Guvernul voia să taie din compensații, dar gazul scump schimbă calculele lui Tofan

22 Sept. 2026, 10:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 10:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul va majora compensațiile pentru energie în sezonul rece și intenționează să extindă numărul gospodăriilor care vor beneficia de ajutor, după ce creșterea prețului gazelor a depășit estimările inițiale ale autorităților. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, care recunoaște că Executivul va trebui să-și revizuiască planurile inițiale pentru această iarnă.

Premierul a declarat că Guvernul a pornit de la ideea reducerii cheltuielilor statului, inclusiv a sumelor alocate pentru compensații, după ce în anii precedenți pentru aceste măsuri au fost cheltuite între 2,5 și 3,5 miliarde de lei într-un singur sezon rece.

„Nu ne mai putem permite compensații atât de mari ca în anii precedenți, pentru că am cheltuit în anii precedenți de la 2,5 miliarde până la 3,5 miliarde pe iarnă. Și, într-adevăr, noi nu ne putem permite în fiecare an să cheltuim miliarde de lei pe compensații”, a declarat Tofan.

Situația de pe piața energetică obligă însă Guvernul să-și schimbe abordarea. Premierul spune că prețul gazelor a ajuns la un nivel peste cel anticipat atunci când au fost făcute planurile inițiale pentru sezonul rece.

„În această iarnă, trebuie să recunosc că va trebui să revedem iarăși această decizie inițială și să mărim, totuși, compensațiile față de planurile inițiale. Nu ne-am așteptat la un preț la gaz atât de mare”, a afirmat șeful Guvernului.

Tofan a precizat că subiectul urmează să fie discutat inclusiv cu ministrul Finanțelor, Victoria Belous, astfel încât autoritățile să identifice resursele necesare pentru extinderea programului.

Premierul a amintit că, în sezonul precedent, aproximativ 620.000 de gospodării au beneficiat de compensații. Planul inițial pentru această iarnă prevedea restrângerea numărului beneficiarilor, în contextul resurselor bugetare limitate. Acest scenariu urmează însă să fie reconsiderat.

„Mi-aș fi dorit anul acesta să mai restrângem, pentru că, efectiv, noi nu avem bani, dar cred că trebuie și în acest an să găsim de unde e posibil și imposibil acești bani, pentru a acoperi un număr mai larg de gospodării”, a declarat Vasile Tofan.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.