Londra prelungește până în octombrie licența pentru Lukoil în Bulgaria

13 Aug. 2026, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Aug. 2026, 17:18 // Actual //  Grîu Tatiana

Marea Britanie a prelungit până la 29 octombrie 2026 licența specială care permite continuarea operațiunilor comerciale cu subsidiarele bulgare ale gigantului petrolier rus Lukoil, în pofida sancțiunilor impuse companiei. Licența urma să expire astăzi, 13 august.

Autorizația emisă de Oficiul pentru Punerea în Aplicare a Sancțiunilor Financiare (OFSI) din cadrul Trezoreriei britanice acoperă Lukoil Bulgaria, Lukoil Neftochim Burgas, Lukoil Aviation Bulgaria și Lukoil Bulgaria Bunker. Companiile și partenerii lor financiari pot efectua în continuare plăți și alte tranzacții necesare desfășurării activității, fără ca acestea să încalce regimul britanic de sancțiuni.

Decizia a fost solicitată de autoritățile bulgare pentru sincronizarea termenelor cu autorizațiile acordate de Statele Unite și are ca scop menținerea funcționării rafinăriei și securizarea aprovizionării cu produse petroliere.

Lukoil deține rafinăria Neftohim din Burgas, una dintre principalele instalații de procesare a petrolului din Bulgaria, precum și o rețea de aproximativ 500 de benzinării în țară.

Sancțiunile britanice și americane împotriva Lukoil au fost introduse în octombrie 2025, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Ulterior, autoritățile de la Londra și Washington au acordat mai multe derogări pentru a evita perturbarea activităților operaționale și a aprovizionării cu combustibili.

În cazul companiei-mamă și al activelor sale internaționale, Marea Britanie a prelungit separat autorizația pentru tranzacțiile cu Lukoil International până la 26 februarie 2027.

Și Statele Unite au acordat recent o nouă derogare. În iulie, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) a extins până la 22 august termenul în care pot continua anumite tranzacții și negocieri privind activele internaționale ale Lukoil.

În ianuarie, Lukoil a anunțat că a convenit vânzarea majorității activelor sale internaționale către compania americană de investiții Carlyle, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 22 de miliarde de dolari, însă ulterior compania rusă nu a mai oferit informații publice privind evoluția procesului.

Lukoil deține active în mai multe țări din Europa de Sud-Est, inclusiv rafinăria Petrotel din România și rețele de benzinării în România, Serbia, Croația, Muntenegru, Republica Moldova și Macedonia de Nord.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Aug. 2026, 16:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Aug. 2026, 16:30 // Actual //  Grîu Tatiana

9 643 de moldoveni au declarat sau au obținut în 2025 venituri de peste 1 milion de lei. În total, aceștia au raportat venituri de 32,8 miliarde de lei și au achitat 2,3 miliarde de lei impozit pe venit, arată datele Serviciului Fiscal de Stat.

Numărul persoanelor cu venituri de peste un milion de lei este în creștere. În 2023 erau 6 414, în 2024 – 8 019, iar în 2025 numărul a ajuns la 9 643. Astfel, într-un singur an, numărul milionarilor fiscali a crescut cu 1 624 de persoane, adică cu aproximativ 20%.

Și veniturile declarate de aceștia au crescut. De la 19,7 miliarde de lei în 2023, acestea au ajuns la 28,3 miliarde în 2024 și la 32,8 miliarde de lei în 2025. În aceeași perioadă, impozitul pe venit calculat a crescut de la 1,4 miliarde la 1,9 miliarde, iar în 2025 a ajuns la 2,3 miliarde de lei.

Cei mai mulți dintre milionarii fiscali au declarat venituri cuprinse între 1 și 2 milioane de lei – 5 005 persoane. Alte 2 992 de persoane au raportat venituri între 2 și 4 milioane de lei, 698 – între 4 și 6 milioane, iar 464 – între 6 și 10 milioane de lei. În același timp, 484 de persoane au declarat venituri de peste 10 milioane de lei.

Cea mai mare sumă declarată de o persoană fizică în 2025 a fost de 169,6 milioane de lei. Dintre cele 9 643 de persoane cu venituri de peste un milion de lei, 6 622 sunt bărbați, iar 3 021 sunt femei.

Printre milionari se regăsesc și persoane foarte tinere. Cea mai tânără avea 16 ani, iar cea mai vârstnică – 88 de ani. Cea mai numeroasă categorie de vârstă este cea cuprinsă între 40 și 49 de ani, cu 3 351 de persoane.

În total, persoanele fizice au declarat pentru anul 2025 venituri de 36,94 miliarde de lei, în creștere de la 31,12 miliarde în 2024. Impozitul pe venit declarat de persoanele fizice a ajuns la 3,41 miliarde de lei, față de 2,95 miliarde în anul precedent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!