Au luptat pentru Moldova, apoi au ajuns la CEDO pentru o locuință! Guvernul pregătește soluția

09 Nov. 2026, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 11:02 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul pregătește repartizarea a opt apartamente din Chișinău veteranilor războiului de pe Nistru, după ce Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu a executat hotărârile judecătorești prin care aceștia trebuiau asigurați cu spațiu locativ. Ministerul Justiției a elaborat un proiect de hotărâre care stabilește criteriile de acordare a locuințelor și ordinea de prioritate a beneficiarilor.

Potrivit notei de fundamentare, cele opt apartamente se află într-un bloc de pe strada Alba Iulia 91/3 din Capitală și au fost transmise, în luna iunie 2026, din gestiunea Ministerului Muncii și Protecției Sociale în cea a Agenției Proprietății Publice.

Locuințele au rămas nerepartizate persoanelor pentru care fuseseră destinate inițial, respectiv participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Nucleară Cernobîl și colaboratorilor subdiviziunilor de risc deosebit care nu au îndeplinit condițiile de eligibilitate.

Acum, apartamentele urmează să fie repartizate veteranilor care au participat la luptele pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și în privința cărora există hotărâri judecătorești irevocabile, a căror neexecutare a determinat condamnarea statului la CEDO.

Conform proiectului, prioritate vor avea veteranii care nu dețin nicio locuință în proprietate, nici individual și nici împreună cu membrii familiei. În cazul în care mai mulți solicitanți îndeplinesc această condiție, va fi luată în considerare vechimea hotărârilor judecătorești executorii, iar ulterior data pronunțării hotărârii CEDO.

Suprafața apartamentului repartizat va fi stabilită în funcție de numărul membrilor familiei, fiind prevăzut un minimum de 9 metri pătrați de suprafață locativă pentru fiecare persoană. Beneficiarii nu vor avea dreptul să-și aleagă singuri apartamentul, acesta urmând să fie stabilit de o comisie specială.

Totodată, proiectul prevede că apartamentele vor fi transmise gratuit, însă veteranii vor trebui să suporte cheltuielile de evaluare, de transmitere a dreptului de proprietate și de întreținere a locuințelor.

Comisia responsabilă de repartizare va fi instituită de Ministerul Justiției și va include reprezentanți ai mai multor instituții de stat, precum și observatori din partea organizațiilor veteranilor și a Centrului Național Anticorupție. Deciziile de repartizare vor putea fi contestate în termen de 30 de zile.

Ministerul Justiției precizează că lipsa unui mecanism clar de repartizare a acestor locuințe a împiedicat până acum executarea efectivă a hotărârilor judecătorești. Autoritățile susțin că aprobarea regulamentului va permite soluționarea situațiilor individuale și evitarea unor noi tergiversări.

Potrivit notei de fundamentare, implementarea proiectului nu va necesita cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat. Hotărârea ar urma să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, după aprobarea de către Guvern.

09 Nov. 2026, 10:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2026, 10:38 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea finaliza partea tehnică a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în anul 2028, dacă va menține ritmul actual al reformelor și va beneficia de sprijinul statelor membre, a declarat comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, care a apreciat progresele înregistrate de Chișinău drept unele dintre cele mai importante în rândul țărilor candidate.

„Dacă ne uităm la ceea ce a realizat Moldova în ultimii trei-patru ani, sunt optimistă. Este un obiectiv foarte ambițios, dar realizabil. Da, am putea finaliza partea tehnică a negocierilor cu Moldova în 2028”, a declarat oficialul european, răspunzând unei întrebări privind realismul termenului stabilit de autoritățile de la Chișinău.

Marta Kos a remarcat că Republica Moldova a înregistrat un progres excepțional în procesul de integrare europeană și s-a arătat surprinsă de faptul că discuțiile publice se concentrează mai degrabă asupra problemelor decât asupra realizărilor.

„Moldova a făcut cele mai rapide progrese de până acum, iar dumneavoastră mă întrebați despre probleme, deficiențe și riscuri. Sincer, nu înțeleg acest lucru. Ați realizat atât de multe! Raportul privind extinderea spune că sunteți una dintre țările candidate cu cele mai mari progrese”, a afirmat comisarul european.

Potrivit acesteia, raportul Comisiei Europene indică perspectiva deschiderii în curând a tuturor clusterelor de negociere, avansarea evaluării criteriilor intermediare privind statul de drept și posibilitatea închiderii provizorii a 25 de capitole într-un singur an.

„Desigur, aș putea vorbi și despre ceea ce mai trebuie făcut. Dar îndemnul meu este să vedeți elementele pozitive, care sunt foarte numeroase în acest raport, să le celebrați și să priviți spre viitor. Un viitor cu adevărat luminos al țării voastre în Uniunea Europeană”, a subliniat Marta Kos.

Oficialul european a avertizat însă că atingerea obiectivului pentru 2028 nu depinde exclusiv de Guvern. Procesul de aderare presupune implicarea Parlamentului, societății civile și a tuturor instituțiilor responsabile de implementarea reformelor.

„Procesul de aderare nu este doar munca Guvernului. Este munca Guvernului, a Parlamentului și a societății civile. Și, bineînțeles, reformele trebuie să aducă rezultate pentru cetățeni”, a explicat comisarul.

O altă condiție esențială este obținerea sprijinului politic din partea statelor membre ale Uniunii Europene. În acest sens, Marta Kos a declarat că a discutat cu reprezentanții autorităților moldovene despre necesitatea unei prezențe mai active a Republicii Moldova în capitalele europene.

„O parte ține de faptul că voi continuați să livrați rezultate, iar noi asigurăm sprijinul statelor membre. Și da, atunci Moldova ar putea încheia negocierile în 2028”, a concluzionat oficialul european.

Declarațiile vin în contextul publicării, la 4 noiembrie 2026, a noului raport al Comisiei Europene privind extinderea UE.