Pepene galben cu nivelul ridicat de nitrați! ANSA retrage din comerț un lot de 2416 kg

11 Iul. 2022, 15:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Iul. 2022, 15:09 // Actual //  MD Bani

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că a depistat un lot de pepene galben de import, în mărime de 2416 kg, cu depășirea nivelului admisibil al conținutului de nitrați.

Astfel, pentru a asigura consumatorii cu produse alimentare sigure și inofensive, s-a dispus, în mod urgent, retragerea pepenilor galbeni plasați pe piață și interzicerea comercializării acestora.

„Odată cu apariția fructelor și legumelor de sezon, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor își intensifică controalele în baza Programului de monitorizare și supraveghere, iar consumatorii sunt îndemnați să procure produse alimentare din locuri autorizate/înregistrate oficial”.

De menționat că, comercianții trebuie să dețină acte prin care să confirme inofensivitatea produselor vegetale pe care le comercializează și anume: rapoarte de încercări efectuate de un laborator acreditat sau certificatul de inofensivitate, pe care, la solicitare, să le prezinte consumatorului.

În cazul în care se depistează produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție la Agenție, la nr. de telefon: 0(22) 26 46 43; Linia Verde: 0 800 800 33; Viber: 067675544; e-mail: sesizare@ansa.gov.md.

Realitatea Live

13 Dec. 2025, 10:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Dec. 2025, 10:19 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Parlamentul a votat în prima lectură proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2026, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Documentul prevede indexarea pensiilor și a prestațiilor sociale cu 6,8% începând cu 1 aprilie 2026, iar peste 665.000 de persoane vor beneficia de pensii în anul viitor.

Potrivit proiectului, alocația la naștere va crește până la 21.886 de lei, sprijin de care vor beneficia anual aproximativ 36.000 de copii. Totodată, peste 78.000 de copii cu vârsta de până la doi ani vor primi o indemnizație lunară de 1.000 de lei.

Veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2026 sunt estimate la 51,45 miliarde de lei, cu 4,2% mai mult față de anul curent. Ponderea acestora în PIB este de 13,6%, atât pe partea de venituri, cât și pe cea de cheltuieli.

Comparativ cu anul 2025, cea mai mare creștere se înregistrează la alocațiile pentru protecția socială în cazuri excepționale, pentru care sunt prognozate cheltuieli de 2,49 miliarde de lei, cu 23,9% mai mult. Majorarea este determinată, în principal, de creșterea fondurilor pentru ajutorul social acordat familiilor defavorizate, estimate la 580,37 milioane de lei, și pentru reducerea vulnerabilității, cu alocări prognozate de 1,91 miliarde de lei.

Cea mai mare pondere în structura cheltuielilor BASS o au alocațiile pentru protecția persoanelor în etate, care reprezintă 66,5% din total, respectiv 34,18 miliarde de lei, cu 11,2% mai mult decât în 2025. Pentru protecția socială a persoanelor cu dizabilități sunt prevăzute 5,9 miliarde de lei, ceea ce constituie 11,6% din totalul cheltuielilor.

În același timp, fondurile destinate protecției familiei și copilului vor depăși 4,9 miliarde de lei, în creștere cu 2,1% față de anul precedent, acest subprogram având o pondere de 9,6% din cheltuielile totale ale BASS.

Pentru sprijinirea familiilor și facilitarea revenirii femeilor pe piața muncii, bugetul prevede crearea a 2.000 de noi locuri de creșă pentru copiii de până la trei ani. Totodată, protecția victimelor violenței în familie rămâne o prioritate, fiind planificată deschiderea unor noi centre de adăpost pentru femei și fete în Telenești, Ștefan Vodă și Cahul.

După definitivare și includerea propunerilor deputaților, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2026 urmează să fie supus examinării Parlamentului în lectura a doua.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII