Replica lui Vitalie Perciun referitoare la „tentativele de preluare a afacerii „Central House” SRL”

30 Sept. 2021, 12:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Sept. 2021, 12:51 // Actual //  bani.md

Vitalie Perciun a venit cu o replică la articolul „SCHEMA: Delapidarea bugetului de stat, falimentare firmă, 3 mașini de lux și „palat” de peste 1.000.000 euro“, pe care o publicăm în continuare:

„ Tentativele de preluare a afacerii „Central House” SRL continuă, prin dosare penale fabricate și atacuri la persoană defăimătoare asupra lui Vitalie Perciun 

Pentru început, este de menționat faptul că omul de afaceri Vitalie Perciun a sesizat de nenumărate ori autoritățile de drept și a comunicat societății că asupra afacerii Central House SRL, pe care a înființat-o, este orchestrat un atac raider. Afacerea sa este supusă unor virulente atacuri de preluare, prin diferite scheme, fiind exercitate presiuni inclusiv prin intermediul dosarelor penale fabricate în cel mai grosolan mod. Deoarece Vitalie Perciun nu a renunțat să-și apere interesele legale, delapidatorii au purces la atacuri personale, denigratoare, difuzând informații false, fragmentare și rupte din context, cu scopul de a-i crea o imagine publică denaturată și pentru a duce în eroare opinia publică, un exemplu elocvent în acest sens fiind și articolul la care venim cu prezenta replică.

În primul rând, este de remarcat că Vitalie Perciun a înființat Central House SRL și a fost administrator al societății de la începuturile companiei și până în iunie 2020, atunci când, în mod ilegal, a fost înlocuit de către „Ubicuit Grup” SRL.

În al doilea rând, Vitalie Perciun este cel care a adus investitorul din Azerbaidjan, cu cota de 10 % din companie,  și cel care nu numai a administrat compania, dar și a construit spațiile comerciale, care, propriu-zis, reprezintă ținta delapidatorilor.

Astfel, datele problemei indică că este falsă informația precum  că acesta a fost administrator al companiei doar în anii 2018-2019.

Afacerea Central House SRL, în rezultatul căreia a construit și, respectiv, deține spațiile comerciale râvnite de către delapidatori,   există numai datorită activității și implicării lui Vitalie Perciun, care este asociatul majoritar al entității, cu o cotă de 90% din Central House SRL.

De asemenea, este falsă informația din articolul menționat precum că Ubicuit Grup SRL ar deține cota de 70% din „Central House” SRL, fapt confirmat prin Decizia Curții de Apel Chișinău din 08.06.2021  (publicată https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/f3e18220-f42a-41a7-9199-b9f4b68380a8), care este definitivă și prin care se menține Hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru  din 03.07.2020 (publicată: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/508fe805-0ce9-43d1-8382-976921c0e4aa), în care s-a dispus excluderea Ubicuit Grup SRL din calitatea de asociat al Central House SRL, deoarece nu a achitat prețul pentru a cumpăra cota Central House SRL.

Totodată, este de remarcat faptul că Ubicuit Grup SRL nu a investit nimic în Central House SRL și nu a contribuit cu nimic la construirea de către Central House SRL a spațiilor comerciale. De altfel, am aflat că această companie este una căpușă, una sterilă, care a avut mereu zero rulaje și zero mijloace financiare, ilustrând încă odată faptul că nu a investit nimic și nu poate fi asociatul unei companii care deține spații comerciale care valorează circa 200 de milioane lei.

Reamintim și faptul că pretinsul asociat Ubicuit Grup SRL este administrată de facto de Alexandru Vîlcu și Vladimir Andronache, oamenii din spatele Gările Auto Moderne SRL, care au preluat toate gările din țară și au falimentat Întreprinderea de Stat Gările și Stațiile Auto, după o schemă bine regizată.

Cu referire la intenția autorilor articolului respectiv de enumera, speculativ, câte capete de ață are în gospodărie  Vitalie Perciun, este de menționat faptul că dumnealui este un om de afaceri consacrat, care a înființat și a administrat afacerea, respectiv e în firea lucrurilor să aibă careva bunuri, care reprezintă rezultatele muncii sale. Dumnealui nu a fost niciodată funcționar public sau fecior de funcționar public, precum alții, care nu pot să-și justifice veniturile. Astfel, observăm că mesajul din publicațiile la care venim cu replică, este în mod intenționat fragmentat și denigrator, cu scopuri de a crea o ură socială față de Vitalie Perciun, fiind insinuat faptul că deține anumite bunuri fără a remarca munca depusă.

