Britanicii sfătuiţi să-şi ţină în braţe animalele pentru facturi mai mici, dar Europa iubeşte în continuare gazele

16 Ian. 2022, 15:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Ian. 2022, 15:21 // Actual //  bani.md

Al treilea mare furnizor de energie al Marii Britanii a stârnit mânie după ce a recomandat gospodăriilor să facă economie la căldură în această iarnă ţinându-şi strâns în braţe animalele de companie, consumând terci şi rezumându-se la băuturi nonalcoolice, scrie Financial Times, citat de Ziarul Financiar.

Organizaţiile de caritate au avertizat că creşterea puternică a preţurilor energiei ar putea arunca milioane de gospodării britanice în sărăcie, amplificând criza costurilor de trai. În e-mailul trimis clienţilor, SSE Energy Services, divizie a Ovo Energy, mai recomandă acestora şi să se „pună în mişcare“ în concursuri cu cercuri hula-hoop cu copiii, să deretice prin casă sau să consume mai multă apă, dar nu şi vin sau whisky pentru că efectul de încălzire în cazul ultimelor este unul „temporar“.

Criza energiei se resimte în întreaga Europă, însă în pofida acesteia, dependenţei de Rusia şi dezastrului climatic, continentul iubeşte în continuare gazele naturale, notează Politico.

Pe fondul unui şoc al preţurilor care împinge în sus inflaţia la nivelul întregului bloc, combinaţia de necesitate şi toxicitate din cazul gazelor aduce Europa în faţa unei întrebări: Ce va face în privinţa unui combustibil necesar, dar care prăjeşte planeta şi lasă continentul vulnerabil în faţa creşterii puternice a preţurilor la nivel mondial şi a atacurilor preşedintelui rus Vladimir Putin?

Pe termen scurt până la mediu, gazele vor rămâne, iar industria vede chiar un rol pe termen lung pentru gaze în viitorul verde al continentului.

Centralele pe gaze generează aproximativ o treime din emisiile de carbon din sectorul de electricitate al continentului, nu la fel de mult ca şi cărbunele, însă spre deosebire de cărbune, emisiile de gaze înregistrează doar un declin semnificativ. De fapt, multe noi centrale pe gaze urmează să fie construite la nivel de UE odată cu renunţarea la cărbune.

Este o provocare majoră căreia trebuie să-i facem faţă, cum gestionăm rolul în scădere al gazelor în procesul de tranziţie“, arată Simone Tagliapietra, din cadrul think tankului Bruegel.

Comisia Europeană promite că gazele naturale vor fi eliminate treptat, însă utilizarea acestora în continuare acum face blocul vulnerabil în faţa unor oscilaţii vicioase de preţuri provocate de o creştere puternică a cererii pe fondul revenirii economice de pe urma pandemiei şi exacerbate de exporturi de gaze ruseşti neaşteptat de scăzute.

Preţurile gazelor naturale au crescut din nou la începutul acestei săptămâni în condiţiile în care livrările suplimentare din partea Rusiei sunt în continuare limitate, în timp ce temperaturile mai scăzute indică o viitoare creştere a cererii, potrivit Oilprice.com.

În plus, fluxurile gazelor în cazul gazoductului Yamal-Europa rămân inversate, din Germania către Polonia. Livrările ruseşti via Ucraina sunt de asemenea sub normal, în timp ce Moscova şi Occidentul sunt prinse în continuare într-un conflict politic privind rolul Rusiei în Ucraina.

Evoluţia preţurilor a reflectat şi producţia mai redusă de energie eoliană şi aşteptările de temperaturi mai scăzute în UK şi nord-vestul Europei.

Analiştii nu se aşteaptă ca preţurile să urce mult mai mult în lunile următoare, dar acest lucru nu „încălzeşte“ oamenii, companiile şi guvernele afectate de creşterea dramatică a facturilor, scrie Politico.

