Mai puțini refugiați pe teritoriul Republicii Moldova. Pleacă spre alte destinații

14 Mart. 2022, 17:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Mart. 2022, 17:08 // Actual //  MD Bani

Guvernul Republicii Moldova anunță că numărul refugiaților din Ucraina aflați în Republica Moldova a început să scadă. Potrivit informațiilor, începând cu 8 martie 2022, țara noastră înregistrează o scădere a numărului de refugiați din țara vecină.

„Dacă pe 08.03.2022, Centrul Unic de Gestionare a Crizei anunța despre un număr de 128.759 de refugiați, astăzi, 14.03.2022, numărul total al cetățenilor din țara vecină este de 102.836.”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Conform comunicatului, tendința de scădere se datorează efortului de a ajuta cetățenii din Ucraina să ajungă în țări ale Uniunii Europene. În prezent, refugiații sunt transportați pe cale rutieră, feroviară și aeriană către alte destinații. Astfel, în perioada 8-13 martie (ora 18.00) au fost efectuate 242 de curse cu autocarele și transportate peste 8.000 de persoane. Alte peste 4.000 de persoane din Ucraina au ajuns în România cu trenurile comerciale și cursa specială Căușeni – Chișinău – Iași, organizată de Centrul Unic de Gestionare a Crizei. De asemenea, în perioada 8-14 martie 2022 au fost organizate curse aeriene spre Israel, Bulgaria, Turcia și Germania, destinații spre care au călătorit peste 1400 de refugiați.

De asemenea, cetățenii ajunși în Moldova din Ucraina continuă să plece spre alte destinații și cu automobilele personale sau sunt ajutați de cetățenii Republicii Moldova să treacă frontiera cu România.  

Dintre cei 102.836 de refugiați aflați azi în Republica Moldova, 48.405 sunt copii. În țară activează 96 de centre de plasament autorizate, 2 – adăposturi de urgență și centre organizate de Ministerul Afacerilor Interne. Mai mulți refugiați sunt cazați în pensiuni, hoteluri și casele cetățenilor Republicii Moldova. În centrele de plasament autorizate mai sunt peste 4.000 de locuri disponibile.

 

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.