În ultimele ore de mandat Donald Trump a grațiat 143 de persoane, printre care și fostul său consilier Steve Bannon

23 Ian. 2021, 09:29
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Realitatea.md
23 Ian. 2021, 09:29 // Au Bani //  Realitatea.md

Donald Trump ar fi grațiat 143 de persoane în ultimele ore ale mandatului său de președinte, iar printre cei care au primit iertarea prezidențială se numără fostul său strateg Steve Bannon, dar și celebrități precum rapperul Lil Wayne și persoane cu condamnări pentru fapte grave de corupție. Totuși, Donald Trump n-ar fi mers până într-acolo, încât să-și acorde preventiv grațiere sieși și membrilor familiei sale, scrie The Washington Post. Nici avocatului său, Rudy Giuliani, căzut în dizgrație, nu i-ar fi acordat grațiere.

Foto: ABC11 Raleigh-Durham

Există însă niște prevederi ambigue în Constituție care i-ar permite președintelui să acorde grațieri „secrete”, fără a fi nevoit să le anunțe public și nici măcar să notifice Congresul, spun experți citați de The Guardian.

Înainte de a semna actele, cu puțin înainte de miezul nopții, președintele și-a petrecut ziua de marți frământându-se dacă să-i acorde sau nu clemență și lui Steve Bannon, fostul său colaborator apropiat, care este acuzat că a delapidat fonduri de caritate destinate construirii zidului de la granița cu Mexicul, au declarat surse de la Casa Albă citate de presa americană.

Fostul primar din Detroit, Kwame Kilpatrick, care ispășea o pedeapsă cu 28 de ani închisoare pentru corupție, beneficiază, de asemenea de iertare prezidențială, scriedigi24.

Printre alți grațiați se numără, potrivit Reuters, și Elliott Broidy, un fost activist care a strâns fonduri pentru Trump și care a recunoscut că a făcut ilegal lobby pe lângă guvernul SUA pentru a scăpa de o anchetă de care era vizat într-un scandal uriaș de corupție din Malaezia.

Cine este Steve Bannon

În  ceea ce-l privește pe Steve Bannon, fostul strateg al campaniei lui Donald Trump din 2016, acesta urma să fie judecat în mai, după ce a fost arestat anul trecut în august, pe un iaht de lux în largul coastelor statului Connecticut, fiind acuzat că a delapidat peste un milion de dolari dintr-o campanie desfășurată online, We Build the Wall (Noi construim zidul), pe care i-ar fi folosit pentru a-și acoperi cheltuieli personale în valoare de sute de mii de dolari.

Steve Bannon, un ideolog de extremă-dreapta și susținător al supremației albilor, a fost fondatorul site-ului Breitbart, de aceeași orientare politică. A fost principalul consilier al lui Trump în primele sale 8 luni de mandat și strateg-șef la Casa Albă.  Contul lui Bannon pe Twitter a fost șters de pe Twitter, în noiembrie anul trecut, după ce acesta a chemat la decapitarea doctorului Anthony Fauci și a fostului director FBI, Christopher Wray.

Relațiile dintre el și Trump s-au răcit după ce fostul consilier a părăsit Casa Albă și a făcut remarci critice la adresa președintelui într-o carte. Trump a spus că Bannon „și-a pierdut mințile”.

Grațierea prezidențială și actele de clemență nu implică nevinovăția persoanelor respective. Președinții se folosesc adesea de această prerogativă, la sfârșitul mandatului lor, pentru a-și ajuta aliații și donatorii. Numai că Donald Trump a dus la extrem această posibilitate. Printre alte persoane grațiate anterior se numără Michael Flynn, Roger Stone, George Papadopoulos și Paul Manafort, toți condamnați în urma anchetei privind intervenția Rusiei în alegerile americane din 2016, dar și Charles Kushner, tatăl ginerelui și consilierului său Jared Kushner, condamnat pentru fraudă.

Donald Trump ar vrea să-și facă partid

Donald Trump ar urma să părăsească Washingtonul miercuri dimineață, cu câteva ore înainte de învestirea lui Joe Biden ca al 46-lea preeșdinte al SUA. Trump va merge la reședința sa din Florida, în condițiile în care ar putea fi investigat de-acum pentru afacerile sale, dar și în Senat îl așteaptă un proces legat de implicarea în asaltul asupra Capitoliului din 6 inauarie, pentru care a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților.

Dacă Trump va fi găsit vinovat în Senat, i-ar putea fi interzis dreptul de a candida din nou la președinție în 2024, în condițiile în care, potrivit unor surse citate de The Wall Street Journal, s-ar pregăti să-și lanseze propriul partid care ar urma să se numească Partidul Patrioților (Patriot Party).

