Ce trebuie să cunoască antreprenorii care desfășoară activitate de comerț despre vânzarea cu preț redus?

10 Aug. 2021, 12:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
10 Aug. 2021, 12:32 // Bani și Afaceri //  MD Bani

La data de 2 aprilie 2021 în Monitorul Oficial Nr. 88-95 a fost publicată Legea nr. 17 din 04.03.2021 pentru modificarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior. Aspectul principal al modificărilor constă în aducerea prevederilor legale actuale în concordanță cu cadrul general de reglementare a mediului de afaceri. Totodată, a fost introdus un capitol nou – „Capitolul V1 – Vânzarea produselor/serviciilor cu preț redus”. Legiuitorul a argumentat introducerea acestui capitol din motivul existenței cazurilor de practici neloiale ale comercianților prin anunțarea unor reduceri de preț sau lichidări de stocuri false, prin publicitate de forme diferite, inclusiv aplicate pe vitrinele magazinelor care nu corespund realității, prețurile cu reduceri de facto nefiind schimbate sau fiind schimbate neesențial, etc. Așadar, vă aducem la cunoștință aspectele noi introduse prin capitolul menționat, care urmează să le aplicați în cazul în care desfășurați activitate de comerț. Aceste prevederi vor intra în vigoare la data de 02 octombrie 2021.

Metodele de comerț cu preț redus:

Prin vânzare a produselor/serviciilor cu preţ redus, în sensul Legii cu privire la comerţul interior nr. 231/2010, se înţelege:

a) vânzări de lichidare;

b) vânzări de soldare;

c) vânzări efectuate în unităţi comerciale de tip magazin de fabrică;

d) vânzări promoţionale.

Informarea privind vânzările cu preț redus:

Vânzările cu preț redus, în cazul în care se vor desfășura peste orele de program și se estimează că vor implica aglomerații de persoane și vehicule peste medie în zonele adiacente unității comerciale, urmează a fi aduse la cunoștință în scris autorității administrației publice locale în a cărei rază teritorială este amplasată unitatea comercială respectivă, cu cel puţin 7 zile lucrătoare înainte de începerea vânzărilor sau cu o zi lucrătoare până la lansarea publicității cu privire la vânzările cu preț redus.

Vânzarea de lichidare

Prin vânzare de lichidare se înţelege orice vânzare precedată sau însoţită de publicitate şi anunţată sub denumirea de „lichidare” şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a totalităţii sau numai a unei părţi din stocul de produse dintr-o unitate comercială.

Orice anunţ sau altă formă de publicitate privind vânzarea de lichidare trebuie să specifice în mod obligatoriu data de început al vânzării şi durata acesteia, precum şi sortimentul de mărfuri supus vânzării de lichidare, în cazul în care operaţiunea nu se referă la totalitatea produselor din structura de vânzare.

Vânzarea de soldare

Vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea „soldare/soldări/solduri/reduceri” şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o unitate comercială cu amănuntul.

Documentele contabile justificative care atestă că stocul de produse propus pentru soldare a fost constituit cu cel puţin 15 zile înainte de data de început al vânzării de soldare vor fi păstrate timp de 3 ani pentru a putea fi prezentate, ori de câte ori este nevoie, organelor de control abilitate.

Vânzări efectuate în unităţi comerciale de tip magazin de fabrică

Vânzările efectuate în unităţi comerciale de tip magazin de fabrică sunt vânzările din producţia proprie, efectuate direct consumatorilor de către producători (procesatori), aceştia îndeplinind obligaţiile ce revin oricărui comerciant care desfăşoară comerţ cu amănuntul.

Vânzările promoţionale

Vânzările promoţionale sunt vânzările cu amănuntul/vânzările cash and carry/prestările de servicii de piaţă care pot avea loc în orice perioadă a anului, cu condiţia că se referă la produse disponibile sau reaprovizionabile, precum şi la servicii vândute ori, după caz, prestate în mod curent.

În sensul Legii nr. 231/2010, nu sunt considerate vânzări promoţionale:

a) acţiunile de promovare efectuate de producători (procesatori);

b) acţiunile de lansare de produse/servicii noi pe piaţă.

Publicitatea şi anunţurile privind reducerile de preţuri

Vânzările cu preţ redus (de lichidare, de soldare, efectuate în unităţi comerciale de tip magazin de fabrică, promoţionale), atunci când consumatorii sunt anunţaţi despre o reducere de preţuri care comportă o comparaţie exprimată în cifre, sunt supuse următoarelor reguli de fixare şi publicitate a preţurilor:

1) orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat de aceeaşi unitate comercială pentru produse sau servicii identice;

2) orice anunţ de reducere de preţuri, indiferent de forma, modul de publicitate şi motivaţia reducerii, trebuie să se adreseze consumatorilor şi să indice în cifre o reducere în raport cu preţurile de referinţă, excepţie făcând:

a) publicitatea comparativă de preţ;

b) anunţurile publicitare exclusiv literare, care nu conţin cifre;

c) anunţurile de preţ de lansare a unui nou produs pe piaţă;

d) anunţurile publicitare orale efectuate exclusiv în interiorul magazinului pentru reduceri de preţuri la un anumit raion, pentru o foarte scurtă perioadă a unei zile de vânzare;

3) publicitatea prin catalog şi ofertele de reducere de preţuri, lansate de comercianţii care practică vânzarea în afara unei unități comerciale fixe, pot fi valabile numai până la epuizarea stocurilor, cu condiţia ca această menţiune să figureze vizibil şi lizibil în catalog;

4) orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:

 a) fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat;

b) fie prin menţiunile „preţ nou”, „preţ vechi” lângă sumele corespunzătoare;

c) fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul de referință, barat;

5) se interzice ca o reducere de preţ pentru un produs şi/sau serviciu să fie prezentată consumatorilor ca o ofertă gratuită a unei părţi din produs şi/sau serviciu;

6) toate documentele contabile care atestă veridicitatea preţului de referinţă trebuie să fie păstrate timp de 3 ani pentru a putea fi prezentate organelor de control abilitate;

7) orice anunţ de reducere de preţuri ce nu corespunde reducerii practicate efectiv în raport cu preţul de referinţă este considerat practică comercială incorectă şi se sancţionează conform legislaţiei.