Companiile resimt din plin impactul creşterii preţurilor, un hotel din Wieliczka, Polonia, plângându-se că plăteşte de trei ori mai mult pentru gaze decât cu un an în urmă. Guvernele de pe întregul continent se grăbesc să reducă ratele TVA pentru a ţine preţurile sub control.

Soluţia pentru toată această situaţie, potrivit lui Frans Timmermans, oficialul UE responsabil pentru Green Deal-ul blocului, este accelerarea tranziţiei dinspre toţi combustibilii fosili prin maximizarea investiţiilor în energia regenerabilă. Pentru ce nu poate electrifica, UE prevede o tranziţie în care gazoductele se umplu încet cu hidrogen produs din energie curată.

Însă această viziune este întâmpinată cu o doză ridicată de scepticism.

Industria gazelor naturale întrevede un viitor îndelungat pentru produsele bazate pe gaze în Europa. Planul este ca gazele să fie utilizate pentru a produce hidrogen cu o tehnologie de captare a carbonului încă netestată.

Suntem siguri că va exista un rol pentru gazele naturale pe termen lung, însă gazele nu vor mai fi utilizate cum sunt utilizate în prezent“, arată Nareg Terzian, din cadrul Asociaţiei Internaţionale a Producătorilor de Petrol şi Gaze.

Multe industrii sunt de asemenea legate de gaze.

În acelaşi timp, dependenţa Europei de gaze alimentează diviziuni politice.

Un efort major de lobby a determinat Comisia Europeană să includeă gazele naturale în definiţia sa de investiţii sustenabile, argumentul fiind că dacă gazele ajută la renunţarea mai rapidă la cărbune, atunci ar trebui considerate verzi.

Este o prostie, susţine Andreas Hoepner, profesor la University College Dublin. „Nu este necesar ca gazele să fie declarate verzi, pentru că în mod clar, ştiinţific, acestea nu sunt verzi. Le foloseşti în continuare pentru că ai nevoie de ele, dar nu le declari verzi pentru chiar a le subvenţiona şi posibil a le menţine mai mult decât ar trebui“.

23 Iun. 2026, 11:34
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
23 Iun. 2026, 11:34 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Portofoliul total de credite al sectorului bancar din Republica Moldova a ajuns la 111,5 miliarde de lei în luna mai, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Creditele acordate în moneda națională continuă să domine categoric piața și reprezintă peste 81% din totalul împrumuturilor acordate de bănci.

Datele arată că soldul creditelor în lei moldovenești se ridică la 90,9 miliarde de lei, în timp ce creditele în euro însumează 17,7 miliarde de lei, iar cele în dolari americani – 2,86 miliarde de lei. Creditele în alte valute au o pondere nesemnificativă.

Cea mai mare cotă de piață este deținută de BC „Moldova-Agroindbank” SA, care administrează un portofoliu de credite de 41,85 miliarde de lei, echivalentul a circa 37,5% din totalul sectorului bancar. Pe locul doi se situează BC „Moldindconbank” SA, cu un portofoliu de 28,13 miliarde de lei și o cotă de piață de aproximativ 25,2%.

Împreună, cele două instituții financiare controlează aproape 63% din întreaga piață a creditelor din Republica Moldova.

Podiumul este completat de B.C. „Victoriabank” S.A., cu credite în valoare de 14,3 miliarde de lei, urmată de OTP Bank, cu 11,17 miliarde de lei.

La polul opus se află B.C. „Comerțbank” S.A., cu un portofoliu de credite de circa 951 milioane de lei, și BC „EuroCreditBank” S.A., cu puțin peste un miliard de lei.

Analiza structurii valutare arată că euro rămâne principala valută utilizată pentru finanțare după leul moldovenesc. Aproape 16% din creditele acordate de bănci sunt denominate în euro, în timp ce împrumuturile în dolari reprezintă doar aproximativ 2,6% din total.

Datele confirmă tendința de consolidare a creditării în moneda națională, fenomen susținut de politica monetară a BNM și de preferința tot mai mare a companiilor și populației pentru reducerea riscurilor valutare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!