FMI a analizat economia Moldovei: Este sufocată de războiul Rusiei în Ucraina. Ajutor de 27 mil. USD

10 Aug. 2022, 21:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Aug. 2022, 21:29 // Actual //  bani.md

FMI a ajuns la un acord la nivel de experți cu autoritățile Republicii Moldova cu privire la finalizarea primei evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă.

Perspectivele economice ale Republicii Moldova sunt afectate în continuare de consecințele invaziei Federație Ruse în Ucraina, inclusiv de efectele cauzate de majorările prețurilor la produsele alimentare și resursele energetice, perturbările fluxurilor comerciale, afluxul de refugiați și scăderea încrederii populației.

Creșterea finanțării de către FMI și donatori joacă un rol-cheie în susținerea eforturilor autorităților de a face față acestor șocuri exogene, totodată acordând resurse suplimentare necesare pentru acoperirea cheltuielilor urgente de ordin social-economic.

Chișinău, Moldova: În perioada 20 iulie – 8 august, misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de dl Ruben Atoyan a purtat discuții la Chișinău și la distanță, de la sediul central din Washington, cu autoritățile Republicii Moldova în contextul primei evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF). Domnul Atoyan a făcut următoarea declarație:

„FMI a ajuns la un acord la nivel de experți cu autoritățile Republicii Moldova cu privire la politicile necesare pentru finalizarea primei evaluări a programului. Acest acord se preconizează a fi aprobat de către Consiliul de directori executivi al FMI în luna septembrie anul curent. După ședința Consiliului de directori executivi al FMI, Republica Moldova va putea accesa 20,65 milioane drepturi speciale de tragere (circa 27 milioane dolari SUA). Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programului se va ridica la circa 245 milioane dolari SUA.

Programul se implementează cu succes, în pofida șocurilor grave și intercorelate. Autoritățile au respectat toate criteriile de performanță, iar reformele în domeniul luptei cu corupția, promovării supremației legii, guvernanței bugetare și supravegherii sectorului financiar avansează rapid.

Autoritățile au numit în funcție procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție — acțiune importantă în contextul programului — în luna iunie, cu mult mai devreme decât s-a anticipat. Determinarea autorităților de a avansa pe calea implementării reformelor atât de necesare nu a fost știrbită de șocurile succesive, autoritățile reafirmându-și angajamentele asumate în cadrul programului, precum și fermitatea în implementarea lui.

Totuși, războiul din Ucraina continuă să afecteze semnificativ economia Republicii Moldova. Pentru anul 2022 se prognozează o stagnare a PIB-ului real. Impactul negativ al înrăutățirii perspectivelor economice globale, ruperii lanțurilor de aprovizionare și creșterii costurilor de producție este aprofundat de impactul secetei asupra producției agricole.

Creșterea inflației s-a accelerat rapid din cauza creșterii prețurilor la resursele energetice și produsele alimentare, iar cursul de schimb s-a depreciat din cauza condițiilor extrem de complicate de pe piață. Indicatorii bugetari în prima jumătate a anului 2022 au rămas robuști în urma confluenței unor venituri bugetare mai mari și a granturilor, dar și datorită neexecutării pe deplin a cheltuielilor bugetare aprobate. Faptul că băncile sunt bine capitalizate, lichide și profitabile a permis parcurgerea crizei curente într-o manieră satisfăcătoare.

În ceea ce privește politica monetară, Banca Națională a Moldovei are o abordare bazată strict pe date si statistici și aceasta s-a dovedit a fi eficientă la ancorarea așteptărilor privind inflația. De la începutul anului curent, BNM a ajustat politica monetară pentru a tempera efectele secundare ale unui nivel mai mare al inflației importate și ale întreruperilor în lanțurile de aprovizionare. În condițiile în care perspectivele inflației sunt afectate de deteriorarea mediului extern, autoritățile rămân ferme în intenția de a asigura flexibilitatea cursului de schimb, care acționează ca un amortizor de șocuri, iar intervențiile BNM se vor limita doar la atenuarea volatilității excesive și prevenirea fluctuațiilor neordonate pe piața valutară.

