(VIDEO) CCM rămâne în continuare fără un judecător. CSM a amânat inițierea procedurii

02 Mart. 2021, 13:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2021, 13:28 // Actual //  Realitatea.md

Demararea concursului de numire în funcție a unui nou judecător la Curtea Constituțională (CCM) a fost astăzi amânat de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pe motiv că în lege nu ar fi indicat în mod expres procedura de desemnare a magistraților la CCM, în cazul declarării funcției vacante.

Mai exact, CSM spune că nu are elaborat în acest sens un regulament pentru anunțarea unui concurs și urmează să creeze un grup de lucru, care să se ocupe de acest subiect.

Amintim că, postul vacant de judecător la Curtea Constituțională a fost anunțat, după decesul magistratului Eduard Ababei, la data de 28 ianuarie.

Curtea Constituțională este alcătuită din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Judecătorii constituționali beneficiază de imunitate. Ei nu pot fi reținuți, arestați, percheziționați (cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă), trimiși în judecată penală sau contravențională fără încuviințarea prealabilă a Curții Constituționale. Ei pot deține această funcție pe durata a două mandate.

Eduard Ababei a fost numit judecător al Curții Constituționale de către CSM, în iulie 2019 – Judecătorul Curții Constituționale, Eduard Ababei, s-a stins din viață. 

24 Apr. 2026, 16:22
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
24 Apr. 2026, 16:22 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Percheziții la o bancă din Chișinău și la domiciliile unor angajați, într-un dosar ce vizează scurgeri de informații confidențiale din anchete penale.

Acțiunile sunt desfășurate de ofițerii Inspectoratul Național de Investigații, împreună cu procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, care investighează presupusa transmitere ilegală de date către terți.

Potrivit anchetei, din martie și până în prezent, mai mulți angajați ai instituției bancare, inclusiv persoane cu funcții de conducere, sunt bănuiți că ar fi oferit informații confidențiale unor persoane din afara sistemului, inclusiv reprezentanților unei companii din domeniul prelucrării fructelor aflată în insolvabilitate. Datele ar fi fost folosite pentru a anticipa sau influența acțiunile organelor de urmărire penală.

În urma descinderilor, au fost ridicate documente, telefoane și alte dispozitive de stocare a informațiilor, care urmează să fie expertizate.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate detaliile cazului și pentru a identifica persoanele implicate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!