Istorie de succes: Măsuri de eficiență energetică pentru grădinița-creșă nr.5 din orașul Rezina

05 Oct. 2021, 13:17
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Oct. 2021, 13:17 // Actual //  MD Bani

Grădinița-creșă nr.5 din orașul Rezina va economisi acum mai mult. Cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică au fost implementate măsuri de eficiență energetică.

Astfel, în urma proiectului „Implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul grădiniței-creșă nr.5″ din orașul Rezina, instituția are cheltuieli mai mici pentru același volum de căldură.

În cadrul acestui proiect, realizat cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică, au fost efectuate măsuri de izolare termică a pereților exteriori pe o suprafață de 1 545 m2.

Au fost obținute economii de energie de 223 000 kWh pe an, economii financiare de peste 199 de mii de lei anual și reducerea emisiilor de CO2 cu 47 de tone pe an. Valoarea totală a proiectului a reprezentat un milion 757 de mii de lei.

AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

18 Sept. 2026, 17:06
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
18 Sept. 2026, 17:06 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Averea Tatianei Kim, fondatoarea și proprietara Wildberries, cel mai mare marketplace din Rusia, s-a redus cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari de la începutul anului, pe fondul atacurilor cu drone asupra infrastructurii logistice a companiei, relatează Bloomberg. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, averea antreprenoarei este estimată în prezent la circa 6,4 miliarde de dolari.

Atacurile asupra rețelei logistice Wildberries au început la mijlocul lunii iulie. Peste 20 de obiective ale companiei ar fi fost lovite, iar aproximativ o treime din capacitatea de depozitare a marketplace-ului a fost distrusă sau scoasă din funcțiune, potrivit datelor citate de Bloomberg.

Compania de cercetare Data Insight estimează că, până la sfârșitul lunii august, în depozitele afectate au fost distruse mărfuri în valoare de cel puțin 550 de miliarde de ruble, echivalentul a circa 6,4 miliarde de dolari. Reconstrucția huburilor logistice avariate ar putea costa alte 200 de miliarde de ruble, sau aproximativ 2,3 miliarde de dolari.

Ucraina susține că unele dintre depozitele Wildberries făceau parte din lanțuri logistice prin care puteau fi furnizate inclusiv bunuri cu dublă utilizare și echipamente destinate armatei ruse. Wildberries și autoritățile ruse au respins anterior acuzațiile privind utilizarea companiei în scopuri militare. Reuters a relatat în iulie că mai multe depozite ale retailerului au fost lovite de drone ucrainene.

Pierderile au afectat și comercianții care își depozitau marfa în centrele Wildberries. Potrivit estimărilor asociațiilor de profil din Rusia citate de presa locală, prejudiciile vânzătorilor s-ar ridica la sute de miliarde de ruble, în timp ce mai mulți antreprenori s-au plâns de compensații insuficiente sau inexistente.

Pentru a reduce dependența de marile depozite, grupul RWB, din care face parte Wildberries, a început să dezvolte o rețea de centre de fulfillment partenere și puncte de recepție a mărfurilor, menite să disperseze fluxurile logistice.

În pofida pierderilor, Tatiana Kim își păstrează statutul de cea mai bogată femeie din Rusia. Estimările privind averea sa diferă însă în funcție de metodologie: Bloomberg o evaluează la 6,4 miliarde de dolari, în timp ce ediția rusă Forbes estima la sfârșitul lunii august o avere de aproximativ 5 miliarde de dolari.