Rusia urzește un nou scenariu la Tiraspol! Externele de la Moscova au băgat sub preș dezamăgirea Chișinăului

18 Feb. 2022, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Feb. 2022, 16:52 // Actual //  bani.md

Reprezentantul Rusiei (Andrei Rudenko n.a) și-a exprimat sprijinul pentru inițiativa Tiraspolului de a începe negocierile cu Chișinăul pe toate aspectele unei reglementări politice cuprinzătoare. A fost confirmată intenția de a continua eforturile Federației Ruse ca mediator și garant al soluționării (diferendului transnistrean n.a)”, potrivit comunicatului Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse cu privire la vizita viceministrul rus Andrei Rudenko care s-a aflat într-o vizită la Chișinău, iar ulterior a mers la Tiraspol.

Un subiect aparte de discuție la Chișinău, și apoi la Tiraspol, a fost „o discuție de fond cu conducătorul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, pe toate aspectele acestei probleme, inclusiv componenta socio-economică și umanitară. A fost confirmată intenția de a continua eforturile Federației Ruse ca mediator și garant al unei înțelegeri. S-a exprimat o opinie comună asupra necesității intensificării întâlnirilor ritmice și productive a formatului 5+2. Reprezentantul Rusiei și-a exprimat sprijinul pentru inițiativa Tiraspolului de a începe negocierile cu Chișinăul pe toate aspectele unei reglementări politice cuprinzătoare”, arată comunicatul externelor de la Moscova

Viceministrul de externe rus, Andrei Rudenko s-a aflat la Tiraspol, în data de 16 februarie, la finalul unei vizite de două zile în Republica Moldova, unde a participat la o rundă de consultări politice interministeriale moldo-ruse și s-a întâlnit cu ministrul de externe moldovean Nicu Popescu. Rudenko a vorbit la Tiraspol despre intențiile Moscovei de a consolida capacitățile așa-numitului punct consular mobil din stânga Nistrului care funcționează fără acordul autorităților moldovenești pentru a răspunde cererilor sporite ale locuitorilor regiunii privind perfectare a actelor de identitate rusești.

21 Sept. 2026, 16:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 16:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tariful la gazele naturale din Republica Moldova ar putea crește cu aproximativ 6–7 lei pentru un metru cub, dacă prețurile de pe piețele europene se vor menține la nivelul actual, a declarat expertului energetic Sergiu Tofilat, la emisiunea Spațiu public de la Radio Moldova

Tofilat a explicat că prețul de achiziție al gazelor pentru Republica Moldova este legat direct de evoluția cotațiilor bursiere.

Potrivit acestuia, prețul pentru luna septembrie reflectă media cotațiilor din august, în timp ce evoluțiile de pe bursă din septembrie se vor regăsi în costurile de achiziție pentru luna octombrie.

Expertul atrage atenția că diferența dintre nivelul luat în calcul la ultima ajustare a tarifului și cotațiile actuale este deja semnificativă.

„Pe bursă, gazul a ajuns undeva la 82 de euro. Acum trei-patru săptămâni, când a fost revizuit tariful și a fost urcat la 20 de lei, în prognoză a fost luat prețul de 56–56,25 de euro. Pe bursă deja este 82, în mai puțin de o lună prețul a crescut semnificativ”, a declarat Tofilat.

În aceste condiții, spune expertul, dacă tariful ar fi recalculat acum, acesta ar putea fi mai mare cu aproximativ 6–7 lei.

„Aceasta înseamnă că, dacă am calcula tariful astăzi, ar fi vreo 6–7 lei în plus. Ca să vorbim mai simplu: se luptă Statele Unite cu Iranul și toată lumea plătește, inclusiv noi. Suntem un fel de victime colaterale”, a spus Tofilat.

În prezent tariful la gaz este de 20,30 lei metru cub și s-a majorat cu peste 40% de la începutul lunii septembrie.