Occidentul s-a săturat de jocul la două capete cu care cochetează Turcia şi trece la atac

08 Aug. 2022, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Aug. 2022, 17:49 // Actual //  bani.md

Întâlnirea dintre preşedintele Turciei şi Vladimir Putin a întins nervii liderilor vestici la maxim după ce cei doi şefi de stat au căzut de acord pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale dintre cele două ţări. Oficialii occidentali ameninţă Turcia cu retragere companiilor şi băncilor internaţionale din ţară, dacă Recep Erdogan îl va ajuta pe liderul de la Kremlin să evite sancţiunile europene, se arată într-o analiză Financial Times.

UE n-a lansat în mod oficial încă nicio discuţie pe tema problemei Putin-Erdogan şi contra-măsurile care s-ar putea lua în cazul Turciei. Impunerea unor sancţiuni împotriva Turciei reprezintă o problemă pentru Comunitatea Europeană, care deja are opinii împărţite privind modul în care trebuie tratată ţara.

Totuşi, chiar şi în lipsa unui acord la nivel european, anumite state membre tot ar putea implementa o serie de măsuri individuale.

„Unele ţări pot cere restricţii privind comerţul sau limitarea finanţării acestei ţări prin intermediul companiilor care operează acolo. Dacă Turcia o să ajute Rusia nu este exclusă nicio măsură punitivă”, a declarat un oficial.

Aluziile privind represaliile economice împotriva Turciei vin după ce Ucraina a interceptat un document de la Moscova care prezintă modalităţi prin care Rusia se poate evita sancţiunile prin intermediul băncilor turceşti.

Washingtonul a avertizat că orice ţară care va încerca să ajute Rusia va fi şi ea lovită de sancţiuni.

Săptmâna trecută Alexander Novak, cel mai important oficial rus în domeniul energiei, a anunţat că Turcia este gata să-i plătească Rusiei gazul în ruble. Cooperarea dintre cele două ţări merge mai departe iar Putin şi Erdogan mizează pe dezvoltarea relaţiilor bancare dintre Rusia şi Turcia.

Cu toate acestea, Turcia este puternic integrată în sistemul financiar occidental, iar în ţară activează mari companii internaţionale care investesc miliarde anual. Dacă Occidentul decide să transforme retragerea companiilor într-un plan real, economia deja foarte fragilă a ţării ar putea primi o lovitură foarte grea.

Pe de altă parte, o astfel de iniţiativă ar crea probleme juridice foarte complicate şi s-ar putea lovi de opoziţia unor guverne din regiune. Mai mult, impunerea unor sancţiuni de acest gen ar putea afecta serios interesele economice ale vecinilor.

„Există riscul ca o astfel de măsură să contravină intereselor economice ale tuturor şi automat să ne trezim cu o opoziţie foarte solidă”, a mai spus oficialul.

Relaţiile diplomatice dintre Turcia şi Occident s-au deteriorat treptat pe măsură ce Erdogan s-a apropiat mai mult de Vladimir Putin. În 2020 Ankara a achiziţionat un sistem de apărare rusesc, iar recent preşedintele Turciei se opunea vehement intrării Suediei şi Finlandei în NATO.

Analiştii politici susţin că în contextul războiului dintre Rusia şi Ucraina, rolul strategic al Turciei în regiune şi controlul exercitat asupra strâmtorilor care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană au devenit extrem de importante. Din acest motiv preşedintele Turciei va continua să se joace cu nervii Occidentului.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

20 Sept. 2026, 09:49
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 09:49 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Băncile din Republica Moldova au acordat în luna august 2026 credite noi în valoare totală de 7,24 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei. Aproape două treimi din finanțări, 64,4%, au fost contractate de mediul de afaceri, iar 35,6% au revenit persoanelor fizice.

Raportat la volumul total, companiile și persoanele care desfășoară activități economice au atras aproximativ 4,66 miliarde de lei, în timp ce populația a contractat credite de circa 2,58 miliarde de lei.

Cea mai importantă categorie din sectorul de afaceri este cea a societăților comerciale nefinanciare. Acestea au contractat în august credite noi în lei în valoare de 2,359 miliarde de lei, la o rată nominală medie a dobânzii de 8,58%. În valută, volumul împrumuturilor a ajuns la 1,617 miliarde de lei, iar dobânda medie a fost de 5,02%.

Instituțiile din mediul financiar nebancar au accesat credite de 320 milioane de lei în moneda națională, la o dobândă medie de 8,32%, și echivalentul a 107 milioane de lei în valută, la o rată de 5,55%.

În cazul persoanelor fizice care practică activitate economică, creditele noi în lei au însumat 75 milioane de lei, la o dobândă medie de 9,41%. Creditele în valută au fost de aproximativ 2 milioane de lei, cu o rată nominală de 6,01%.

Pe segmentul populației, creditele de consum au rămas cele mai importante ca volum. În august, persoanele fizice au contractat asemenea împrumuturi în lei de 1,572 miliarde de lei, la o dobândă medie de 10,96%.

Creditele imobiliare noi au însumat 975 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a fost de 8,07%.

Datele BNM arată că, în structura creditelor de consum și imobiliare acordate în lei, cea mai mare pondere au avut-o împrumuturile de consum cu maturitatea între doi și cinci ani. Acestea au totalizat 1,403 miliarde de lei și au fost acordate la o dobândă medie de 10,88%.

Creditele de consum cu termen de până la 12 luni au însumat 58 milioane de lei, la o rată medie de 11,25%, iar cele cu maturitatea între unu și doi ani au ajuns la 84 milioane de lei, cu o dobândă de 10,82%.

Cele mai scumpe au fost creditele de consum cu termen de peste cinci ani: volumul acestora a fost de 26 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a urcat la 14,79%.