Șantajul cu gaz. De ce noua oprire a Nord Stream 1 provoacă frisoane Europei

01 Sept. 2022, 05:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Sept. 2022, 05:24 // Actual //  bani.md

Gigantul rus Gazprom a închis din nou Nord Stream 1, cea mai mare conductă prin care gazele naturale sunt livrate în Germania, principalul client al Rusiei. Invocând o nouă nevoie de mentenanță, Rusia a închis robinetul până pe 3 septembrie. Guvernele europene se tem că Moscova ar putea extinde sistarea gazelor pentru a se răzbuna pentru impunerea sancțiunilor occidentale după invadarea Ucrainei.

Spre deosebire de închiderea de zece zile din iulie a conductei Nord Stream 1, tot pentru mentenanță, noua întrerupere a alimentării a fost anunțată cu mai puțin de două săptămâni înainte și este impusă de Gazprom, nu de operatorul magistralei, relatează Reuters.

Moscova, care a redus livrările prin această rețea la 40% din capacitate în iunie și la 20% în iulie, pune situația pe seama lucrărilor de întreținere și pe sancțiunile despre care susține că împiedică returnarea și instalarea echipamentelor.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat la începutul lunii august că Nord Stream 1 este „complet funcțională” și nu există probleme tehnice, așa cum invocă Moscova.

În schimb, Rusia a acuzat miercuri că guvernul german face tot posibilul pentru a strica relațiile privind tranzacțiile de energie cu Moscova.

Gazprom susține că noua sistare a fost impusă de efectuarea unor lucrări de întreținere la singurul compresor aflat în funcțiune la stația Portovaia din Rusia și că intervenția va fi efectuată în cooperare cu specialiștii de la Siemens.

Compania germană care a fost implicată în lucrările anterioare de mentenanță la compresorul și turbina stației a negat, însă, miercuri, că va participa la această operațiune, dar și-a anunțat disponibilitatea de a oferi consultanță Gazprom dacă este nevoie.

Creșterea stocurilor, un adevărat miracol

În cele peste 6 luni de război, Rusia a oprit livrările și către Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Olanda și Polonia, și a redus alimentarea prin alte conducte.

Gazprom a anunțat marți că va suspenda și livrările de gaze către contractorul din Franța din cauza unei dispute privind plățile, decizie pe care ministrul francez al Energiei a numit-o „o scuză”. Acesta a adăugat că Franța a anticipat reducerea alimentării.

Reducerea livrărilor prin Nord Stream a complicat eforturile țărilor europene de a stoca suficient gaz pentru a face față lunilor de iarnă. „Este ceva de domeniul miracolului că nivelurile stocurilor de gaze au continuat să crească, totuși”, a scris un analist de la Commerzbank, menționând că Berlinul a reușit să-și asigure necesarul la prețuri mai mari din alte surse.

Președintele autorității germane de reglementare în domeniul energiei, Klaus Mueller, a declarat că țara este mai bine pregătită acum pentru sistarea livrării, întrucât stocurile de gaze sunt la un nivel de aproape 85% din necesar și au fost asigurate cantități suplimentare din alte surse.

„Putem să luăm gaz din stocuri la iarnă, economisim gaz (și trebuie să continuăm așa!), terminalele de gaze naturale lichefiate sunt gata, și mulțumită Belgiei, Olandei, Norvegiei (și în curând și Franței), vin gazele”, a scris acesta pe Twitter.

11 Sept. 2026, 13:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Sept. 2026, 13:14 // Actual //  Ursu Victor

La Drochia s-a dat „verde” infrastructurii. Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a inaugurat un semafor inteligent pe drumul R7, în apropierea autogării, într-o zonă cu trafic intens.

„Când semaforul e verde avem libertatea de a înainta. Dar, înainte de toate, asta înseamnă siguranța de a face următorul pas”, a declarat ministrul, care a transformat inaugurarea semaforului într-un adevărat manifest despre progres.

Investiția nu s-a oprit însă la cele trei culori care dirijează traficul. Proiectul include și o trecere pentru pietoni, 120 de metri de trotuar, indicatoare și marcaj rutier.

Totodată, Bolea a verificat și lucrările din cartierul Valea Curechiului, unde sunt modernizați 1,5 kilometri de drum, sunt amenajate șapte stații de transport public și urmează să fie îmbunătățit accesul auto și pietonal.

În total, investițiile anunțate depășesc 27,5 milioane de lei și ar urma să deservească aproximativ 17.000 de locuitori.

Așadar, la Drochia nu s-a inaugurat doar un semafor. S-a inaugurat, dacă e să păstrăm tonul festiv, și „libertatea de a înainta”,  cu condiția, desigur, să fie verde.

BANI.MD a scris săptămâna trecută că de la patru luni de la inaugurarea podului de la Cantemir – Fălciu niciun tren nu l-a traversat. Ministrul Bolea a declarat că CFM ar trebui să discute cu agenții economici ca să-i atragă.