Prezervativele și absorbantele scapă de scumpiri! Tofan: „A fost o decizie greșită majorarea TVA”

05 Sept. 2026, 19:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 19:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan recunoaște că decizia privind majorarea TVA pentru produsele de igienă a fost una greșită și anunță că Guvernul va reveni asupra acesteia. Produsele de igienă vor rămâne, astfel, la cota redusă de TVA la 8%.

Șeful Executivului a făcut anunțul într-o postare publică, după reacțiile apărute în jurul modificărilor fiscale.

„A fost o decizie greșită. O corectăm, după cum a și anunțat doamna ministră Belous. Produsele de igienă vor rămâne la cota redusă de TVA”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul le-a mulțumit celor care au semnalat problema și a susținut că autoritățile trebuie să fie capabile să revină asupra unor decizii atunci când acestea se dovedesc nepotrivite.

„Mulțumesc tuturor celor care au atras atenția asupra acestui subiect. Guvernarea înseamnă și să recunoști prompt când o decizie nu este bună și să repari lucrurile”, a mai transmis Tofan.

Declarația premierului vine după ce ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că prevederile referitoare la TVA pentru produsele de igienă urmează să fie corectate la 20%.

23 Oct. 2026, 15:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Oct. 2026, 15:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Peste 114 mii de tone de mărfuri au fost transportate pe calea ferată pentru export și tranzit în octombrie, potrivit datelor publicate de Calea Ferată din Moldova (CFM). Grâul reprezintă aproape 79% din volumul total.

Pentru export au fost transportate 44 124 de tone de mărfuri, în 720 de vagoane. Din această cantitate, 34 193 de tone au fost grâu, ceea ce reprezintă aproximativ 77,5% din volumul destinat exportului.

Transporturile în tranzit au însumat 70 594 de tone, în 1065 de vagoane. Grâul a constituit 56 230 de tone, adică aproape 79,7% din mărfurile tranzitate.

Republica Moldova este folosită drept rută de tranzit pentru cerealele exportate de Ucraina. Acestea sunt transportate pe calea ferată prin țara noastră către portul Constanța din România. Potrivit CFM, mărfurile ucrainene sunt transportate cu vagoanele operatorilor din Ucraina, iar vagoanele întreprinderii destinate cerealelor sunt rezervate pentru solicitările agricultorilor și companiilor moldovenești.

Amintim că, în primele nouă luni ale anului 2026, CFM a înregistrat un rezultat financiar pozitiv de 22,7 milioane de lei, după pierderi de aproximativ 320 de milioane de lei în 2024 și de circa 85 de milioane de lei în 2025. Potrivit întreprinderii, activitatea din acest an s-a concentrat pe redresarea financiară, reluarea unor operațiuni și sectoare feroviare, precum și dezvoltarea conexiunilor logistice.