Miliardarul Rinat Ahmetov anunță că a rupt orice legătură cu Rusia: „Putin e un criminal de război”

06 Mart. 2022, 12:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mart. 2022, 12:52 // Actual //  bani.md

Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul clubului de fotbal Șahtior Donetsk, a anunțat că a rupt orice legătură cu Rusia și că nu mai are nicio afacere în această țară.

Ahmetov susține că nu mai are nicio afacere în Rusia și nici măcar active în această țară pe care o prezintă ca fiind agresoare.

„Rusia este un stat agresor și Putin este un criminal de război deoarece Ucraina mereu a fost o țară pacifistă și nu a atacat pe nimeni. Acum, orașele și infrastructura noastră sunt distruse, civilii mor și suferă. Orice contact cu Rusia s-a rupt! Controlul asupra afacerilor de acolo este pierdut. Acum nu am niciun interes și nici active acolo”, a spus Ahmetov pentru Epravda.com.ua.

De asemenea, Ahmetov a menționat că sprijină armata Ucrainei în această perioadă în care Rusia a invadat țara.

„Ajut Ucraina și armata pentru a apăra suveranitatea țării noastre și să câștige, iar pe ucraineni îi ajut să reziste”, a mai spus Ahmetov.

Averea lui Rinat Ahmetov este estimată de Forbes la 5.7 miliarde de dolari. Despre el, presa internațională a scris că a avut strânse legături cu Rusia și și-a clădit o bună parte din avere pe seama acestora.

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.