A vrut să plece în vacanță, dar pandemia i-a dat planurile peste cap. Agenția i-a întors banii după implicarea APCSP

18 Feb. 2022, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Feb. 2022, 17:14 // Actual //  MD Bani

Un client din orașul Chișinău a cumpărat un pachet turistic de la o agenție de turism  în sumă de peste 15 565 lei, dar din cauza condițiilor pandemice serviciul turistic menționat nu a fost realizat la data preconizată.

„Ulterior consumatorul și agentul economic au convenit amânarea realizării serviciului pentru anul 2021, însă din cauza unor condiții pandemice impuse de către țara gazdă, pe care consumatorul nu le-a putut realiza din motive obiective, serviciul menționat a rămas nerealizat. După o adresare prealabilă către agentul economic consumatorul nu a reușit să-și obțină revendicările, fapt ce l-a determinat să se adreseze către APCSP.”

Într-un final, consumatorul și-a recuperat banii doar după implicarea APCSP.

n procesul de examinare a reclamației, a fost citat agentul economic pentru a oferi explicații pe cazul dat. În continuare agentul economic a contactat consumatorul pentru a soluționa amiabil problema dată, restituindu-i consumatorului suma integrală pentru serviciul turistic procurat. Consumatorul a rămas mulțumit indicând în declarație, că i-a fost restituită suma integrală de 15 565 lei pentru serviciul nerealizat și nu solicită răspuns în scris din partea APCSP.

06 Aug. 2026, 21:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2026, 21:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Majorările salariale din sectorul public ar putea fi amânate. Președintele Maia Sandu a declarat că este puțin probabil ca noua lege a salarizării să intre în vigoare de la 1 septembrie, întrucât Guvernul trebuie mai întâi să stabilească dacă dispune de resursele financiare necesare.

În cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV, șeful statului a explicat că autoritățile au clarificat abia acum politica fiscală, iar Executivul urmează să estimeze veniturile suplimentare pe care aceasta le va genera și să le compare cu costurile implementării noii legi a salarizării.

„Nu cred că se reușește de la 1 septembrie, pentru că suntem în august. Acum s-au clarificat lucrurile în raport cu politica fiscală și o să vedem care sunt resursele estimate de Guvern pe care această politică fiscală le va produce și, respectiv, cum aceste resurse se compară cu costul legii salarizării”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit președintelui, Guvernul ar putea interveni asupra proiectului legii salarizării pentru a-l ajusta la posibilitățile bugetare, astfel încât cheltuielile prevăzute să corespundă veniturilor estimate.

„S-ar putea să mai intervină Guvernul și pe proiectul legii salarizării, ca să le aducă în concordanță, pentru că e nevoie să coincidă cifrele aici”, a afirmat șefa statului.

Maia Sandu și-a exprimat însă speranța că majorările vor fi aprobate cât mai curând, chiar dacă nu vor putea fi aplicate de la începutul lunii septembrie.

Președintele a precizat că, în următoarele săptămâni, Guvernul urmează să opereze ajustările necesare la proiectul legii salarizării, iar după revenirea Parlamentului din vacanță documentul ar urma să fie inclus pe agenda Legislativului pentru examinare.