Moldova a urcat 2 poziții în clasamentul mondial al libertății economice. Cine sunt liderii

11 Mart. 2021, 17:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Mart. 2021, 17:00 // Actual //  MD Bani

Moldova a urcat 2 poziții în clasamentul mondial al libertății economice și ocupă locul 85.  Potrivit studiului anual al „Index of Economic Freedom 2021”, care a fost publicat de centrul de cercetare american The Heritage Foundation și The Wall Street Journal, indicele libertății economice din țara noastră a fost de 62,5 puncte din 100 posibile, cu 0,5 puncte mai mult comparativ cu anul precedent.

Potrivit studiului, Moldova ocupă locul 41 din 45 de țări europene, iar scorul general este sub media regională, dar peste media mondială.

Moldova se află în grupul țărilor moderat libere.

În aceeași categorie mai sunt, România (locul 43), Rusia (locul 92), Belarus (locul 95). Ucraina ocupă locul 127 și este inclusă în grupul țărilor în mare parte non-libere.

Republica Moldova are următorii indicatori la 12 categorii: libertatea la proprietate – 60,6 puncte, integritatea statului – 38,7 puncte, eficiența sistemului judiciar – 29,9 puncte, povara fiscală – 94 puncte, cheltuielile guvernamentale – 71 puncte, recuperarea impozitelor – 96,5 puncte, libertatea antreprenoriatului – 66,2 puncte, libertatea muncii – 39,2 puncte, libertatea monetară – 71,5 puncte, libertatea comerțului – 76,8 puncte, libertatea investițiilor – 55 puncte, libertatea financiară – 50 puncte.

În clasamentul actual, Moldova și-a îmbunătățit poziția la 5 indicatori, la 5 indicatori și-a înrăutățit, iar la 2 indicatori a rămas neschimbată.

Liderii clasamentului libertății economice în 2021 sunt Singapore, Noua Zeelandă, Australia, Elveția, Irlanda, în care indicele libertății economice variază de la 81,4 la 89,7 puncte. Clasamentul este închis de Venezuela – 24,7 puncte și Coreea de Nord – 5,2 puncte, care sunt incluse în grupul țărilor care nu sunt libere.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!