În același context, este de remarcat faptul că în mod intenționat și tendențios sunt prezentate, eronat și fragmentar, circumstanțele faptice, cu scopul de a acredita ideea eronată că Vitalie Perciun vrea falimentul Central House SRL. În realitate, lichidarea societății este dorită tocmai de către Alexandru Vîlcu și Vladimir Andronachi. Anume aceștia, la  adunarea creditorilor „Central House” SRL, ilegal convocată  de Veaceslav Timotin, au insistat pe falimentul Central House SRL. În cadrul acestei adunări s-au adoptat decizii ilegale, prin interpușii Gările Auto Moderne SRL, reprezentată de avocatul stagiar Stratan Dumitru, Î.S. Gările și Stațiile Auto, reprezentată de lichidatorul Albert Puiu, Alusar Plast SRL, reprezentată de același avocat stagiar Stratan Dumitru, care, toți laolaltă și la indicațiile lui Vîlcu și Andronachi, au votat pentru falimentul „Central House” SRL. Aici, atenție, pentru restructurarea societății a votat doar Vitalie Perciun și Central Group SRL (se anexează buletinele de vot de la adunare).

În articolul discutat se mai comunică și faptul că Vitalie Perciun a transmis spațiile comerciale ale Central House SRL către compania „Central Group” SRL, la care este fondator-deținător a 100% cote-părți, dar fără a menționa circumstanțele care au determinat acest fapt și anume:

Ø  blocarea contului companiei prin măsuri asiguratorii abuzive, cu scopul de a nu putea face plăți și a crește penalitățile față de adevărații creditori în contextul în care potrivit art. 6 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII  din  03.01.1992 întreprinderea, are dreptul să efectueze în raport cu întreprinderi plăţi în numerar în sumă ce nu depăşeşte 10 000 de lei pentru fiecare tranzacţie, dar nu mai mult de 100 000 de lei lunar;

Ø  delapidarea a cca 500 mii lei de pe contul societății de către executorul judecătoresc Adrian Plămădeală, care, în mod intenționat, nu achita impozitele la bugetul Public de Stat, lăsând, astfel, să crească penalități;

Ø  obligația față de investitorii străini nu decade din faptul că în Republica Moldova e ca în junglă și afacerea se preia prin scheme frauduloase.

În aceste circumstanțe și fiind ținta unui atac raider, Vitalie Perciun, pentru a-și salva afacerea, a plătit la organele fiscale de stat impozitele pentru Central House SRL, însă, când suma impozitelor depășea permisiunea de a achita în numerar, el se afla în imposibilitate de stopa creșterea penalităților. Pentru a salva afacerea, Vitalie Perciun a transmis spațiile comerciale către compania sa, iar impozitele din sumele încasate de la agenții economici le achita societatea Central Grup SRL, care era funcțională. De aici, vedem că e absolut falsă informația precum că s-ar fi delapidat bugetul de stat, deoarece impozitele erau achitate de Central Group SRL.

De asemenea, atragem atenția la faptul că, în februarie 2021, spațiile comerciale menționate au fost deconectate, abuziv și ilegal, de la rețelele de energie electrica. După aceasta, toti agenții economici au fost obligați să încheie contracte cu Veaceslav Timotin, care se pretinde reprezentantul Central House SRL și care încasează toate mijloacele financiare de la agenții economici.  În acest caz se iscă o întrebare logică – de ce acest domn nu propune restructurarea societății, dar face tot posibilul ca s-o lichideze, prin falimentare intenționată ??!

În contextul celor expuse, observăm că articolul la care venim cu replica este unul elaborat la comandă și are un singur scop – de a minți oamenii, de a-l denigra pe adevăratul reprezentant al Central House SRL, Vitalie Perciun, și de a mușamaliza acțiunile ilegale ale lui Veaceslav Platon, Alexandru Vîlcu, Vladimir Andronachi, care acționează prin intermediul administratorul autorizat Veaceslav Timotin, avocatul Iosip Andrei, avocatul Alexandru Zmeu, avocatul stagiar Stratan Dumitru ș.a “

Realitatea Live

21 Aug. 2025, 16:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Aug. 2025, 16:04 // Actual //  bani.md

În ajunul campaniei electorale, Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește autorităților administrației publice locale din țară despre faptul că au obligația de a stabili și a asigura un minim de locuri speciale de afișaj electoral. De asemenea, primăriile sunt obligate, conform legislației, să asigure și un minim de locații pentru desfășurarea întâlnirilor electorale de către candidații la funcția de deputat. Termenul-limită expiră cu trei zile înainte de data începerii campaniei electorale. 

„Deciziile/dispozițiile respective sunt afișate imediat la sediul acestor autorități și sunt aduse la cunoștința subiecților interesați prin intermediul mass-mediei, al altor mijloace de comunicare disponibile”, comunică autoritatea electorală.

Potrivit Regulamentului privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea CEC nr. 1155/2023, panourile fixe vor avea suprafața minimă de doi metri pătrați și vor fi amplasate cel puțin două la fiecare șase mii de alegători.

În cazul municipiilor, orașelor, comunelor, autoritățile vor asigura un minim de un loc special amenajat cu panouri fixe de afișaj electoral cu suprafața de cel puțin doi metri pătrați pentru fiecare localitate din componența acestora.

„Panourile vor fi curățate săptămânal prin grija subdiviziunilor specializate din cadrul administrației publice locale. Autoritățile vor stabili ziua din cursul săptămânii în care panourile cu anunțuri de mică publicitate și publicitatea electorală vor fi curățate”, se arată în comunicatul instituției.

Campania electorală pentru alegerile din 28 septembrie va începe vineri, 29 august curent.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII