Curg banii în conturile Moldovagaz, ca să nu înghețăm de frig. Deputații au votat starea de urgență

20 Ian. 2022, 11:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Ian. 2022, 11:28 // Actual //  bani.md

Cu votul a 58 de deputați PAS a fost votată starea de urgență pe întreg teritoriul țării pe un termen de 60 de zile. Hotărârea a fost aprobată în ședința de joi a legislativului. Demersul vine în contextul situației pe piața gazelor naturale.

În proiectul se face trimitere la raportul Comisiei pentru Situații Excepționale privind necesitatea declarării stării de urgență, ținând cont de faptul că insuficiența gazelor naturale afectează direct și imediat securitatea statului și a cetățenilor.

Potrivit proiectului, pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale, în calitate de autoritate administrativă responsabilă, va emite dispoziții cu caracter obligatoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, agenților economice, instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

După votarea proiectului privind starea de urgență, Comisia Situații Excepționale se va întruni repetat pentru a asigura furnizarea neîntreruptă a gazelor naturale.

În urma votării stării de urgență, Guvernul urmează direcționeze 700 mil. de lei din TVA și a compensațiilor anticipate pentru facturile la gaz.

În Republica Moldova a mai fost declarată stare de urgență din cauza deficitului de gaze, în toamna anului trecut, atunci când nu fusese prelungit contractul de livrare, iar concernul rus a redus livrările. Republica Moldova plătește mai mult pentru gaze din toamna anului trecut în contextul majorărilor pe piețele internaționale, dar unii experți și politicieni susțin că unele condiții din contract, inclusiv cele financiare, sunt motivate politic.

13 Nov. 2026, 13:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 13:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Mișcarea Civică „Construim Încredere” cere Parlamentului să nu voteze în forma actuală reforma salarizării în sectorul bugetar, aprobată de Guvern pe 12 noiembrie. Reprezentanții organizației susțin că proiectul prevede majorări salariale disproporționate între demnitarii de rang înalt și angajații din educație, sănătate și asistență socială.

Potrivit declarației mișcării, salariile de bază ale președintelui țării, președintelui Parlamentului și prim-ministrului ar urma să crească de la 21.000 la 55.650 de lei, ceea ce reprezintă o majorare de 165%. În cazul deputaților, creșterea ar fi de 135%.

Prin comparație, profesorii, medicii și asistenții sociali ar urma să beneficieze de majorări medii de aproximativ 15%. Pentru asistenții personali, creșterea venitului real ar fi de doar 10%, susține organizația. O altă prevedere contestată vizează eliminarea garanției legale potrivit căreia salariile bugetarilor trebuie să crească cel puțin în raport cu inflația. Conform mișcării, noul mecanism ar lega majorările salariale de creșterea Produsului Intern Brut.

„Construim Încredere” susține că reforma trebuie să păstreze principiul unei grile unice de salarizare, să reducă excepțiile și să plafoneze sporurile discreționare, însă solicită modificarea modului în care sunt distribuite majorările.

Printre propunerile înaintate deputaților se numără aplicarea aceleiași rate de creștere salarială pentru demnitari ca media majorărilor din sectorul bugetar în 2027, iar economiile rezultate să fie direcționate către angajații cu salarii mici. De asemenea, mișcarea cere ca salariile demnitarilor să fie legate de creșterea economică reală și înghețate în anii de recesiune, păstrarea protecției împotriva inflației pentru ceilalți bugetari și stabilirea unor salarii de bază peste nivelul salariului minim.

Organizația mai solicită publicarea unui tabel comparativ cu salariile înainte și după reformă pentru fiecare funcție de demnitate publică, înainte de votul final.

„Dacă economia este măsura corectă, să fie măsura pentru toți. Iar cei care conduc țara să fie ultimii care își majorează salariile, nu primii”, se arată în declarația Mișcării Civice „Construim Încredere”.

Guvernul a aprobat pe 12 noiembrie proiectul de lege privind reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar. Documentul prevede modificarea mecanismului de stabilire a salariilor, prin aplicarea unei grile unice, reducerea numărului de excepții și plafonarea unor sporuri. Reforma vizează crearea unui sistem de remunerare mai uniform și mai transparent pentru angajații din sectorul public. Proiectul urmează să fie examinat de Parlament.