Tofilat trimite Gazpromul la plimbare. Cum Moscova a umflat datoria de milioane a Republicii Moldova la gaz

29 Dec. 2021, 15:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Dec. 2021, 15:18 // Actual //  bani.md

Suma pe care o pretinde Gazprom-ul acum de 709 milioane dolari a fost creată artificial. De fapt, dacă analizăm toate fraudele și încălcările care au avut loc, inclusiv favorizate de Gazprom, datoria nu există, de fapt, Gazprom încă ne va fi dator, constată expertul în energetică, Sergiu Tofilat.

Expertul spune că a pregătit un șir de propuneri pentru caietul de sarcini împreună cu mai mulți colegi.

Auditul l-am divizat convențional în 3 etape, să spunem așa. Prima ține de încălcările care au avut loc până în ‘98, până la fondarea Moldovagaz. În ‘94, Gazprom ne-a impus niște condiții discriminatorii, abuzive, a ridicat prețul la gaz, practic, cel mai mare din Europa, 80 de dolari, plata în avans și penalități de întârziere de vreo 17 ori mai mari decât în regiune, de 0,35% pe zi”, a punctat Tofilat.

Expertul vorbește într-un interviu pentru Radio Europa Liberă și despre datoria regiunii din stânga Nistrului, care se cifrează la peste 7 miliarde de lei.

Regiunea transnistreană a încetat să mai plătească gazul și ca urmare, iată, numai în ’94 datoria la gaz s-a majorat de la 22 de milioane la aproape 291 de milioane de dolari, într-un singur an, dintre care 100 de milioane -penalități. Asta i-a permis Gazprom-ului prin șantaj să preia controlul asupra gazoductelor magistrale, noi avem 4 gazoducte magistrale: unu-i tronsonul de la nord Ananiev-Cernăuți-Bogorodciani și 3 gazoducte fac parte din tronsonul transbalcanic, prin care are loc tranzitul gazelor. Acest patrimoniu a fost transmis în capitalul Gazsnabtranzit, predecesorul Moldovagaz. De fapt, după documente în capital a fost inclus doar tronsonul de la nord, prin care nu are loc tranzit, celelalte 3 gazoducte din gazoductul transbalcanic cum au ajuns în capitalul Gazsnabtranzit nu se cunoaște nici până în ziua de azi”, a precizat Tofilat.

La 30 octombrie după ce Moldovagaz a semnat contractul de livrare a gazelor cu Gazprom a fost semnat și un protocol. În document nu se regăsește suma datoriei pe care urmează să o ramburseze compania moldovenească. Aceasta urmează a fi stabilită după efectuarea auditului.

13 Aug. 2026, 16:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Aug. 2026, 16:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Mai mulți primari și locuitori din raionul Anenii Noi își exprimă din nou opoziția față de planul Ministerului Mediului de a amplasa un centru regional de management al deșeurilor în apropierea satelor Puhăceni și Șerpeni. Declarațiile au fost făcute joi, 13 august, în cadrul unei conferințe de presă.

Primarul satului Puhăceni, Veaceslav Plămădealî, a criticat modul în care, potrivit lui, autoritățile centrale au abordat proiectul și a cerut ca opiniile comunităților locale să fie luate în considerare. Acesta a reiterat că localnicii ar fi aflat despre proiect din presă și se întreabă de ce centrul nu ar putea fi amplasat într-o altă locație.

„Suntem nemulțumiți de abordarea aceasta tranșantă, îndrăzneață a Guvernului, Ministerului Mediului, ignorând viziunea cetățenilor asupra acestei probleme sensibile”, a declarat primarul.

Opoziția este exprimată și de agenții economici din zonă. Un antreprenor din satul Speia susține că amplasarea centrului ar putea afecta agricultura și competitivitatea producătorilor locali.

„Va fi permanent poluare, multe mașini, praf. O să ne ceară certificate ca marfa noastră să corespundă la unele cerințe. Nu vom fi competitivi pe piață. Acolo solul este foarte fertil”, a spus acesta.

Un alt agent economic din zonă consideră că impactul proiectului ar putea fi unul major pentru întregul raion.

„Tot ce se plănuiește o să aducă un impact nu doar economic, dar din toate privințele. Raionul Anenii Noi va fi distrus. Toți știu că Puhăceni e pe malul Nistrului și producția e curată. Va fi aerul otrăvitor, producția nu vom avea unde să o vindem”, a declarat acesta.

Locuitorii cer, la rândul lor, ca decizia să fie luată doar după consultarea comunităților și se plâng că proiectul ar putea afecta pădurile, iazurile și mediul înconjurător.

„Cerem o decizie europeană. Aceasta se face cu lumea, nu se joacă prin ministere”, a spus o locuitoare din Speia.

„Ne va afecta, sunt păduri, iazuri. Toți sunt îngrijorați de această temă… dacă se otrăvește apa? Noi toți ne folosim de ea”, a declarat un locuitor din Cobusca Veche.

Primarul localității Botnărești, Victor Gori, susține că efectele proiectului ar urma să fie resimțite de mai multe localități din raion.

„Vor fi afectate toate localitățile din împrejurimea acestui loc. Moral nu este corect ca acest poligon să fie amplasat în raionul Anenii Noi”, a spus edilul.

La rândul său, primarul din Țînțăreni, Vadim Bulgaru, a declarat că nu își dorește un nou poligon de deșeuri în raion, indiferent de rezultatele evaluărilor privind impactul asupra mediului.

„Nu aș mai vrea să apară încă un poligon de deșeuri pe teritoriul raionului Anenii Noi indiferent care ar fi impactul, chiar să fie și impact zero. Nu vreau la noi în raion un poligon de deșeuri.Ar trebui să consultăm și populația, vorbim de opțiuni, aici nu am văzut”, a declarat acesta.

De asemenea, primarul satului Bulboaca, Ion Berzoi, a invocat și riscurile pentru fondul forestier și resursele de apă din zonă.

„Acolo este zona sanitară a pădurii, nu se respectă zona de protecție. Sunt căpriori, fazani, iepuri. Este bazin, este înclinație la sol și izvoare sunt. Orice deșeuri nu miros a dulceață, nu există o gunoiște care să nu miroase. Locul nu este potrivit, se încalcă normele de mediu. Trebuie să găsim o locație împreună, să arate că nu va fi impact asupra mediului”, a declarat edilul.

Acesta a cerut identificarea unei locații în urma consultărilor cu autoritățile locale și populația și realizarea unor studii care să demonstreze că proiectul nu va avea un impact negativ asupra mediului.

Anterior, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că proiectul se află în etapa de consultări, iar îngrijorările localnicilor urmează să fie analizate înainte de continuarea procedurilor. Ministrul a dat asigurări că viitorul centru regional va avea o infrastructură modernă, construită conform standardelor europene, și că impactul asupra mediului va fi redus.

Potrivit proiectului, centrul regional de gestionare a deșeurilor ar urma să deservească peste 1,1 milioane de locuitori din municipiul Chișinău și raioanele Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Strășeni și Orhei.

Proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova” are un buget de peste 200 de milioane de euro, bani proveniți din împrumuturi și granturi externe, precum și din Fondul Național de Mediu.