Olăritul este unul dintre cele mai vechi meșteșuguri practicate pe teritoriul țării noastre. Modelat din lut și ars în foc, fiecare vas păstrează vie măiestria și tradițiile transmise din generație în generație.
Dincolo de utilitatea obiectelor create, olăritul reprezintă și o formă de expresie artistică. Fiecare etapă a procesului, de la alegerea și pregătirea lutului până la modelarea, decorarea și arderea vaselor, necesită răbdare, îndemânare și cunoașterea unor tehnici păstrate de-a lungul timpului.
Astăzi, meșterii olari continuă să ducă mai departe acest meșteșug, adaptându-l vremurilor moderne, dar fără a renunța la elementele tradiționale. Vasele și obiectele din lut devin astfel nu doar piese decorative sau de uz casnic, ci și o parte importantă a patrimoniului cultural, care păstrează în ele povești, simboluri și fragmente din identitatea satului moldovenesc.
Moldova este mai mult decât un loc pe harta lumii. Moldova sunt oamenii și locurile în care ne simțim acasă. Locuri care păstrează vie istoria și cultura poporului nostru. Care răscolesc amintiri, ne provoacă emoții de bucurie și dor, ori de câte ori suntem departe de casă.
