Drumul de la Leova nu-i autostradă, dar costă 3,5 mil. de euro pentru 3,5 km

28 Aug. 2022, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Aug. 2022, 17:18 // Actual //  bani.md

Una dintre ele mai importante majorări de cheltuieli prevăzute în proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2022 este la Fondul Rutier, care va crește cu circa 780 milioane lei.

Aproape o treime din această majorare de alocaţii bugetare va fi direcționată în regim de urgență pentru „implementarea proiectului de amenajare a drumului de acces către punctul de trecere (provizoriu) la frontiera de stat Republica Moldova – România în proximitatea orașului Leova”, transmite Mold-street.

Mai exact, este vorba de 251,5 milioane lei, care potrivit rectificării bugetare votate în prima lectură urmează a fi folosiţi pentru a finanţa lucrările de construcţie a drumului de acces de la punctul de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta către drumul național G99 Leuşeni-Leova, ocolind oraşul Leova.

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița, a decis în ședința de vineri, 26 august, că prin derogare de la Legea finanţelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale, în scopul construcției acestui drum, „se permite achitarea valorii materialelor de construcție transportate și depozitate pe șantier, în baza facturilor fiscale, conform volumelor prevăzute în documentația de proiect și deviz”.

De notat că lucrările au demarat deja şi sunt efectuate de compania Irinda Prim SRL (proprietar și administrator – Igor Galeamov), care anterior a fost sancționată de Consiliul Concurenței, cu o amendă de circa un milion de lei, pentru participarea cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte.

Administrația de Stat a Drumurilor a anunţat anterior că acest drum de acces va avea o lungime de 3,59 kilometri.

Astfel, un calcul elementar arată că un kilometru de drum va costa circa 20 milioane lei. Se pare că acesta este cel mai scump segment de drum din istoria recentă a Moldovei.

Autorităţile nu au oferit, în nota de informare la proiectul de modificare a legii bugetului de stat, explicaţii pentru aceste costuri uriaşe.

Potrivit unui Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României, un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta urmează a fi deschis traficului internațional rutier, pe segmentul moldo-român.

Pentru instituirea şi amenajarea acestui punct, în rectificarea bugetară sunt prevăzute alte 8,4 milioane lei. Astfel costurile trec deja de 260 milioane lei.

ASD menționa anterior că lucrările de construcție a podului urmează a fi finalizate până în toamna anului curent, iar la îndeplinirea acestui obiectiv lucrează armata Republicii Moldova și a României.

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.