Măsură drastică pentru rușii care vor intra în Ucraina. Vor avea nevoie de viză

17 Iun. 2022, 17:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iun. 2022, 17:32 // Actual //  bani.md

Ucraina va introduce un regim de vize pentru cetăţenii ruşi începând de la 1 iulie, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după aproape patru luni de la declanşarea invaziei ruse asupra ţării sale, informează Agerpres, care citează AFP şi Reuters.

Guvernul ucrainean urmează să adopte în cursul zilei o decizie oficială în acest sens „pentru a contracara ameninţările fără precedent la securitatea naţională, suveranitatea şi integritatea teritorială a statului nostru”, a precizat şeful statului pe Telegram.

Această decizie importantă va pune capăt călătoriilor fără viză pentru cetăţenii ruşi, care erau în vigoare de la obţinerea independenţei faţă de URSS, în 1991.

„Pe fondul războiului lansat de Rusia, este necesar să întărim controlul asupra intrării cetăţenilor ruşi în Ucraina. Securitatea este prioritatea”, a adăugat şeful administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak. Aceste două foste republici slave, care au o frontieră comună de aproape 2.300 km, sunt de asemenea apropiate de legăturile familiale între cetăţeni.

Numărul de ruşi care călătoresc în Ucraina a scăzut puternic de la anexarea în 2014, de către Moscova, a peninsulei ucrainene Crimeea, urmată de un război cu separatiştii proruşi în estul Ucrainei susţinuţi de Kremlin. Dacă în 2013 10,8 milioane de ruşi vizitaseră ţara vecină, această cifră a scăzut la 2,5 milioane în 2014, iar apoi la 1,5 milioane pe an din 2015 şi până în 2019, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al gărzilor de frontieră ucrainene Andrii Demcenko.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

08 Aug. 2026, 10:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 10:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Consiliul Concurenței a trecut la analiza aprofundată a tranzacției prin care „Moldretail Group” SRL, operatorul mai multor rețele de magazine din Republica Moldova, intenționează să preia controlul asupra „Honest Company” SRL, compania care gestionează magazinele „Merci”.

Autoritatea de concurență a dispus investigarea operațiunii în Faza a II-a, după ce examinarea preliminară a scos la iveală o serie de îngrijorări privind efectele tranzacției asupra piețelor de achiziționare și comercializare cu amănuntul a produselor preponderent alimentare.

„Moldretail Group” operează rețelele „Linella”, „Fidesco”, „Cip Market”, „Bravo” și „Slavena Megamarket”. Preluarea „Honest Company” ar adăuga în portofoliul grupului și magazinele care activează sub marca „Merci”.

Potrivit Consiliului Concurenței, tranzacția ar putea conduce la consolidarea unei poziții dominante pe piața aprovizionării rețelelor comerciale cu produse alimentare. Autoritatea examinează inclusiv riscul ca unii furnizori care colaborează cu „Honest Company”, dar nu livrează produse rețelelor deținute de „Moldretail Group”, să piardă accesul la anumite piețe de desfacere.

O altă îngrijorare vizează comerțul cu amănuntul. Prin preluarea magazinelor „Merci”, grupul ar putea obține sau consolida o poziție dominantă în anumite zone geografice, unde numărul concurenților și alternativele disponibile consumatorilor sunt mai reduse.

Investigația aprofundată urmează să se desfășoare în termen de până la 90 de zile lucrătoare. Consiliul Concurenței precizează că trecerea la Faza a II-a nu înseamnă automat că tranzacția va fi declarată incompatibilă cu mediul concurențial. Procedura presupune evaluarea detaliată a efectelor posibile înaintea adoptării unei decizii finale.

Totodată, „Moldretail Group” poate propune angajamente sau măsuri prin care să înlăture îndoielile autorității. În funcție de rezultatele analizei, Consiliul Concurenței poate autoriza tranzacția, o poate aproba cu anumite condiții sau o poate interzice.

Grupul de afaceri din spatele „Moldretail Group” este asociat familiei omului de afaceri Vasile Dragan. În anul 2014, „Ducates Grup” SRL a preluat rețeaua „Unimarket”, gestionată ulterior de „Moldretail Group”. În același an, firmele familiei Dragan au preluat și spațiile comerciale ale „Stati-Market”, companie care administra magazinele „Pyaterochka”.

Familia Dragan deține afaceri în industria vinului din Republica Moldova, Rusia și Italia, precum și participații în compania „Carmez”. Potrivit unei estimări publicate anterior de „Delovoy Petersburg”, averea lui Vasile Dragan în Rusia s-ar ridica la aproximativ 1,2 miliarde de ruble, echivalentul a circa 19 milioane de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!