Energocom își schimbă sediul după scandalul chiriei. Junghietu: „Reprezintă mai puțin de un ban în prețul gazului”

30 Sept. 2026, 09:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Sept. 2026, 09:23 // Actual //  Grîu Tatiana

Sediul Energocom va fi schimbat. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că problema a fost reanalizată, iar Consiliul de administrație al companiei a decis rezilierea contractului și mutarea sediului. Declarația vine în contextul criticilor privind cheltuielile Energocom, achizițiile de gaze și tariful de peste 26 de lei pentru un metru cub.

„În cazul sediului Energocom, am examinat încă odată argumentele care au stat la baza alegerii. Chiria reprezintă mai puțin de un ban în prețul unui metru cub de gaz, dar impactul redus asupra tarifului nu anulează obligația de transparență. Astfel, Consiliul de administrare al Energocom a decis marţi rezilierea contractului precedent și mutarea sediului întreprinderii”, a declarat Junghietu.

Energocom își are în prezent sediul pe strada Ion Creangă 6V, într-un spațiu de peste 2 200 de metri pătrați. Potrivit informațiilor publicate de presă, compania achită o chirie de peste 500 de mii de lei lunar. Energocom a explicat anterior că a avut nevoie de un spațiu mai mare după extinderea activității și preluarea furnizării gazelor către consumatori.

Ministrul Energiei respinge însă ideea că asemenea cheltuieli ar explica prețul ridicat al gazelor: „Gazul nu s-a scumpit pentru că Energocom are un sediu, pentru că angajații primesc salarii sau pentru că cineva de la minister ar fi decis într-o dimineață să crească prețurile. Peste 70% din tariful final reprezintă costul gazelor cumpărate de pe piața internațională”.

El a apărat și achizițiile făcute de Energocom, afirmând că acestea nu pot fi comparate cu o speculație pe bursă și că nimeni nu poate anticipa evoluțiile geopolitice sau prețurile viitoare.

„Se spune că gazele trebuiau cumpărate ”ieftin și din timp”. Este ușor să indici astăzi, pe un grafic, ziua în care prețul a fost cel mai mic. Achizițiile pentru o țară nu se fac însă ca un pariu la bursă și nimeni nu știe dinainte când începe un război, când se blochează o strâmtoare sau când dispar de pe piață volume importante de gaze lichefiate. Energocom a achiziţionat gazele conform unei strategii aprobate și prin proceduri competitive, tocmai pentru a nu paria întreaga securitate a țării pe prețul unei singure zile”, a explicat ministrul.

Junghietu susține că este gata să accepte inclusiv un audit al strategiei de achiziții și afirmă că procedurile au fost realizate conform regulilor internaționale ale BERD. Ministrul a respins și acuzațiile că Energocom ar fi folosit creditul BERD pentru a cumpăra valori mobiliare de stat

„Energocom a folosit creditul BERD, garantat de stat, exact cu destinația strictă pentru a cumpăra energie. Niciun leu din credit nu a fost folosit pentru a cumpăra valori mobiliare de stat. Valorile mobiliare de stat au fost cumpărate anterior, din lichiditățile proprii ale companiei, ca cel mai sigur instrument financiar pentru plasarea lichidităţilor pe termen scurt, până la utilizarea lor în achiziţii”, susține Junghietu.

În același timp, ministrul spune că o companie responsabilă de aprovizionarea țării cu gaze nu poate funcționa cu un număr minim de angajați.

„Pentru furnizarea gazelor către consumatorii din această ţară lucrează aproximativ 180 de oameni, față de peste 260 doar la fostul furnizor de gaze. Putem și trebuie să cerem mai multă eficiență, dar nu putem pretinde că o companie care tranzacționează zilnic sute de milioane de lei și poartă răspunderea aprovizionării țării poate funcționa cu câțiva oameni și două laptopuri”, a spus ministrul.

Junghietu afirmă că toate cheltuielile administrative ale Energocom reprezintă aproximativ 54 de bani din factura consumatorului și insistă că autoritățile trebuie să explice public deciziile companiei, inclusiv cele privind sediul.

