Se cere demisia de onoare a procurorului general. Vicepreședintele Parlamentului: Poporul îi va striga – Adio, Sașa

20 Aug. 2021, 14:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Aug. 2021, 14:09 // Actual //  bani.md

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, îi sugerează procurorului general, Alexandr Stoianoglo să-și prezinte demisia de onoare, ca urmare a „inacțiunilor în raport responsabilitățile de bază a acestuia în decurs de 2 ani de când a preluat mandatul”, scrie Realitatea.md.

Popșoi a enumerat ce putea face Stoianoglo în decurs de 2 ani și ce a făcut de fapt procurorul general în realitate.

„Ce putea face Stoianoglo în aproape doi ani de mandat? Putea depune efort pentru localizarea și extrădarea fugarilor Plahotniuc și Șor. Nu a făcut-o. În schimb, i-a ajutat pe bandiții Cavcaliuc și Platon să fugă de răspundere penală. Mai mult, procurorul a devenit o portavoce a hoților, iar Procuratura a devenit agenția lor de călătorii. Nu există nicio scuză pentru asemenea comportament. Oamenii au votat pentru dreptate, nu pentru că procurorul plătit de cetățeni cu 34 000 de lei lunar să se înfrățească cu mafia – „Privet, Slava!”, a scris vicepreședintele Legislativului.

Mai în glumă, mai în serios, Mihai Popșoi îl îndeamnă pe procuror să-și depună demisia, dacă nu reușește să-și îndeplinească atribuțiile conform legii.

„Dacă nu reușește să-și îndeplinească mandatul cu eficientă, poate pleacă cu demnitate, însă Stoianoglo a ales calea victimizării și confruntării. Personal, mi-am pus mari speranțe în domnia sa, dar mi-am pierdut orice stimă pentru Stoianoglo când a încercat să-și acopere ineficiența cu originea sa etnică. Doar un laș poate submina pacea inter-etnică de dragul unui fotoliu călduț. Doar pentru această ispravă, poporul îi va striga din urmă – Adio, Sașa!”, conchide Popșoi.

Amintim că, anterior, în spațiul public au mai răsunat solicitări de a-și prezenta demisia Alexandr Stoianoglo, inclusiv de la deputați PAS, cum ar fi Dumitru Alaiba.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.