Țara care se opune reducerii consumului de gaze cu 15%, cum cere UE

21 Iul. 2022, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Iul. 2022, 05:00 // Actual //  bani.md

Guvernul spaniol a declarat miercuri că se opune reducerii consumului de gaze cu cel puţin 15%, dorit de Bruxelles pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, apreciind că această măsura nu este neapărat „justă” şi nici „eficientă”, relatează France Presse.

„Spania nu sprijină această propunere”, a declarat ministrul spaniol pentru tranziţia ecologică, Teresa Ribera, într-o conferinţă de presă, exprimându-şi regretul că această măsură nu a făcut obiectul unei dezbateri în prealabil.

„Ne vom opune impunerii unor obligaţiilor care depăşesc, ca eforturi, ceea ni se potriveşte”, a asigurat ea.

Comisia Europeană a cerut miercuri Celor 27 de state membre să-şi reducă voluntar cererea de gaze în cursul următoarelor opt luni, dezvăluind un arsenal de măsuri destinat să permită UE să înfrunte o eventuală întrerupere a aprovizionării cu gaze ruseşti.

Acest plan, care urmează să fie discutat în 26 iulie în cursul unui Consiliu european, prevede în mod concret ca fiecare ţară să facă „tot posibilul” pentru a-şi reduce cu cel puţin 15% între august 2022 şi martie 2023 consumul de gaze în raport cu media ultimilor cinci ani.

În caz de „risc substanţial de penurie gravă sau de cerere excepţional de ridicată” şi dacă eforturile voluntare nu sunt suficiente, un mecanism de alertă ar putea activat, după consultarea statelor, cu scopul de a stabili „obiective constrângătoare”, care să permită să facă acest obiectiv de 15% „constrângător”.
Potrivit Teresei Ribera, această măsură nu este în mod necesar cea mai eficientă, sau cea mai justă.”Familiile spaniole nu vor suferi întreruperi în furnizarea gazelor sau a electricităţii în locuinţele lor”, a promis ea, adăugând că „Spania va apăra poziţia industriei spaniole”.

Totuşi, ministrul spaniol a spus că ţara sa vrea să dea dovadă de solidaritate cu ceilalţi membri ai UE.
„Ştim că numeroşi parteneri europeni trec printr-o perioadă dificilă şi aşteaptă toamna şi iarna cu o mare nelinişte. Vrem să ajutăm, punând toate infrastructurile noastre” în serviciul UE, a concluzionat ea.

23 Iun. 2026, 14:02
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Iun. 2026, 14:02 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Proprietății Publice (APP) a dispus un control amplu la Î.S. „MoldATSA”, după apariția în spațiul public a informațiilor cu privire la nivelul de remunerare din cadrul întreprinderii. Instituția anunță că, în cazul în care vor fi constatate abateri de la legislație, va insista asupra recuperării sumelor achitate nejustificat, anunță agenția într-un comunicat de presă. ba mai mult, instituția anunță verificări la 21 de entități ale statului.

Potrivit informațiilor APP, Comisia de cenzori a întreprinderii a fost mandatată să efectueze o verificare detaliată a modului în care au fost aplicate prevederile legale în procesul de salarizare.

„În cazul în care comisia va constata depășirea limitelor stabilite de actele normative, fondatorul va insista asupra recuperării sumelor achitate nejustificat, în strictă conformitate cu legislația în vigoare”, precizează APP.

Instituția menționează că informațiile și sesizările apărute recent în spațiul public privind salariile de la MoldATSA au generat preocupări legitime în rândul cetățenilor. În acest context, noii conduceri a întreprinderii i s-a solicitat să analizeze politicile interne de salarizare și să se asigure că acestea sunt aplicate în deplină conformitate cu legislația.

APP precizează că verificările sunt în desfășurare și urmează să fie finalizate în aproximativ trei săptămâni. După prezentarea concluziilor, instituția va decide măsurile care se impun și, dacă va fi necesar, va sesiza autoritățile competente.

Totodată, Agenția subliniază că stabilirea salariilor individuale este responsabilitatea conducerii executive a întreprinderii, iar fondatorul nu aprobă remunerațiile angajaților și nu intervine în activitatea operațională curentă.

„MoldATSA” are un rol esențial în asigurarea siguranței navigației aeriene, iar APP consideră justificată o remunerare adecvată pentru specialiștii care activează într-un domeniu cu responsabilități și riscuri sporite. Cu toate acestea, instituția insistă că sistemul de salarizare trebuie să respecte limitele prevăzute de legislație.

Scandalul de la MoldATSA  a izbucnit săptămâna trecută după ce au ieșit la iveală detalii cu privire la fosta consilieră pe comunicare a premierului Natalia Gavrilița, Anastasia Taburceanu că a fost angajată la MoldATSA  fără concurs cu o remunerare de 120 de miii de lei lunar doar în anul 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!