Cât „mușchi” are economia Moldovei? UNCTAD arată cât de pregătită este țara să producă și să crească

22 Sept. 2026, 07:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 07:29 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova ocupă locul 89 din 195 de economii în clasamentul global al capacităților productive, realizat de Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD). Indicele evaluează cât de bine sunt pregătite economiile să producă bunuri și servicii și să genereze dezvoltare economică pe termen lung.

Clasamentul face parte din noua ediție a Productive Capacities Index (PCI), instrument prin care UNCTAD analizează structura și potențialul productiv al unui număr de 195 de economii. Baza de date acoperă perioada 2000–2024 și permite compararea evoluției acestora în timp.

Spre deosebire de clasamentele construite în principal în jurul Produsului Intern Brut, indicele UNCTAD încearcă să surprindă capacitatea unei țări de a transforma resursele disponibile în bunuri și servicii și de a susține o creștere economică durabilă.

Evaluarea este realizată pe baza a 43 de indicatori, grupați în opt componente: capital uman, energie, transport, tehnologii ale informației și comunicațiilor, instituții, sector privat, resurse naturale și schimbare structurală.

Poziția Republicii Moldova reflectă astfel nu doar dimensiunea actuală a economiei, ci și situația infrastructurii, accesul la energie, nivelul de digitalizare, dezvoltarea sectorului privat și capacitatea economiei de a trece spre activități cu o valoare adăugată mai mare.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.