14 Nov. 2026, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:14 // Actual //  Ursu Victor

Prețurile apartamentelor din Chișinău au crescut de 7,4 ori în ultimele trei decenii, iar în 2025 capitala Republicii Moldova a înregistrat cea mai mare scumpire anuală a locuințelor noi dintre capitalele europene analizate, de 31,7%. După această explozie a prețurilor, piața imobiliară a început să dea semne de temperare în 2026, însă locuințele rămân considerabil mai scumpe decât în urmă cu doar câțiva ani, a declarat economistul Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, în cadrul emisiunii „Analize economice”, din 13 noiembrie.

Potrivit economistului, în 2025 a fost înregistrată cea mai mare creștere anuală a prețurilor apartamentelor din ultimii 25 de ani. În comparația internațională a locuințelor noi, Chișinăul a ocupat prima poziție, cu o scumpire de 31,7%, fiind urmat de Belgrad, unde prețurile au crescut cu 20%, Bratislava – 17,2%, București – 15,3% și Budapesta – 11,1%.

Evoluția pe termen lung arată dimensiunea scumpirilor. Dacă în perioada 1996–2000 un metru pătrat de apartament în Chișinău costa, în medie, aproximativ 170 de euro, în 2026 prețul a ajuns la 1.265 de euro. Astfel, în aproape trei decenii, locuințele s-au scumpit de 7,4 ori, cu o creștere medie anuală estimată la 8,3%.

Totuși, după saltul spectaculos din 2025, ritmul scumpirilor a încetinit puternic. În trimestrul II al anului 2026, creșterea anuală a prețurilor apartamentelor a coborât la 3,8%. Mai mult, față de trimestrul precedent, apartamentele noi s-au scumpit cu doar 0,2%, în timp ce locuințele de pe piața secundară s-au ieftinit cu 1,7%.

Chiar și așa, comparativ cu începutul anului 2023, apartamentele noi sunt mai scumpe cu 62%, iar cele de pe piața secundară – cu 61%.

Analiza scoate la iveală și diferențe importante între sectoarele capitalei. Cele mai scumpe apartamente se află în Centru, unde prețul median depășește cu 47% media orașului. La Buiucani, locuințele sunt cu 8% mai scumpe decât media municipală, iar la Râșcani – cu 2%. La polul opus se situează Botanica, unde prețurile sunt cu 13% sub media orașului, urmată de Telecentru, cu 11% sub medie, și Ciocana, cu 3% sub medie.

Piața este dominată de apartamentele mici. Potrivit datelor prezentate de Ioniță, peste 75% dintre locuințele scoase la vânzare în Chișinău au una sau două camere. Apartamentele cu două camere reprezintă 40,2% din ofertă, iar cele cu o cameră – 35%. În același timp, aproximativ 70% dintre apartamentele tranzacționate provin de pe piața secundară, în timp ce locuințele noi reprezintă 30% din vânzări.

Paradoxal, în pofida scumpirilor puternice, economistul susține că accesibilitatea locuințelor s-a îmbunătățit în raport cu veniturile populației. În trimestrul II din 2026, salariile exprimate în euro au crescut cu 5,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, peste ritmul de 3,8% al scumpirii apartamentelor.

Astfel, pentru cumpărarea unui metru pătrat de apartament în Chișinău sunt necesare în prezent aproximativ 1,9 salarii medii lunare, față de 2,7 salarii în 2015.

Diferența este și mai spectaculoasă în cazul unui apartament nou, finisat, cu suprafața de 70 de metri pătrați. Dacă în 2006 achiziția unei asemenea locuințe necesita echivalentul a 45,5 salarii medii nete anuale, în 2026 sunt necesare aproximativ 15,9 salarii anuale.

Și piața chiriilor arată o îmbunătățire a accesibilității. În 2025, chiria medie în Chișinău a fost de aproximativ 8 euro pentru un metru pătrat lunar, mult sub nivelurile din Luxemburg, Paris sau Dublin. Potrivit economistului, dacă în 2010 chiria unui apartament de 70 de metri pătrați absorbea 103% din veniturile unei familii cu două salarii medii, în 2026 ponderea a coborât la aproximativ 33%.