Rusia anunţă că va taia azi o parte din gazele livrate către Germania. Reacţia guvernului german

01 Iun. 2022, 07:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Iun. 2022, 07:59 // Actual //  bani.md

Rusia este pe cale să întrerupă furnizarea de gaze naturale către clienţii germani ai Shell. Gazprom, gigantul energetic rus, a declarat marţi că va suspenda exporturile de gaze naturale către Shell începând de miercuri, deoarece compania nu a efectuat plăţi în ruble.

„Shell Energy Europe Limited a notificat Gazprom Export LLC că nu intenţionează să efectueze plăţile în conformitate cu contractul de furnizare de gaze către Germania în ruble”, a precizat Gazprom într-un comunicat pe contul său de Telegram.

Gazprom a precizat că Shell ar pierde până la 1,2 miliarde de metri cubi de gaz anual – doar o mică parte din cei 95 de miliarde de metri cubi pe care ţara îi consumă anual, potrivit Ministerului german al Economiei.

Dar mişcarea Gazprom este totuşi de natură să zdruncine industria germană, care se bazează foarte mult pe gazul de la Moscova. Ţara a reuşit deja să reducă ponderea Rusiei în importurile sale de gaze la 35%, de la 55% înainte de începerea războiului.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat pentru CNN Business că acesta „monitorizează situaţia foarte atent”.

„Securitatea aprovizionării este garantată”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Anunţul Gazprom vine la doar o zi după ce a anunţat că va opri livrările de gaze către compania energetică daneză Ørsted şi firma olandeză GasTerra şi la câteva săptămâni după ce a închis robinetele către Polonia, Bulgaria şi Finlanda.

În martie, preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat că va întrerupe livrările de gaze către ţările „neprietenoase” care refuză să plătească în ruble, în loc de euro sau dolari, aşa cum este prevăzut în contracte.

e atunci, Gazprom a oferit clienţilor o soluţie. Cumpărătorii ar putea face plăţi în euro sau dolari într-un cont Gazprombank din Rusia, care ar converti apoi fondurile în ruble şi le-ar transfera într-un al doilea cont din care s-ar face plata către Rusia. Însă multe companii europene, inclusiv Shell Energy, au refuzat.

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.