Guvernul Republicii Moldova pregătește o schimbare în politica de repartizare a profiturilor companiilor de stat. În 2027, autoritățile intenționează să solicite întreprinderilor cu capital de stat să transfere la buget cea mai mare parte a profitului obținut în 2026, în loc să păstreze banii pentru necesitățile proprii. Măsura ar urma să aducă venituri suplimentare estimate între 800 de milioane și un miliard de lei, ceea ce ar putea însemna o creștere de aproximativ trei ori a încasărilor din această sursă.
Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Victoria Belous, care a explicat că autoritățile intenționează să revizuiască abordarea aplicată în anii precedenți, când companiile de stat aveau o marjă mai mare de libertate în ceea ce privește utilizarea profitului nerepartizat.
„Pentru 2027 ne propunem să reexaminăm politica pe care am avut-o în anii precedenți și să fim mai critici și să lăsăm la discreția companiilor profitul nerepartizat. Respectiv, optăm pentru ca majoritatea profitului pentru anul 2026 să fie vărsat la buget”, a declarat Victoria Belous.
Potrivit ministrei, încasările din repartizarea profiturilor companiilor de stat au fost relativ modeste în anul precedent, situându-se sub pragul de 500 de milioane de lei. Pentru 2027, Ministerul Finanțelor anticipează o majorare considerabilă a sumelor transferate către buget.
„Mă aștept la încasări estimativ mai mari cu circa un miliard de lei. Între 800 de milioane și un miliard. Este prea prematur să spunem, deoarece mai avem câteva luni până la sfârșit de an”, a explicat ministrul.
Întrebată dacă noua abordare ar putea determina triplarea veniturilor bugetare din această sursă, Victoria Belous a confirmat că o asemenea evoluție este posibilă.
„O creștere de trei ori la acest capitol”, a precizat oficiala.
Schimbarea ar însemna că întreprinderile de stat nu vor mai putea conta automat pe păstrarea unei părți importante din profit pentru investiții, extinderea activității sau alte cheltuieli. În schimb, Ministerul Finanțelor intenționează să analizeze mai riguros necesitatea reținerii acestor resurse la nivelul fiecărei companii.
Ministrul a subliniat însă că autoritățile nu intenționează să afecteze proiectele investiționale aflate în derulare și că fiecare întreprindere va fi examinată individual.
„La examinarea bugetului să solicităm ca companiile de stat să-și verse tot profitul, la maximum, în buget. Fiecare caz va fi examinat individual. Noi oricum încercăm să nu creăm blocaje proiectelor pe care le au”, a declarat Belous.
Astfel, Guvernul intenționează să găsească un echilibru între majorarea veniturilor bugetare și menținerea capacității investiționale a întreprinderilor de stat.
Măsura este pregătită în contextul elaborării bugetului pentru 2027, când autoritățile caută resurse financiare suplimentare pentru acoperirea cheltuielilor publice și limitarea presiunilor asupra deficitului bugetar.
