Socialiștii sunt terminați! Budianschi dă de pământ cu inițiativa de reducere a accizei și TVA la carburanți: Populism

26 Mart. 2022, 12:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Mart. 2022, 12:19 // Actual //  bani.md

Inițiativa privind reducerea accizei și a TVA pentru produsele petroliere anunțată de opoziția parlamentară nu este viabilă din punct de vedere economic și este țintită spre persoanele care acceptă o abordare populistă, a declarat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi la emisiunea „Rezoomat” de la RliveTV

 Dacă reducem acciza sau TVA la produsele petroliere, de reduceri vor beneficia și cei care-și permit să achite 30 de lei litrul. Eu sunt adeptul ajutorului țintit, altfel orice reducere a unei cheltuieli presupune și o reducere a unui beneficiu. Accizele și TVA asigură o parte din veniturile de la buget și dacă le redice scad și cheltuielile. Opoziția este cea care spune că reducem taxele și tot opoziția cere majorarea salariilor. Asta nu asigură echilibru. Sunt niște solicitări doar pentru a veni cu propuneri, care nu sunt fundamentate, economic nu sunt viabile și sunt țintite pentru persoanele care acceptă o abordare populistă”, a precizat Budinaschi.

Deputații socialiști au propus un set de măsuri care vor reduce prețul combustibilului. A fost întocmit un proiect care prevede reducerea cu 50% a accizelor la combustibil, ceea ce va însemna o reducere cu 1,50 lei a prețului motorinei și cu 3,50 lei a prețului benzinei. Scutirea de TVA la importul de combustibili va reduce prețul cu 4,5 lei pe litrul de motorină și cu 4,62 lei pe litrul de benzină. Proiectul a fost discutat cu oameni de afaceri, precum și cu specialiști fiscali. Acest proiect este bine argumentat”, se arată în propunerea socialțitilor.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

20 Iun. 2026, 11:22
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
20 Iun. 2026, 11:22 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Anastasia Taburceanu, fosta purtătoare de cuvânt a premierului Natalia Gavrilița și verișoara președintei Maia Sandu, a confirmat pentru Mlive că activează în cadrul Î.S. „MoldATSA”, unde prestează servicii de comunicare.

Potrivit acesteia, colaborarea nu este realizată prin intermediul unei companii, ci în baza unui contract individual.

„Lucrez pentru MoldATSA, e adevărat. Prestez servicii de comunicare pentru instituție”, a declarat Taburceanu pentru sursa citată.

Întrebată despre modalitatea angajării, aceasta a precizat că pentru funcția ocupată nu a fost organizat un concurs.

„Pentru această poziție nu a fost organizat concurs, deoarece procedurile instituite permit angajarea pe anumite funcții în baza CV-ului și a experienței profesionale relevante”, a explicat Taburceanu.

Ea a respins, totodată, informațiile potrivit cărora serviciile ar fi prestate prin intermediul unei companii și a oferit detalii despre remunerația pe care o primește.

„Nu este adevărat, nu se fac plăți către nicio companie. Sunt achitată eu în baza contractului. Salariul meu de funcție este de 25.700 de lei, la care se adaugă suplimente pentru stagiu și volum de lucru”, a declarat aceasta.

Subiectul a apărut după ce redacția Mlive a anunțat că a primit informații de la persoane care susțin că sunt angajați ai întreprinderii și care au solicitat verificarea unor posibile plăți efectuate din bani publici către Anastasia Taburceanu.

Declarațiile vin în contextul scandalului din jurul conducerii MoldATSA, după suspendarea directorului întreprinderii, Dumitru Vangheli, și apariția unor investigații privind angajările și cheltuielile din cadrul instituției.