07 Aug. 2026, 13:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 13:15 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan respinge ideea că agenții imobiliari ar fi responsabili pentru scumpirea apartamentelor din Chișinău. Șeful Guvernului susține că intermediarii nu dispun de resursele necesare pentru a cumpăra zeci de locuințe și a limita artificial oferta, însă admite că trebuie verificat comportamentul companiilor de construcții.

„Un agent imobiliar este un intermediar. El vede un vânzător, vede un cumpărător și primește un comision. Ideea că agenții imobiliari cumpără zeci de apartamente, fiecare costând sute de mii de dolari, și plasează milioane de lei doar pentru a limita oferta este un mit”, a declarat Tofan în cadrul Forumului Diasporei, unde premierul a fost întrebat despre explozia prețurilor pe piața imobiliară din Capitală.

Premierul a afirmat că o asemenea strategie nu ar fi viabilă din punct de vedere economic. În schimb, acesta a admis că unele companii de construcții ar putea amâna scoaterea apartamentelor la vânzare dacă prețurile de pe piață nu corespund așteptărilor lor.

„Poate să fie vorba despre companiile de construcții care rețin oferta pentru că li se pare că prețul nu este suficient de mare. Dar, cu siguranță, problema nu este în agenții imobiliari”, a punctat șeful Executivului.

Tofan a precizat că autoritățile trebuie să intervină dacă sunt identificate abuzuri sau posibile înțelegeri de cartel. Totuși, premierul a avertizat că nu trebuie trase concluzii înainte de realizarea unei analize bazate pe date.

„Acolo unde sunt abuzuri, trebuie să intervenim. Dacă avem indicii de cartel, trebuie să intervenim. Dar ezit să sar la concluzii până când avem diagnoza bine pusă la punct”, a spus Tofan.

Premierul s-a arătat rezervat și față de eventuala taxare suplimentară a apartamentelor care nu sunt date în chirie. Potrivit acestuia, o asemenea măsură i-ar putea afecta inclusiv pe moldovenii din diasporă care și-au cumpărat cu greu o locuință, dar nu dispun încă de bani pentru reparație.

Tofan a susținut că amenajarea completă a unui apartament în Chișinău poate ajunge la aproximativ 1.000 de euro pentru un metru pătrat, dacă sunt incluse mobilierul, instalațiile electrice și lucrările sanitare.

„Unii au cumpărat un apartament cu banii adunați cu greu în Italia sau Portugalia, dar încă nu au bani pentru reparație. Iar noi vrem deja să-i taxăm pentru că nu îl dau în chirie. Trebuie să fim foarte atenți să nu speriem diaspora și oamenii care și-au strâns cu greu bani pentru o locuință”, a declarat premierul.

Șeful Guvernului a promis că eventualele intervenții pe piața imobiliară vor fi analizate în baza cifrelor, dar a avertizat că măsurile luate în grabă ar putea produce efecte mai grave decât problema pe care încearcă să o rezolve.

Pentru a ilustra riscurile intervențiilor economice, Tofan a invocat situația industriei uleiului. Potrivit premierului, Republica Moldova a trecut de la statutul de exportator important la cel de importator de ulei de floarea-soarelui, după ce măsurile aplicate pentru protejarea unei părți a pieței ar fi afectat industria de procesare.

„Dacă încerci uneori să repari ceva, poți face mult mai mult rău. În economie, lucrurile sunt foarte interconectate”, a conchis Vasile Tofan.

Locuințele din Republica Moldova continuă să se scumpească, deși creditarea ipotecară a încetinit. Potrivit celui mai recent Raport de evaluare a stabilității financiare al Băncii Naționale a Moldovei, prețurile de ofertă ale imobilelor rezidențiale au crescut în primul trimestru din 2026 cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 2,8% comparativ cu trimestrul precedent.

Indicele prețurilor bunurilor imobile rezidențiale, calculat de BNM în baza prețurilor de ofertă, a ajuns la 233%, confirmând menținerea tendinței ascendente pe piață.

Scumpirile au continuat în pofida reducerii cererii finanțate de bănci. Volumul creditelor ipotecare noi a coborât la 2,4 miliarde de lei, cu 15,8% mai puțin decât în primul trimestru din 2025 și cu 12,8% sub nivelul din ultimele trei luni ale anului trecut.

Datele sugerează că avansul prețurilor nu mai poate fi explicat exclusiv prin creditarea ipotecară. Evoluția poate fi influențată și de oferta limitată, achizițiile realizate din economii proprii, inclusiv de către diasporă, costurile de construcție și comportamentul dezvoltatorilor. BNM nu atribuie însă creșterea unui singur factor.