Rectificarea bugetului pe anul 2022, coordonată cu FMI, urmează să prevadă un volum adecvat de alocări suplimentare necesare pentru a proteja categoriile vulnerabile ale populației de impactul creșterii prețurilor la resursele energetice și produsele alimentare. Pe viitor, vor fi necesare eforturi comune pentru a soluționa problema persistentă a neexecutării pe deplin a cheltuielilor bugetare aprobate, ceea ce va eficientiza cheltuielile și va spori credibilitatea bugetului. Dată fiind probabilitatea destul de mare de materializare a riscurilor, este în continuare extrem de important de promovat politici adecvate care să fie susținute de partenerii externi prin acordarea de suport bugetar.

Perspectivele creșterii economice sunt periclitate în continuare de riscuri. Creșterea mai bruscă decât s-a anticipat a prețurilor la resursele energetice, perturbările în livrarea resurselor energetice, creșterea prețurilor la produsele alimentare pe piețele internaționale, creșterea costurilor de trai și distanța mică de la războiul din Ucraina ar putea duce la deteriorarea în continuare a situației economice și la scăderea încrederii, fapt care va impune necesitatea de luare a unor decizii dificile în materie de prioritizare a măsurilor de politici.

Implementarea cu fermitate a unui pachet de reforme cuprinzător și susținerea acordată în continuare de FMI și alți parteneri va contribui la ancorarea încrederii”.

24 Sept. 2026, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 11:00 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că ajustările tarifelor la energie trebuie făcute la timp, chiar dacă acestea presupun majorări pentru consumatori, pentru a evita acumularea datoriilor în întreprinderile din sector. Totodată, el susține că actuala ajustare a tarifelor nu va fi ultima, iar mecanismul de compensații trebuie extins și orientat mai precis către gospodăriile vulnerabile.

Potrivit lui Grosu, crizele energetice prin care Republica Moldova trece din 2021 au arătat că autoritățile trebuie să fie transparente cu populația și să nu amâne ajustarea tarifelor atunci când costurile reale cresc.

„Prima [lecție] — să fim sinceri cu cetățenii noștri și să ajustăm tarifele la timp. (…) Dacă nu le ajustezi la timp, bagi întreprinderea în datorii. Și cumva îți creează senzația: domnule, dacă amânăm mai încolo. Nu se amână, pentru că datoriile cresc, cresc, cresc și odată va trebui să le onorăm”, a declarat președintele Parlamentului.

Grosu a precizat că actuala rundă de ajustări tarifare nu va fi ultima, sugerând că tarifele vor continua să fie revizuite în funcție de evoluția costurilor din sectorul energetic.

„Această ajustare tarifară nu va fi ultima”, a spus șeful Legislativului.

În paralel, autoritățile intenționează să adapteze sistemul de compensații astfel încât ajutorul să ajungă la un număr mai mare de consumatori și să fie acordat mai țintit. Grosu a amintit că, în primii ani ai crizei energetice, mecanismul s-a concentrat în special pe consumatorii de gaze și energie termică, în timp ce gospodăriile care se încălzesc cu lemne au fost inițial mai puțin acoperite.

Potrivit acestuia, obiectivul Guvernului este majorarea numărului de beneficiari ai compensațiilor. Grosu a spus că atragerea resurselor externe pentru finanțarea sprijinului energetic se află și pe agenda discuțiilor purtate de premier în cadrul vizitei sale la New York.

Guvernul utilizează în prezent un mecanism de compensații monetare pentru consumatorii casnici, calculat în funcție de veniturile gospodăriei, costurile energetice și sursa principală de încălzire. În documentele oficiale aferente sezonului rece 2025–2026, Executivul arată că mecanismul urmărește menținerea sprijinului pentru gospodăriile vulnerabile în contextul variațiilor tarifare.