Datoria de stat a crescut cu peste 10 miliarde de lei în doar cinci luni

29 Iun. 2026, 17:05
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
29 Iun. 2026, 17:05 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat a Republicii Moldova a ajuns la 143,09 miliarde de lei la sfârșitul lunii mai 2026, cu peste 10,3 miliarde de lei mai mult decât la sfârșitul anului trecut. Datele Ministerului Finanțelor arată însă că nu doar volumul datoriei crește, ci și riscurile asociate administrării acesteia.

Potrivit datelor publicate, două dintre limitele de risc stabilite chiar de Guvern prin Programul „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2026–2028)” au fost deja depășite.

Astfel, ponderea datoriei cu rată variabilă a dobânzii a ajuns la 61,1%, peste plafonul maxim de 60% stabilit de autorități. Totodată, 95,8% din valorile mobiliare de stat aflate în circulație pe piața internă ajung la scadență în decurs de un an, peste limita de 90% prevăzută în programul de administrare a datoriei.

În schimb, alți indicatori rămân în limitele asumate. Ponderea datoriei scadente într-un an este de 34,4%, sub plafonul de 35%, iar maturitatea medie a datoriei de stat este de 7,2 ani, peste pragul minim de șase ani.

Structura datoriei arată că 59,6% reprezintă datorie externă, iar 40,4% datorie internă. La sfârșitul lunii mai, datoria de stat reprezenta aproximativ 37% din PIB-ul prognozat pentru anul 2026.

Datele mai relevă și o creștere a costurilor de deservire a datoriei. În primele cinci luni ale anului, statul a achitat 1,72 miliarde de lei pentru serviciul datoriei interne și 705 milioane de lei pentru cea externă, în total peste 2,42 miliarde de lei.

În același timp, structura datoriei externe continuă să se modifice. Pentru prima dată, ponderea împrumuturilor cu dobândă flotantă a ajuns la 51,9% și au depășit-o pe cea a împrumuturilor cu dobândă fixă, care a coborât la 48,1%, ceea ce expune bugetul într-o măsură mai mare la eventuale creșteri ale ratelor internaționale ale dobânzilor.

Datele Ministerului Finanțelor mai arată că aproape 90% din datoria externă este contractată de la creditori multilaterali, iar principalii finanțatori sunt Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții.

29 Sept. 2026, 09:22
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
29 Sept. 2026, 09:22 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Băncile din Republica Moldova vor fi obligate să transmită Băncii Naționale informații detaliate despre angajații a căror remunerație anuală ajunge la cel puțin 1 milion de euro, echivalentul în lei. Măsura face parte dintr-un proiect amplu de modificare a regulilor de raportare bancară, lansat de BNM pentru consultări publice.

Nu este vorba doar despre salariul propriu-zis. În calculul remunerației vor intra componentele fixe și variabile ale veniturilor, inclusiv salariile, bonusurile, plățile compensatorii sau cele pe termen lung, remunerația în acțiuni ori instrumente legate de acțiuni și contribuțiile la pensie, acolo unde acestea fac parte din pachetul de remunerare. Proiectul prevede un formular special în care BNM va colecta inclusiv numărul persoanelor cu venituri ridicate, funcția ocupată, domeniul de activitate și structura remunerației.

Raportarea nu se va limita la conducerea băncilor. În document sunt prevăzute categorii precum membrii conducerii superioare, persoanele care exercită funcții de control și ceilalți membri ai personalului. Băncile vor trebui să identifice persoanele care intră în categoria veniturilor ridicate și să se asigure că informațiile transmise BNM sunt complete și corecte. În raportare va fi indicat inclusiv numărul femeilor și bărbaților din această categorie.

BNM își propune astfel să obțină o imagine mai clară asupra modului în care sunt stabilite și distribuite remunerațiile în sectorul bancar. Proiectul transpune în cadrul național cerințele europene privind colectarea datelor despre persoanele cu venituri ridicate, iar după aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, datele agregate urmează să fie transmise Autorității Bancare Europene.

Noul raport este prevăzut să fie introdus începând cu 1 ianuarie 2028 și să fie prezentat anual, până la 15 iunie a anului următor perioadei de raportare. În document sunt prevăzute raportări atât pentru băncile din Republica Moldova și sucursalele lor din străinătate, cât și pentru sucursalele din Moldova ale băncilor străine, în funcție de situația concretă a grupului bancar. Pentru anumite structuri de grup, raportarea va fi făcută și la nivel consolidat.

Proiectul BNM nu se oprește însă la salariile din sectorul bancar. O altă noutate este introducerea unui raport semestrial privind dividendele achitate acționarilor băncilor. Băncile vor trebui să raporteze data aprobării distribuirii dividendelor, data plății, tipul dividendelor, valoarea achitată, date despre acționar și contul în care au fost transferați banii. Scopul este monitorizarea mai bună a transparenței structurii de proprietate și analiza riscurilor asociate, inclusiv din perspectiva spălării banilor și finanțării terorismului.

Mai multe informații vor ajunge la BNM și despre relația băncilor cu întreprinderile mici și mijlocii. Depozitele atrase de la IMM-uri vor fi raportate separat, atât pentru depozitele la vedere, cât și pentru cele la termen, inclusiv în funcție de moneda în care sunt constituite. BNM spune că aceste date sunt necesare pentru a urmări mai exact evoluția și nivelul de dezvoltare al sectorului IMM.

Totodată, băncile vor trebui să prezinte anual informații despre activitatea sucursalelor în profil regional. Noul formular va permite BNM să vadă, pentru municipii, raioane și UTA Găgăuzia, volumul creditelor și avansurilor acordate, valoarea datoriilor financiare evaluate la cost amortizat și numărul anual al salariaților.

Proiectul mai aduce modificări în raportarea portofoliului de acreditive și garanții emise de bănci. BNM va primi informații privind beneficiarii, tipul operațiunilor, sumele și moneda, datele asumării și expirării contractelor, precum și dacă obligațiile au fost sau nu executate.