de câte ori au crescut granturile în comparație cu perioada anterioară anului 2020, dar a afirmat că diferența este una mare.

„Nu vreau să vă dau acum un multiplicator, dar e un factor mare. E vorba de un multiplu de câteva ori. Țările Uniunii Europene au înțeles că trebuie să ajute Moldova, care este un stat vulnerabil la șocurile externe, șocurile energetice și pentru că trebuie să ne întărim capacitatea de securitate”, a explicat președintele Comisiei economie, buget și finanțe.

Spatari a invocat inclusiv vulnerabilitățile din domeniul securității cibernetice, subliniind că evoluțiile recente demonstrează necesitatea unor investiții suplimentare pentru protejarea infrastructurii statului.

„Securitatea cibernetică, iată, vedeți că nu este garantată niciodată. Din păcate, trăim niște timpuri dificile și în continuare avem vulnerabilități”, a afirmat deputatul.

Totuși, parlamentarul consideră că diminuarea treptată a granturilor externe trebuie privită și în contextul revenirii la un model de finanțare în care statul își acoperă cheltuielile preponderent din propriile venituri.

„Statele ne-au ajutat, dar la un moment dat vom reveni la o situație mai mult sau mai puțin normală. Pentru că o normalitate este atunci când cheltuielile proprii ale statului se acoperă din bugetul propriu, din încasările proprii”, a explicat Spatari.

Președintele comisiei parlamentare a atras atenția că granturile reprezintă fonduri nerambursabile, acordate de partenerii externi, și nu pot constitui o sursă permanentă de finanțare a cheltuielilor publice.