Românca care creează pantofi pentru Kim Kardashian, Dua Lipa, Rihanna, Kylie Jenner. Prețurile ajung de mii de euro

24 Ian. 2022, 14:15
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
24 Ian. 2022, 14:15 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Amina Muaddi este celebră în toată lumea pentru creațiile sale în materie de pantofi. Tocurile sale extravagante au făcut senzație pe cele mai cunoscute podiumuri. Printre clientele sale se numără atât persoane cunoscute din România, precum Ilinca Vandici și Cristina Ich,  cât și din întreaga lume, cum ar fi Kim Kardashian, Dua Lipa, Rihanna, Kylie Jenner.

Amina Muaddi, un designer de pantofi de origine română a lucrat pentru pentru L’Uomo Vogue și GQ US, de asemenea a colaborat cu Rihanna.

A creat brandul de pantofi care îi poartă numele și care a devenit cunoscută în toată lumea, însă puțin cunosc povestea celebrei Amina Muaddi. Ea este pe jumătate româncă și jumătate iordaniană.

„E adevărat că mama e româncă și tata iordanian, dar mă simt în aceeași măsură și italiancă, pentru că mi-am petrecut majoritatea vieții în Italia, deci e cultura pe care am experimentat-o cel mai mult. Am trăit primii șapte ani în Iordania, apoi nouă ani în România, iar de la 16 ani locuiesc în Italia. Am, deci, câte ceva din aceste trei culturi în mine”, a declarat Amina într-un interviu pentru elle.ro.

Părinții ei s-au cunoscut în tinerețe, chiar la facultate. Întrucât mama ei nu a putut rezista diferențelor culturale din Iordania, a plecat în România, sub pretextul de vacanță, dar au rămas acolo. Astfel, Amina Muaddi a locuit o perioadă cu mama ei în România, însă apoi s-au îndreptat spre Italia, unde s-au și stabilit.

Încă de la vârstă de 9 ani se vedea în lumea modei, respectiv studiile și le-a urmat în acest domeniu.

„Mai întâi în București, apoi în Focșani. Apoi am plecat în Italia, unde oricum îmi petreceam toate vacanțele, la sora mamei. Cred că mama nu m-a văzut niciodată trăind în Focșani. Tot timpul îmi spunea că vrea că eu să studiez în altă parte. Și o înțeleg. Cred că o tânăra de 16 ani care trăiește într-un oraș mare e total diferită de una care trăiește într-un oraș mic. Ești expus unor lucruri și experiențe la care eu nu aveam acces. Am plecat la Brescia, apoi m-am mutat la Milano, la facultate, și am absolvit Institutul European de Design. Știam ce vreau să fac încă de când aveam vreo 9 ani. Știam că vreau să lucrez în modă, nu aveam niciun fel de îndoială”, a mai povestit Amina Muaddi care și-a transformat visul în realitate.

Pantofii o pasionau de mică, asta era ceea ce îi plăcea cel mai mult, iar uneori purta încălțările mamei pe platforme.

Amina Muaddi încalță vedete celebre de la Hollywood, dar și din România. Ilinca Vandici și Cristina Ich îi poartă pantofii. Prețul unei perechi de pantofi sau de sandale create de aceasta pornește de la 600 de euro și poate ajunge la mii de euro, în funcție de model.

28 Sept. 2026, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Sept. 2026, 11:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețul petrolului a crescut puternic luni dimineață, după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a respins propunerea Iranului privind o încetare a ostilităților și redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de energie.

Petrolul Brent, referința internațională, s-a apreciat cu peste 3%, depășind 107 dolari pe baril în tranzacțiile europene. În același timp, petrolul american WTI a crescut cu aproape 2%, trecând de 94 de dolari pe baril, potrivit Euronews.

Reacția piețelor vine pe fondul deteriorării perspectivelor privind reluarea transporturilor normale prin Strâmtoarea Ormuz. Iranul propusese Washingtonului un plan care prevedea încetarea ostilităților, reluarea negocierilor privind programul nuclear și redeschiderea strâmtorii în termen de șapte zile, însă cu anumite condiții.

Teheranul cerea, printre altele, ridicarea blocadei navale asupra porturilor iraniene și renunțarea la sancțiunile impuse vânzărilor de petrol. Propunerea includea și o încetare a focului care să vizeze Libanul.

Potrivit ministrului iranian de Externe, Abbas Araghchi, primele măsuri ar fi urmat să fie aplicate timp de patru sau cinci zile. În a șasea zi, traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz urma să fie reluat, iar în ziua a șaptea ar fi trebuit să înceapă negocierile directe dintre Washington și Teheran.

Oferta Iranului a avut inițial un efect pozitiv asupra piețelor. Vineri, petrolul Brent scăzuse cu peste 2%, pe fondul speranțelor privind o posibilă detensionare a situației.

Donald Trump a respins însă propunerea. „Resping oferta lor”, a declarat președintele american, precizând totodată că se așteaptă ca negocierile cu Teheranul să fie reluate.

În același timp, potrivit informațiilor citate de Euronews, discuțiile indirecte dintre Washington și Teheran ar putea fi reluate chiar luni, prin intermediari.