Paradoxul tranziţiei spre verde: gazul scump reporneşte centralele pe cărbune poluante

14 Dec. 2021, 20:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Dec. 2021, 20:16 // Actual //  bani.md

Deficitul de gaz natural la nivelul UE devine unul dintre cele mai importante elemente în toată ecuaţia scumpirilor fără precedent, penuria de ofertă şi preţul aproape prohibitiv repornind centralele pe cărbune. Fenomenul are impact direct însă în preţul emisiilor de CO2, pentru care analizele arată un potenţial prag valoric de până la 300 de euro pe tonă. În 2020, media de tranzacţionare a CO2-ului a fost de 24 de euro pe tonă.

Deficitul de gaz şi criza creată nu s-au încheiat“, avertizează Florentina Manea, director general în cadrul Carbon & Energy Management, unul dintre cei mai buni specialişti în domeniul certificatelor de emisii. „E normal ca pe acest fond, toate elementele mixului energetic să crească, mai ales preţul carbonului. Deoarece costul gazului împinge operatorii să se întoarcă la folosirea cărbunelui, mulţumită costului comparativ redus, nevoia de certificate de emisii de gaze cu efect de sera (EUA) creşte, ştiut fiind că pentru cărbune emisiile sunt mai mari decât pentru gaz metan“,

Această revenire la cărbune este aproape paradoxală ţinând cont de faptul că intenţia UE este de a ajunge la neutralitate climatică la nivelul anului 2050, ţinta intermendiară fiind o reducere a emisiilor de 55% faţă de 1990 până în 2030. Timingul lansării megapachetului privind tranziţia energetică a fost puţin favorabil acestui demers, revenirea economică peste aşteptări, iarna deosebit de grea, cererea masivă din zona Asiei punând o presiune fără precedent pe oferta de gaze pentru Europa. Drept urmare, preţurile au explodat anul acesta, la fel şi cele la energie, concomitent cu scumpirea fără precedent a emisiilor de CO2. Pentru martie, 2022, certificatele de emisii se tran­zac­ţio­nează la 85 de euro pe tonă. Saltul este spectaculos dacă se ia în calcul media de anul trecut, de numai 24 de euro, în timp ce valorile din 2013, de 3 euro pe unitate, par acum ireale.

24 Aug. 2026, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Aug. 2026, 17:10 // Actual //  Grîu Tatiana

În prima jumătate a anului 2026, transportul feroviar de pasageri a scăzut puternic, în timp ce volumul mărfurilor transportate pe calea ferată a crescut. Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-iunie, trenurile au transportat 66,5 mii de pasageri, cu 63,1% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025. Parcursul pasagerilor s-a redus cu 35,5%, până la 11,6 milioane de pasageri-kilometri. În același timp, pe cale ferată au fost transportate 1,26 milioane de tone de mărfuri, cu 23,2% mai mult, iar parcursul mărfurilor a crescut cu 30,8%, până la 260,7 milioane de tone-kilometri.

Transportul rutier a transportat în primele șase luni 55,9 milioane de pasageri, cu 0,9% mai mult decât în ianuarie-iunie 2025. Parcursul acestora a scăzut cu 3,3%, până la 1,466 miliarde de pasageri-kilometri. Din total, 50,3 milioane de pasageri au călătorit în trafic local, municipal și raional, 4,6 milioane în trafic interraional, iar 1 milion în trafic internațional. La mărfuri, transportul rutier a ajuns la 8,86 milioane de tone, cu 20,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Parcursul mărfurilor a crescut cu 13%, până la 2,551 miliarde de tone-kilometri.

Transportul aerian a deservit 827 de mii de pasageri, cu 1,3% mai puțin decât în prima jumătate a anului trecut. Parcursul acestora a crescut însă cu 3,1%, până la 1,487 miliarde de pasageri-kilometri. La mărfuri, transportul aerian a înregistrat o scădere de 53,6%, până la aproximativ 200 de tone, iar parcursul mărfurilor s-a redus cu 57%.

Transportul electric, reprezentat de troleibuze, a transportat 111 milioane de pasageri, cu 3,1% mai mult decât în ianuarie-iunie 2025. Parcursul acestora a crescut tot cu 3,1%, până la 340,6 milioane de pasageri-kilometri.

Transportul fluvial a transportat cu 26,6% mai puțini pasageri decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar parcursul acestora a scăzut în aceeași proporție. La mărfuri, volumul transportat a fost de 48,3 mii de tone, cu 31% mai puțin, iar parcursul mărfurilor s-a redus tot cu 31%.

Per total, în ianuarie-iunie 2026, transportul public a deservit 167,9 milioane de pasageri, cu 2,2% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. Parcursul pasagerilor a constituit 3,306 miliarde de pasageri-kilometri, în scădere cu 0,1%. Întreprinderile de transport au transportat 10,17 milioane de tone de mărfuri, cu 20,6% mai mult, iar parcursul mărfurilor a crescut cu 14,4%, până la 2,811 miliarde de tone-kilometri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!