Două companii din Republica Moldova vor putea exporta melci și produse de acvacultură în UE

29 Dec. 2021, 15:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
29 Dec. 2021, 15:41 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Comisia Europeană a aprobat o listă extinsă a producătorilor Republica Moldova pentru plasarea pe piața Uniunii Europene a loturilor de produse de origine animalieră. Astfel, autoritățile sanitare au autorizat introducerea produselor de acvacultură, cu excepția moluștelor bivalve.

Potrivit noii decizii, produsele de pește, fabricate de compania Blue Shark SRL din Măgdăcești, Criuleni, afiliată grupului Ocean Fish din România, vor ajunge pe piața Uniunii Europene.

Până acum, singurul producător de produse de acvacultură (în special fiind vorba de caviar) ce avea dreptul de a exporta în UE era firma Aquatir din Tiraspol, notează Mold-street.

Potrivit instituției, aceasta este parte a holdingului Sheriff, ce controlează cea mai mare parte a economiei regiunii separatiste. Firma a creat ferma de sturioni acum 15 ani și grație favorurilor fiscale din regiune a ajuns o afacere profitabilă și una dintre cele mai mari crescătorii de sturioni din Europa.

În afară de produse de acvacultură, autoritățile sanitare ale Uniunii Europene au autorizat introducerea pe piața UE și a melcilor din Moldova. Exportator este Aspersa SRL din Bălți, o mică firmă deținută de Ion Babaleu.

26 Oct. 2026, 10:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 10:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Aeroportul Chișinău intră în sezonul de iarnă 2026–2027 cu o rețea de 61 de destinații directe din 30 de țări, operate de 25 de companii aeriene. De la marile capitale europene până la plajele exotice din Vietnam, Egipt și Emiratele Arabe Unite, pasagerii vor avea la dispoziție o ofertă diversificată de zboruri, în contextul în care traficul aerian din Republica Moldova continuă să înregistreze creșteri.

Potrivit programului anunțat de administrația aeroportului, odată cu trecerea la ora de iarnă, pasagerii vor putea călători direct spre orașe precum Amsterdam, Paris, Londra, Roma, Berlin, Viena, Praga, Barcelona, Lisabona, Copenhaga și Dublin. Printre destinațiile mai îndepărtate se numără Dubai, stațiunile egiptene Hurghada, Sharm el-Sheikh, Marsa Alam și El Alamein, dar și insula Phu Quoc din Vietnam.

Germania rămâne una dintre țările cu cele mai multe conexiuni aeriene directe din Chișinău. Programul include Berlin, Dortmund, Dresda, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, Memmingen, Nürnberg și Stuttgart. Pentru Frankfurt sunt disponibile două aeroporturi, Frankfurt Main și Frankfurt-Hahn.

O ofertă extinsă este disponibilă și pentru Italia, unde pasagerii pot zbura spre Bologna, Milano, Roma, Torino, Veneția și Verona. În cazul orașului Milano, cursele sunt operate prin aeroporturile Bergamo și Malpensa.

Pentru cei interesați de destinațiile turistice, sezonul de iarnă aduce conexiuni spre Alicante, Barcelona și Valencia, în Spania, dar și spre Antalya și Istanbul, în Turcia. Zborurile directe spre Istanbul sunt prevăzute atât pe aeroportul principal al orașului, cât și pe Sabiha Gökçen.

Rețeaua mai include destinații din Europa Centrală și de Est, precum Brașov, București, Varșovia, Wrocław, Bratislava, Budapesta, Sofia și Riga. Totodată, vor fi disponibile legături aeriene cu Tbilisi și Batumi, în Georgia, Baku, în Azerbaidjan, Erevan, în Armenia, și Tel Aviv, în Israel.

Extinderea și diversificarea rețelei de destinații vine pe fondul unei creșteri susținute a traficului de pasageri. Numai în luna septembrie 2026, Aeroportul Chișinău a deservit 761.886 de pasageri, cu 17,9% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut. Creșterea în termeni absoluți a constituit 115.927 de călători.

Mai mult, rezultatul a depășit cu 113.886 de pasageri estimările administrației aeroportuare, ceea ce înseamnă că prognoza lunară a fost realizată în proporție de 117,6%.

Antalya a fost cea mai solicitată destinație în septembrie, cu 119.366 de pasageri, reprezentând aproximativ 15,7% din traficul total. Pe locul al doilea s-a situat Istanbul, cu aproximativ 65.600 de pasageri, urmat de Tel Aviv, Londra și Sharm el-Sheikh.

Cele mai mari creșteri ale numărului de călători au fost înregistrate pe rutele spre Tel Aviv, cu 8.931 de pasageri suplimentari, Istanbul, cu 7.441, Erevan, cu 6.765, Paris, cu 6.186, și Atena, cu 5.890 de pasageri în plus față de septembrie 2025.

Destinațiile noi au atras, la rândul lor, 26.635 de pasageri, echivalentul a aproximativ 3,5% din traficul total al lunii. Printre cele mai populare s-au numărat Bratislava, Batumi, Sofia, Corfu, Rimini și Rodos.