Conducerea Trans-Oil: Acum mai mult ca oricând e important ca noi şi statul să ne manifestăm ca parteneri

02 Sept. 2022, 12:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Sept. 2022, 12:11 // Actual //  bani.md

Declaraţia Directorului Executiv al Grupului de companii Trans-Oil, dl Vaja Jhashi

În calitatea mea de acționar majoritar și Director Executiv al Grupului Trans-Oil, consider că este important să explic poziţia Grupului în legătură cu situaţia creată după adoptarea dispoziției nr 21 din 18 mai 2022 de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) a Republicii Moldova, privind anularea restituirii Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la export de ulei de floarea-soarelui.

Grupul Trans-Oil nu o singură dată şi-a expus public poziţia la acest subiect în ultimele trei luni – și anume că interdicţia de a restitui TVA la export de ulei de floarea-soarelui a fost instituită fără vreun temei legal și economic. Am adus toate argumentele necesare şi sperăm că am reuşit să convingem autorităţile din Republica Moldova că această interdicţie trebuie anulată, pentru că, în esenţă, reprezintă o lovitură dură aplicată întregii industrii.

Sperăm că autoritățile Republicii Moldova s-au convins de justeţea poziţiei Grupului Trans-Oil, au înţeles esenţa argumentelor noastre şi vor lua unica decizie corectă şi anume – vor anula interdicţia de restituire a TVA la export de ulei de floarea-soarelui, iar toate întreprinderile ce lucrează în acest domeniu îşi vor putea continua activitatea.

Prin această declarație voi reitera funcția socială asumată acum (dar și mereu) de către Grupul Trans-Oil. Trans-Oil, dar și eu însumi, în calitatea mea de acționar majoritar și Director Executiv al Grupului, tot timpul vom lua în calcul interesele cetăţenilor Republicii Moldova, interesele ţării.

Anume reieșind din respectarea acestor interese, acum trei luni, indiferent de circumstanţele de pe pieţele internaţionale, am instituit moratoriu la creşterea preţului la uleiul “FLORIS” pe piața internă a Republicii Moldova. Reamintesc că ultima modificare a prețului uleiului “FLORIS” a avut loc în data de 26 octombrie 2021 – alte modificări de preț nu au fost operate de Grup.

Grupul Trans-Oil a venit cu o ofertă explicită pentru societatea moldovenească, pentru autoritățile Republicii Moldova: Trans-Oil se obligă să mențină timp de 1-2 ani prețul actual pentru o sticlă de ulei “FLORIS” la valoarea de 29.1 lei pentru o sticlă, la poarta uzinei, (TVA inclus). Acest preț fiind și cel mai mic din regiune.

Grupul Trans-Oil a reiterat mereu că va menține uzinele în lucru – pentru că noi dorim să păstrăm colectivul de muncă al uzinelor. La ambele uzine de ulei lucrează 750 de persoane, iar împreună cu familiile acestora – ajungem la cifra de aproape 2000 de oameni care depind de o sursă salarială ca venit al familiei.

Grupul Trans-Oil a explicat întotdeauna că depune eforturi maxime pentru a achita salarii colectivelor de muncă ale uzinelor de ulei și a menține lucrătorii la uzinele din Bălți și Ceadîr-Lunga.

În continuare, voi repeta că așteptăm anularea dispoziției CSE de nerestituire a TVA la export de ulei. O astfel de decizie nu doar va restabili dreptatea, funcționarea corectă a mecanismului TVA în stat, dar şi va oferi posibilitate ramurii procesatorilor de floarea-soarelui, în continuare, să asigure piaţa internă cu ulei de floarea-soarelui de calitate, în volumul necesar şi la preţ accesibil pentru cetăţeni.

Acum, mai mult ca oricând, este important ca noi, Grupul Trans-Oil, şi statul, reprezentat prin autoritățile Republicii Moldova, să ne manifestăm ca parteneri, căci e vorba de interesul cetăţenilor. De asemenea, este foarte important ca societăţii să-i fie prezentată doar informaţia obiectivă, ceea ce sper că am reușit să facem prin această declarație.

19 Sept. 2026, 14:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 14:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația Exportatorilor de Cereale „Agrocereale” cere Căii Ferate din Moldova (CFM) identificarea unei soluții pentru taxele de staționare acumulate de vagoanele cu cereale blocate în portul ucrainean Reni, în condițiile în care exportatorii susțin că nu au nicio posibilitate de a controla durata imobilizării acestora.

Într-un demers transmis pe 11 septembrie directorului general al CFM, Serghei Cotelnic, asociația solicită o soluție „echitabilă, previzibilă și sustenabilă” pentru costurile suportate de companiile ale căror vagoane nu pot fi descărcate din cauza situației de securitate din regiune.

Potrivit Agrocereale, doar doi membri ai asociației aveau 83 de vagoane ale CFM încărcate cu cereale și imobilizate de aproximativ o lună în portul Reni. La 9 septembrie, taxele de staționare acumulate ajunseseră la circa 40.532 de dolari și continuau să crească zilnic.

Asociația susține că problema nu este provocată de comercianți. Potrivit informațiilor primite de la membrii săi, unii armatori refuză să opereze în portul Reni din cauza riscurilor militare din sudul Ucrainei și își redirecționează navele către porturi considerate mai sigure.

În lipsa navelor la dană, cerealele nu pot fi descărcate, iar vagoanele rămân blocate. Pentru loturile respective nu ar exista, în actualele condiții, o alternativă reală care să permită descărcarea mărfurilor și eliberarea materialului rulant.

Agrocereale susține că perioadele de staționare provocate de comerciant nu ar trebui tratate identic cu cele generate de factori externi asupra cărora exportatorul nu are control. Asociația invocă în acest context inclusiv existența unui posibil „impediment justificator” prevăzut de relațiile contractuale.

Transportul feroviar internațional de mărfuri dintre Republica Moldova și Ucraina este reglementat inclusiv prin Acordul privind Transportul Internațional de Mărfuri pe Calea Ferată (SMGS). Potrivit asociației, aplicarea unui asemenea argument presupune însă documentarea exactă a fiecărui caz: intrarea vagonului pe teritoriul Ucrainei, localizarea acestuia, momentul apariției impedimentului și cauza concretă a staționării.

„Agrocereale nu cere ca CFM să piardă bani”, precizează asociația, dar consideră că întreaga povară financiară a unui blocaj provocat de riscurile militare nu ar trebui transferată automat asupra exportatorilor.

Asociația cere astfel diferențierea perioadelor de staționare în funcție de cauza reală a imobilizării vagoanelor și deschiderea unor discuții tehnice între CFM și companiile afectate.

Cazul celor 83 de vagoane și al celor peste 40.000 de dolari acumulați drept taxe este prezentat drept un exemplu, Agrocereale precizând că situații similare sunt raportate și de alți membri. Datele consolidate urmează să fie transmise CFM după centralizare.

Asociația avertizează că problema riscă să depășească nivelul unor cazuri individuale, în condițiile în care exportatorii moldoveni de cereale depind de coridorul logistic prin portul Reni. În lipsa unei soluții, blocajul logistic provocat de situația de securitate din regiune riscă să se transforme într-o povară financiară tot mai mare pentru companiile din sector.