Piața de capital a Moldovei e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. FMI recomandă dezvoltarea fondurilor de pensii

Experții FMI au subliniat că piața de capital din Moldova este subdezvoltată și nu contribuie suficient la finanțarea, gestionarea riscurilor și nevoile investiționale ale economiei.

„Pentru a sprijini piețele de capital, este nevoie de o strategie de dezvoltare a piețelor de capital susținută de Guvern și implementată de CNPF. Eforturile ar trebui să se concentreze în principal pe: consolidarea cadrului instituțional prin elaborarea unui cadru juridic detaliat pentru operațiunile fondurilor de pensii facultative și a autorității CNPF de a colecta și schimba informații în conformitate cu standardele internaționale; îmbunătățirea capacității de reglementare a CNPF pentru supravegherea la distanță și inspecțiile la fața locului ale intermediarilor de pe piață și ale administratorilor fondurilor de pensii facultative; încurajarea tranzacționării unui număr mai mare de instrumente financiare atât direct (de exemplu, permițând tranzacționarea titlurilor de stat și a obligațiunilor municipale) și prin încurajarea organismelor de plasament colectiv să intre pe piața internă”, susține FMI.

Problemele actuale ale pieței moldovenești de capital, derivă din modul cum aceasta a fost concepută în anii 1990, odată cu trecerea la economia de piață

Piețele de capital din Occident au apărut într-un mod absolut firesc, atunci când companiile au simțit necesitatea unei platforme, care să le asigure atragerea investițiilor la cele mai bune costuri.

Inițial companiile luau bani cu împrumut și pentru a formaliza aceste împrumuturi, au fost inventate acțiunile, ulterior au apărut intermediarii, adică brokerii, care găseau unde investitorii să-și plaseze investițiile și într-un final, pentru ca să fie asigurat cel mai optim preț atât pentru cumpărător, cât și pentru vânzător, au fost create bursele.

La noi piața de capital dar și Bursa de Valori au apărut organizat. După ce Republica Moldova a obținut independența și a decis că va avea o economie de piață, au fost adoptate o serie de legi, prin care cea mai mare parte a proprietății publice a trecut în proprietate privată. Astfel, în 1991 a fost adoptată Legea cu privire la privatizare, în 1992 – cea cu privire la societățile pe acțiuni, în 1993 – Legea cu privire la Hârtiile de valoare și Bursele de Valori iar în 1994-1995 a decurs procesul de privatizarea în masă.

Conform legii privatizării, Republica Moldova a ales următoarea cale de privatizare a patrimoniului public: reorganizarea întreprinderilor de stat în societăți pe acțiuni, emiterea de către acestea a acțiunilor pe care să le vândă la licitație, iar oamenii, prin intermediul fondurilor fiduciare sau a asociațiilor de cetățeni, să procure aceste acțiuni contra bonuri patrimoniale. În acest mod au fost privatizate circa 1.400 de societăți pe acțiuni iar când a început să funcționeze bursa, la 26 iunie 1995 mai existau pe lângă acestea 43 fonduri de investiții, 10 companii fiduciare și peste trei milioane de acționari.

Pe piață au existat, astfel, din start investitori profesioniști – fondurile de investiții, care inițial nu erau în drept să dețină mai mult de 10% din acțiuni într-o societate. Ulterior, câțiva ani la rând, la bursă au existat volume foarte mari de tranzacții între fonduri la bursă, inclusiv schimburi de acțiuni în rezultatul cărora fondurile și-au consolidat pachetele de acțiuni.

Mai târziu, în rezultatul câtorva procese de reorganizare și lichidare, spre sfârșitul anilor 2000 au rămas doar șase fonduri de investiții, redenumite ulterior în companii investiționale.

Între timp, în majoritatea societăților pe acțiuni s-au format pachete de control, iar acționarii care le dețineau, nu mai aveau interesul să vândă acțiunile la bursă dar nici să cumpere, decât în cazurile în care erau obligați de legislație.

#piața de capital #Investiții #Bursa

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Europa se confruntă cu o nouă presiune pe piața carburanților, iar motorina a ajuns în centrul crizei. Marja dintre prețul angro al motorinei și cel al țițeiului a trecut pentru prima dată de 100 de dolari pe baril, ajungând la aproximativ 104 dolari în sudul Europei.

Pe piața internațională ar lipsi în prezent între 1,3 și 1,4 milioane de barili de motorină pe zi, adică aproximativ 15–20% din volumele tranzacționate în mod normal. Restricțiile asupra exporturilor rusești, scăderea stocurilor și problemele de aprovizionare din Asia pun și mai multă presiune pe piața europeană.

Situația este atât de tensionată încât Europa caută motorină la mii de kilometri distanță. Aproximativ 90.000 de tone de motorină sunt transportate din Coreea de Sud spre nord-vestul Europei, pe o rută de peste 12.000 de mile, adică aproximativ 19.000 de kilometri. Europa a importat, de asemenea, motorină din Mexic în august, pentru prima dată în ultimii șapte ani.

În India, rafinăriile încearcă să acopere o parte din deficit și funcționează la 105–108% din capacitatea nominală. Producătorii indieni pun accent pe motorină, inclusiv în detrimentul combustibilului pentru aviație, pe fondul cererii ridicate și al deficitului mondial de distilate.

Presiunea vine și dinspre petrol. Țițeiul a trecut din nou de 100 de dolari pe baril, după escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Iran. WTI a depășit 102 dolari, iar Brent a ajuns la peste 107 dolari pe baril.

În același timp, Europa intră în toamnă cu depozitele de gaze umplute în proporție de aproximativ 67%. La 8 septembrie, nivelul era de 67,3%, cu circa 12,8 miliarde de metri cubi mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe state europene au început deja să intervină pentru a limita efectul scumpirilor. Italia a prelungit reducerea fiscală pentru motorină, cu un efect de aproximativ 17 eurocenți pe litru, în timp ce Germania limitează majorările de preț la benzinării la o singură dată pe zi. Bulgaria oferă compensații consumatorilor vulnerabili, iar Turcia folosește un mecanism fiscal prin care încearcă să amortizeze automat creșterile de preț.

Problema este că reducerile de taxe și compensațiile pot tempera prețul plătit de consumatori, dar nu pot rezolva lipsa fizică de motorină. Iar efectele nu se opresc la stațiile de alimentare: motorina este esențială pentru transport, agricultură, logistică, construcții și industrie, astfel că scumpirea ei poate ajunge în prețurile alimentelor și ale altor bunuri și servicii.

#criza carburanților #Europa #motorina