Aceste prevederi nu se aplică atunci când reducerile de preţ pe produs rezultă din creşterea cantităţii de produs conţinută în ambalajul utilizat în mod uzual în comercializarea acestora sau din creşterea numărului de produse identice oferite spre vânzare într-un ambalaj colectiv.

Produsele aflate în vânzare cu preţ redus/oferte promoţionale, cu 3 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate sau a datei durabilităţii minimale/datei-limită de consum aferente produselor alimentare ori a termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate aferente produselor nealimentare, se sortează şi se expun la comercializare pe rafturi sau în standuri, delimitate vizibil, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor. Nerespectarea prevederilor prezentului alineat este considerată practică comercială incorectă şi se sancţionează conform legislaţiei.

Sursa: contabilsef.md

Realitatea Live

24 Nov. 2024, 10:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Nov. 2024, 10:39 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Transporturilor începe demersurile pentru realizarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, parte a proiectului Autostrăzii Unirii –A 8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni (Frontieră Republica Moldova).

Pentru construirea Podului peste Prut, Guvernul va expropria 16 imobile proprietate privată din zona localității Golăiești (județul Iași) cu o suprafață totală de aproape 78.000 mp, respectiv trei terenuri care aparțin Statului: Administrația Națională Bazinală de Apă Prut-Bârlad (două terenuri) și Romsilva, notează economedia.ro.

Contractul pentru proiectarea și execuția Podului peste Prut de la Ungheni a fost semnat în septembrie cu Ness Proiect, iar lucrările ar putea începe din vara anului viitor după predarea proiectului tehnic.

,,Pentru prezentul proiect de act normativ este necesară asigurarea sumelor individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ,,Pod peste Prut la Ungheni”, prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, aflate pe raza localității Golăiești din județul Iași, care sunt în cuantum de 157,4 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții ,,Pod peste Prut la Ungheni’’, este necesar a fi expropriată o suprafață  de 77.168 mp, aferentă unui număr de 16 imobile proprietate privată. În acest sens se impune declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Pod peste Prut la Ungheni” -Proiect Hotărâre de Guvern.

Ansamblul de poduri care va face legătura între România (judeţul Iaşi) şi Republica Moldova (Raionul Ungheni) este format din două poduri paralele cu tablier mixt oţel-beton şi grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulaţie).

În această vară, Guvernul a aprobat un Proiect de Hotărâre de Guvern pentru ca Podul peste Prut să nu ajungă muzeu, în lipsa legăturii la viitoarea Autostradă A 8 și la rețeaua de Drumuri Naționale. Astfel, Transporturile au găsit acum o variantă provizorie, de avarie, de a lega podul la infrastructura actuală. Podul urmează să fie conectat cu un Drum Județean (DJ 249) pe care CNAIR îl va moderniza și îl va ridica la profil de Drum Național. „conexiunea cu Drumul Județean este singura soluție pentru ca Podul să poată fi pus în circulație, a explicat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. „În cadrul proiectului de infrastructură de interes național „Ungheni RO-MD conexiune Pod Ungheni”, care urmează să asigure legătura cu Republica Moldova, este prevăzută și o componentă de modernizare a drumurilor județene DJ 248, DJ 249A, cât și a drumului comunal DC 8B, cu rol de descărcare temporară pentru podul Ungheni”, arată proiectul.

Următorul pod peste Prut cu 4 benzi între România și Republica Moldova va fi cel nou de la Albița.

Podul va fi construit de Ministerul Transporturilor/CNAIR, iar în 2022, Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă de 16,5 milioane euro (82 milioane lei) prin Programul Mobilitate Militară  „CEF-T-2022-MILMOB – CEF 2 Transport – Adaptarea rețelei rutiere TEN – T la utilizarea duala civila-apărare”. Lungimea podului va fi de 260 de metri, drumul de legătură va avea 1 kilometru, iar proiectul include și amenajarea noului punct de frontieră. Principalele caracteristici prevăzute sunt:

– 261,20 m lungime pod nou peste Prut

– 2 benzi pe sens + trotuare

– 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)

– 8 m lățime parte carosabilă

– 1 km lungime traseu

– 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură

– punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor Va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).

Podul Ungheni reprezintă o necesitate atât pentru România, cât și pentru Moldova, al cărui scop constă în sprijinirea relațiilor economice, sociale, dar și frățești dintre cele două părți. Va ajuta la îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, deservind traficului de tranzit internațional de mărfuri și persoane.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Ajun de Boboteaza, la Catedrală
Ajun de Boboteaza, la Catedrală
Capitala, în febra sărbătorilor
Capitala, în febra sărbătorilor
Repetiții pentru parada din 27 august
Repetiții pentru parada din 27 august
Ploaia din 9 august a făcut ravagii în Capitală
Ploaia din 9 august a făcut ravagii în Capitală
Recolta de porumb a fost compromisă în proporții de 80%
Recolta de porumb a fost compromisă în proporții de 80%
2 august 2022 – Trafic infernal în Capitală
2 august 2022 – Trafic infernal în Capitală