Șeful Sberbank crede că economia Rusiei va avea nevoie de un deceniu pentru a reveni la nivelul din 2021

17 Iun. 2022, 18:04
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
17 Iun. 2022, 18:04 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Economia Rusiei ar putea avea nevoie de un deceniu pentru a reveni la nivelul la care era în 2021, înainte de impunerea sancţiunilor internaţionale, în condiţiile în care aceste sancţiuni au şters jumătate din schimburile comerciale ale Rusiei, a declarat vineri directorul general de la Sberbank, German Gref, transmite Reuters.

După ce Moscova a trimis trupe în Ucraina, la data de 24 februarie, statele occidentale au impus cele mai dure sancţiuni economice cu care Rusia s-a confruntat în istoria modernă. Imediat după anunţarea sancţiunilor occidentale, activele ruseşti au avut de suferit iar preţurile de consum au explodat, ceea ce a determinat autorităţile ruse să introducă restricţii asupra mişcărilor de capital, să majoreze dobânzile şi să restrângă capacitatea investitorilor străini de a-şi vinde activele din Rusia, scrie Agerpres.

German Gref, a cărui bancă este cea mai importantă instituţie financiară din Rusia, controlând majoritatea depozitelor şi împrumuturilor către companii, a estimat vineri că ţările care au impus sancţiuni Rusiei erau responsabile pentru 56% din exporturile şi 51% din importurile sale.

„Există o ameninţare la adresa a 15% din Produsul Intern Brut al ţării. În consecinţă, şi dacă nu facem nimic, am putea avea nevoie de aproximativ un deceniu pentru a readuce economia la nivelul din 2021”, a spus German Gref la forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg (SPIEF).

Sancţiunile impuse băncilor ruseşti au dus la diminuarea tranzacţiilor financiare cu instituţiile financiare din străinătate în timp ce Rusia este de asemenea împiedicată să primească echipamente şi componente esenţiale pentru industriile sale auto, energie şi aeronautică.

Potrivit lui German Gref, livrările cargo au scăzut de şase ori în timp ce transporturile pe mare şi pe calea aerului sunt de asemenea obstrucţionate deoarece sancţiunile au împiedicat companiile aeriene ruseşti să zboare spre vest iar navele maritime sub pavilion rusesc nu au voie să intre în porturile UE.

Deşi admit că există unele obstacole, oficialii ruşi susţin că economia performează mai bine decât se estima iniţia, în timp ce diversificarea unor livrări şi preţurile mai mari la energie, care provenind în parte şi de pe urma sancţiunilor, aduc venituri mai mari la bugetul statului.

Pe măsură ce Uniunea Europeană se pregăteşte să renunţe la combustibilii fosili ruseşti în 2027, Rusia şi-a reorientat peste jumătate din livrările sale de petrol spre Asia, a declarat Alexander Dyukov, directorul companiei petroliere Gazprom Neft, tot la forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg.

La rândul său, Dmitry Pankov, director general la Delo Group, care operează principalul operator feroviar de transport marfă din Rusia, Transcontainer, precum şi firma Global Ports, care are terminale maritime în zonele de nord-vest, extremul orient şi sudul Rusiei, a spus că deşi tendinţa de scădere a livrărilor cargo continuă, au început să apară clienţi asiatici. „Nu sunt mari companii globale de transport cargo ci mai ales operatori locali”, a spus Dmitry Pankov la SPIEF.

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.