Spațiile pentru schimb valutar de la aeroport, scoase la licitație: competiția începe la 1 384 euro lunar

17 Nov. 2025, 16:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Nov. 2025, 16:54 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Aeroportul Internațional Chișinău anunță desfășurarea unei licitații „cu strigare” pentru închirierea a două spații comerciale neutilizate din zona comună a terminalului de sosiri, nivelul 1, pentru o perioadă de cinci ani. Spațiile, destinate activităților de birou și inclusiv desfășurării activității de schimb valutar, au fiecare o suprafață totală de 15,1 m², iar prețul de pornire al chiriei este de 1.384 de euro lunar, fără TVA.

Primul spațiu are 9,2 m² + 5,9 m², iar al doilea 7,4 m² + 7,7 m², ambele fiind amplasate în aceeași zonă a terminalului. Conform anunțului oficial, licitația este programată pentru 4 decembrie 2025, ora 10:00, la sediul Aeroportului Internațional Chișinău. Cei interesați pot depune dosarele de participare până la 1 decembrie 2025, ora 17:00.

La licitație pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, persoane fizice și juridice străine, precum și asociațiile acestora. Documentele obligatorii includ extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice sau alte acte de confirmare a statutului, certificate privind lipsa datoriilor la buget, informații despre conducere și date financiare.

Taxa pentru caietul de sarcini este de 200 de lei pentru persoane fizice și 500 de lei pentru persoane juridice, iar garanția de participare reprezintă trei chirii lunare pentru rezidenții Republicii Moldova și cinci chirii lunare pentru persoane fizice și juridice străine.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 15:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 15:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Fondul destinat procesului de amalgamare voluntară a localităților va fi redus în 2026 cu 90 de milioane de lei, după ce autoritățile au constatat că banii prevăzuți nu vor putea fi valorificați integral în acest an. Subiectul a provocat critici în Parlament, deputatul Liliana Iaconi a acuzat guvernarea că a mers în teritoriu și a atras primăriile în proces prin promisiunea unor stimulente financiare.

În cadrul dezbaterilor parlamentare, Iaconi i-a cerut explicații ministrului Finanțelor, Victoria Belous, cu privire diminuarea fondului și a întrebat dacă primăriile care au acceptat amalgamarea voluntară vor mai primi cele două categorii de stimulente promise.

„Atât Guvernul, cât și reprezentanții partidului de guvernare au mers prin teritoriu și au măgulit atât reprezentanții autorităților publice locale, cât și locuitorii cu stimulentele financiare pentru acest proces nou pentru țara noastră”, a declarat deputatul.

Iaconi a cerut Guvernului să spună explicit dacă administrațiile locale care au depus eforturi pentru amalgamare vor beneficia de stimulentul destinat organizării procesului și de cel prevăzut pentru dezvoltarea infrastructurii.

„De ce reducem noi acest fond cu 90 de milioane de lei? Primăriile au beneficiat sau nu au beneficiat, vor beneficia sau nu? Și unde este stimulentul doi pentru dezvoltarea infrastructurii?”, a întrebat parlamentarul.

Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a dat asigurări că reducerea alocărilor pentru 2026 nu înseamnă că Guvernul renunță la angajamentele asumate față de localitățile amalgamate. Potrivit acesteia, ajustarea este determinată de faptul că în acest an Cancelaria de Stat va reuși să valorifice doar o parte din suma disponibilă.

„Guvernul planifică să-și onoreze toate obligațiile pe care și le-a asumat în procesul de amalgamare voluntară”, a declarat Belous.

Ministrul a explicat că fondurile care nu vor fi utilizate în 2026 urmează să fie prevăzute în perioadele următoare, pe măsura implementării procesului.

„Faptul că în 2026 se face o ajustare la fond nu înseamnă că acești bani nu vor fi alocați în anul viitor”, a precizat Victoria Belous.

Potrivit ministrului, Cancelaria de Stat gestionează procesul și va continua să direcționeze resurse către primăriile amalgamate. Astfel, reducerea cu 90 de milioane de lei este prezentată de Ministerul Finanțelor drept o ajustare a cheltuielilor la ritmul real de valorificare, și nu drept o renunțare la stimulentele financiare promise administrațiilor locale.