Așa nu! Cum e interzis să „lupți” pentru un loc de muncă și dosarul penal al doi polițiști, pentru încălcarea făcută

16 Mart. 2021, 15:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Mart. 2021, 15:30 // Actual //  MD Bani

Un angajat al Direcției de patrulare Nord al IGP al MAI, împreună cu un coleg din cadrul Inspectoratului de poliție Bălți, au fost reținuți, în seara zilei de ieri, pentru o serie de episoade de trafic de influență.

Operațiunea de reținere a fost realizată de Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție, de comun cu Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI.
În concret, potrivit materialelor urmăririi penale, începând cu luna iunie 2020, susținând că au influență asupra persoanelor publice din cadrul Inspectoratului de poliție Bălți, polițiștii au pretins și au primit 900 euro de la o locuitoare a unei suburbii.
În schimbul acestei sume, cei doi i-ar fi promis că pot intermedia un contract de angajare pentru fiul acesteia în una din funcțiile din cadrul Inspectoratului de poliție Bălți, iar ulterior, pentru urgentarea procedurii, au pretins și primit de la mama băiatului încă 5 mii de lei.
În procesul soluționării chestiunii cu privire la angajarea tânărului, cei doi polițiști au avut nevoie de încă 3500 de lei, de această dată – pentru a-i determina pe responsabilii din cadrul Comisiei medicale a Spitalului MAI să elibereze concluzia medicală necesară pentru angajare.
Chiar și așa, la mai bine de jumătate de an de când a dat banii, tânărul nu a reușit să fie angajat, mama acestuia făcând denunț la organele de drept.
Cei doi polițiști au fost reținuți ieri, chiar în birourile lor de serviciu, fiind plasați în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 ore, procurorii urmând să decidă asupra măsurii preventive.
Pentru această infracțiune, norma penală prevede amendă în mărime de cel mult 200 mii de lei sau închisoare de până la 7 ani.

Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

05 Aug. 2026, 22:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 22:11 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul renunță la varianta inițială de majorare și uniformizare a TVA, după reacțiile din spațiul public, iar noile modificări fiscale vor fi mai moderate și vor proteja consumatorii vulnerabili, a deckarat premierul Vasile Tofan în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV.

Șeful Executivului a precizat că TVA redus va fi menținut pentru alimentele de bază, precum pâinea, laptele, legumele, fructele și cartofii, iar modificările vor fi introduse gradual.

Totodată, Guvernul nu va modifica regimul fiscal pentru consumul de energie și gaze în sezonul rece. Noile reguli vor intra în vigoare abia de la 1 aprilie 2027.

Potrivit premierului, pentru gazele naturale, primii 150 de metri cubi consumați lunar vor rămâne taxați cu TVA de 8%, iar pentru consumul care depășește acest prag se va aplica cota standard de 20%. Vasile Tofan a explicat că aproximativ 86% dintre gospodării consumă sub 150 de metri cubi de gaz în perioada rece, astfel încât majoritatea populației nu va fi afectată de schimbare.

Un mecanism similar va fi aplicat și la energia electrică. Primii 100 kWh vor rămâne taxați cu TVA de 0%, iar energia consumată peste acest nivel va fi impozitată cu TVA de 20%.

În același timp, Executivul pregătește majorări de taxe pentru produsele considerate nocive și pentru anumite sectoare economice. Premierul a anunțat că vor crește accizele la tutun și alcool, precum și taxele aplicate jocurilor de noroc.

Tofan a argumentat că moldovenii cheltuie anual aproximativ 10 miliarde de lei, echivalentul a 2,5% din PIB, pe jocurile de noroc, iar suma ar putea ajunge la 20 de miliarde de lei dacă este luată în calcul și piața ilegală. El a precizat însă că taxarea va fi calibrată astfel încât să nu încurajeze migrarea jucătorilor către piața neagră.

O altă măsură anunțată în premieră vizează sistemul bancar. Guvernul intenționează să majoreze cu 50% impozitul pe profitul băncilor, de la 12% la 18%, măsură care va fi aplicată doar pentru anul fiscal 2027.

Premierul a recunoscut că o taxare mai mare a băncilor poate reduce capacitatea de creditare, însă a spus că Executivul a analizat riscurile și consideră că beneficiile depășesc efectele negative. Potrivit estimărilor prezentate de Tofan, măsura ar urma să aducă la buget aproximativ 600 de milioane de lei într-un singur an.