Spaima unei ierni cumplite! Germania riscă să rămână fără gaze în plin ger

11 Nov. 2026, 10:57
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Nov. 2026, 10:57 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Germania, cea mai mare economie a Europei, riscă să se confrunte cu un deficit sever de gaze naturale în această iarnă, dacă temperaturile vor coborî la niveluri extrem de scăzute. Rezervele insuficiente din depozitele subterane ar putea lăsa țara fără cantitățile necesare pentru acoperirea consumului, în special în primele trei luni ale anului 2027, avertizează asociația germană a operatorilor de depozite de gaze INES.

Potrivit unei analize publicate la 10 noiembrie, în scenariul unei ierni deosebit de geroase, deficitul de gaze ar putea ajunge la 6,6 TWh într-o singură lună, echivalentul a aproximativ 624 de milioane de metri cubi. În anumite zile din ianuarie, lipsa de gaze ar putea atinge chiar 1,7 TWh, ceea ce ar pune o presiune asupra sistemului energetic german.

„Nivelul scăzut al rezervelor de gaze din depozite reprezintă un risc semnificativ pentru securitatea aprovizionării”, a avertizat directorul general al INES, Sebastian Heinermann, cu ocazia publicării celui mai recent raport privind scenariile de evoluție a pieței gazelor.

Acesta susține că Germania are nevoie de un mecanism pe termen lung care să stimuleze acumularea unor rezerve suficiente înaintea sezonului rece și să garanteze disponibilitatea acestora prin măsuri obligatorii.

Simulările realizate de INES arată că importurile curente prin conducte și terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) nu ar fi suficiente pentru a acoperi vârfurile de consum în perioadele cu temperaturi extrem de scăzute.

„În zilele deosebit de reci, cererea de gaze depășește semnificativ volumele care pot fi asigurate exclusiv din importurile curente prin conducte și terminalele GNL. De aceea, depozitele de gaze sunt indispensabile pentru acoperirea vârfurilor de consum pe termen scurt”, explică reprezentanții INES.

O problemă suplimentară este faptul că, pe măsură ce depozitele se golesc, capacitatea acestora de a furniza rapid cantități mari de gaze poate scădea. Astfel, chiar dacă în subteran mai există rezerve, acestea ar putea să nu poată fi extrase suficient de repede pentru a satisface cererea în zilele cu ger puternic.

„Dacă nivelul rezervelor scade prea mult sau prea repede, capacitățile disponibile ar putea deveni insuficiente pentru acoperirea vârfurilor de consum, în special spre sfârșitul iernii”, avertizează organizația.

În acest context, INES solicită autorităților germane adoptarea unor măsuri suplimentare pentru stimularea înmagazinării gazelor și menținerea unor rezerve suficiente pe întreaga durată a sezonului rece.

Totuși, specialiștii subliniază că riscul unui deficit nu este inevitabil. În scenariul unei ierni cu temperaturi normale, simulările indică faptul că aprovizionarea Germaniei cu gaze naturale ar rămâne stabilă.

11 Nov. 2026, 10:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Nov. 2026, 10:43 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova se confruntă cu un paradox pe piața muncii: în timp ce mii de cetățeni pleacă peste hotare în căutarea unor salarii mai bune, tot mai mulți angajatori locali recrutează lucrători din străinătate. Numărul documentărilor acordate cetățenilor străini în scop de muncă a crescut de peste trei ori în ultimii cinci ani, arată o cercetare realizată de Ina Vîrtosu și prezentată de Mișcarea Civică „Construim înCREDere!”.

Potrivit cercetării, numărul documentărilor acordate cetățenilor străini a crescut de la 1.305 în 2020 la 4.063 în 2025. Tendința se menține și în 2026: doar în primul semestru au fost înregistrate 3.918 astfel de acordări. În paralel, a crescut și numărul companiilor care angajează cetățeni străini. Dacă în 2020 erau 615 persoane juridice care recrutau muncitori din afara țării, în 2025 numărul acestora a ajuns la 1.050.

Autorii cercetării atrag însă atenția că deficitul de personal nu înseamnă neapărat că Republica Moldova nu dispune de oameni care ar putea ocupa locurile vacante. Datele Biroului Național de Statistică arată că, în 2025, aproximativ 58.000 de persoane din afara forței de muncă declarau că doresc să lucreze, iar peste 40.500 dintre acestea erau disponibile pentru angajare.

Un exemplu este domeniul transporturilor. În 2025, pentru ocupația de conducător auto au fost raportate 1.996 de locuri vacante, în timp ce 660 de șomeri erau înregistrați în aceeași ocupație. Cercetarea pune în discuție și nivelul salariilor și condițiile de muncă oferite de angajatori. În 2026, pragul salarial minim stabilit pentru lucrătorii imigranți este de 8.700 de lei. Autorii avertizează asupra riscului ca recrutarea din străinătate să devină o soluție mai comodă decât majorarea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajații locali.

O altă problemă identificată ține de cadrul legislativ. Noua Lege nr. 66/2026, care va intra în vigoare la 1 iunie 2027, nu prevede o verificare substanțială obligatorie a disponibilității forței de muncă autohtone înainte ca angajatorii să poată recruta personal din străinătate.

În acest context, cercetarea propune verificarea reală a deficitului de personal înainte de recrutarea externă, stabilirea unor criterii salariale adaptate sectoarelor economice, monitorizarea șederii lucrătorilor străini și stimularea angajării cetățenilor Republicii Moldova.

Autorii subliniază că importul de forță de muncă poate fi justificat economic, însă nu trebuie să înlocuiască investițiile în salarii competitive, formarea profesională și păstrarea angajaților în țară.